Connect with us

Actualitate

​VIDEO Serie A: Juventus, înfrângere pe terenul Atalantei (Rezultatele zilei) – Fotbal

Publicat

pe

​Juventus Torino a fost învinsă de Atalanta cu 1-0, la Bergamo, duminică, într-un meci din etapa a 31-a din Serie A, şi este în pericol să rateze calificarea în Champions League, informează Agerpres.

Golul a fost înscris târziu, în minutul 87, de rezerva Ruslan Malinovskyi, cu un şut deviat. Prima victorie a Atalantei în faţa lui Juventus după 20 de ani a dus echipa gazdă pe poziţia a treia a clasamentului, ea făcând rocada cu Juventus.

„Bătrâna Doamnă”, câştigătoarea ultimelor nouă ediţii ale campionatului, este la 12 puncte de liderul Inter Milano, ce are un meci mai puţin disputat. Juve are un avans de 3 puncte faţă de următoarea clasată, Napoli, care primeşte duminică vizita lui Inter.

Rezumatul partidei:

Tot duminică, Torino FC a făcut un pas mare spre salvarea de la retrogradare, învingând-o cu 3-1 acasă pe AS Roma, vizibil obosită după meciul de joi cu Ajax Amsterdam, care i-a adus calificarea în semifinalele Europa League. Torino a urcat pe poziţia a 15-a, la 5 puncte de locul 18, primul retrogradabil, pe care se află Cagliari, echipa lui Răzvan Marin.

În aceeaşi zi, Ştefan Radu a fost integralist în victoria lui Lazio Roma, 5-3 acasă cu Benevento.

Rezultatele înregistrate duminică:


AC Milan vs Genoa 2-1

Au marcat: Rebic (13), Scamacca (68 – autogol) / Destro (37)

Lazio Roma vs Benevento 5-3

Au marcat: Depaoli (10 – autogol), Immobile (20, 90+6), Correa (37 – pen), Montipo (48 – autogol) / Sau (45), Viola (63 -pen), Glik (85)

Atalanta vs Juventus 1-0

A marcat: Malinovskyi (87)

Bologna vs Spezia 4-1

Au marcat: Orsolini (12 – pen), Barrow (18), Svanberg (54, 60), respectiv Ismajli (34)

Torino FC vs AS Roma 3-1

Au marcat: Sanabria (57), Zaza (72), Rincon (90+2), respectiv Borja Mayoral (3)

Cartonaş roşu: Diawara (Roma, 85)

Duminică mai are loc întâlnirea Napoli – Inter Milano.

Clasament Serie A:

1. Inter Milano 74 puncte (30 jocuri)

2. AC Milan 66 / 31

3. Atalanta 64 /31

4. Juventus 62 / 31

5. Napoli 59 / 30

6. Lazio 58 / 30

7. AS Roma 54 / 31

………………………….

15. Torino 30 / 30

16. Fiorentina 30 / 31

17. Benevento 30 / 31

18. Cagliari 25 / 31

19. Parma 20 / 31

20. Crotone 15 / 31.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized6 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse7 zile ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse7 zile ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casinoO săptămână ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri localeO săptămână ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

ActualitateO săptămână ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 săptămâni ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul