Connect with us

Actualitate

PNL intenţionează să depună moţiune simplă pe educaţie

Publicat

pe

Biroul Executiv al PNL, în urma unor dezbateri extrem de consistente, a luat decizia politică de a solicita preşedintelui PSD Liviu Dragnea să nu ne mai facă „bucuria” de a-l vedea pe Liviu Marian Pop „genunche”, groparul învăţământului românesc, în viitoarea structură guvernamentală, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedinte liberal Florin Roman.

„În cazul în care vom avea un Guvern învestit, cu siguranţă luăm în calcul foarte serios depunerea unei moţiuni simple pe educaţie, pentru că ceea ce face acest ministru incompetent care aduce demagogia şi minciuna la rând de lege, închiderea a circa 1000 de unităţi şcolare şi grădiniţe, prin decizii ale soldaţilor politici, directori de şcoli numiţi politic şi inspectori şcolari generali numiţi politic cu funcţii de conducere în PSD, nu face decât să îngroape învăţământul românesc. Totodată, îi solicităm public lui „genunche”, să publice pe site-ul Ministerului Educaţiei studiul de impact care a stat la baza luării acestei decizii. Să prezinte totodată bugetul pentru fiecare entitate juridică, pentru că avem confirmarea că domnul „genunche” operează la aceste reduceri de costuri practic închizând circa 1000 de şcoli şi grădiniţe dintr-un simplu motiv – nu au banii pentru creşterile salariale promise profesorilor în acest an, şi atunci în loc să vină cu noi resurse, practic au preferat să reducă costurile prin închideri totale, parţiale, comasări de şcoli”, a afirmat Roman.

Potrivit vicepreşedintelui PNL, ceea ce se întâmplă la ora actuală într-o şcoală de provincie este pur şi simplu alarmant şi pentru siguranţa elevului şi pentru igiena personală.

„Practic, părinţii sunt cei care aduc din banii lor săpun, hârtie igienică şi tot ceea ce au nevoie aceşti copii la scoală, şi practic „genunche” întoarce învăţământul cu zeci de ani în urmă. Este scandalos ce face acest ministru mitoman care, din punctul meu de vedere, s-a compromis total şi definitiv atât în faţa dascălilor cât şi în faţa mişcării sindicale din învăţământ din care provine”, a precizat Roman.(Dana B.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic10 ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized11 ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse3 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse4 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic5 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic5 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate5 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized6 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Politic7 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul