Connect with us

Actualitate

Secretar de stat: Va exista o sesiune specială pentru examenul de Evaluarea Națională 2021 – Educatie

Publicat

pe

Evaluarea naţională 2021 va avea o sesiune specială, zilele viitoare urmând să fie elaborat şi publicat Ordinul privind calendarul desfăşurării acestui examen, a anunţat joi, la Braşov, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion, potrivit Agerpres.

Prezent la o dezbatere prilejuită de lansarea campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, secretarul de stat a precizat că intenţia ministerului este ca la acest examen să poată participa toţi copiii, inclusiv cei din localităţile carantinate.

„E aproape oficial, în sensul că, în următoarele zile, va apărea şi ordinul de ministru privind calendarul evaluării naţionale, pentru că este absolut obligatorie o sesiune specială după prima şi asta nu neapărat pentru copiii din localităţile în carantină, ci şi pentru copiii care, în perioada examenelor, sunt infectaţi cu Covid. Ne imaginăm că pentru un copil de nota 10 care nu se poate prezenta la examen şansele de reuşită pe traseul educaţional pe care şi l-a propus sunt aproape nule”, a afirmat Sorin Ion.

El a mai precizat că în ceea ce priveşte bacalaureatul nu se ia în calcul organizarea unei sesiuni speciale, deoarece acesta se desfăşoară, în mod tradiţional, în două sesiuni, una de vară şi alta de toamnă.

În context, inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, Ovidiu Tripşa, a anunţat că, potrivit deciziei luate recent de IŞJ, simularea examenului de bacalaureat pentru elevii din municipiul reşedinţă va începe pe 10 mai.

Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a din municipiul Braşov nu au putut participa la simularea bacalaureatului în perioada 22-25 martie, din cauza faptului că indicele cumulat COVID-19 depășise 6 cazuri la o mie de locuitori, potrivit normelor legale în vigoare la acel moment, unităţile de învăţământ din localitate fiind închise.

CALENDARUL de desfășurare a Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2020-2021:

  • 7 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea națională
  • 22 iunie 2021 – Limba și literatura română, probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematică, probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă, probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie – iulie 2021

  • 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse23 de ore ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse23 de ore ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

UncategorizedO zi ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
UncategorizedO zi ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized6 zile ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized6 zile ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

UncategorizedO săptămână ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

UncategorizedO săptămână ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

UncategorizedO săptămână ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

DiverseO săptămână ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

DiverseO săptămână ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

UncategorizedO săptămână ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate2 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate2 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul