Connect with us

Actualitate

Declaraţia 600 ar urma să fie eliminată

Publicat

pe

Guvernul Dăncilă urmează să adopte, în prima sa şedinţă din 31 ianuarie, o ordonanţă prin care să amâne termenul de depunere a infamei Declaraţii 600, pentru a avea posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea acesteia, a anunţat luni, în faţa sediului PSD, preşedintele partidului Liviu Dragnea.

„Astăzi am avut o întâlnire – doamna prim-ministru, cu mine, colegii de la ALDE – cu ministrul Mişa. Am discutat despre Declaraţia 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de Guvern, să adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea Declaraţiei 600, cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să rămână asiguraţi în sistemul de asigurări şi să găsească o soluţie civilizată pentru a elimina disconfortul celor care au fost sau care ar trebui să depună această declaraţie, iar pentru cei care au depus deja, tot în acea ordonanţă, să prevadă nişte măsuri tranzitorii. S-a promovat şi s-a comunicat foarte prost, din acest motiv le-am cerut colegilor mei să nu se mai exprime pe acest subiect pentru că majoritatea nu l-au înţeles, nici nu a fost explicat bine”, a declarat Dragnea.

Preşedintele PSD a precizat că noul Guvern va explica în detaliu despre ce e vorba şi orice măsură care nu e bună nu va continua.

„Dacă va fi vreo categorie, de exemplu cei care primesc arendă, vorbim de oameni nevoiaşi, care au terenuri date în arendă, la care să le ceri să meargă câteva zeci de kilometri până la sediul administraţiei financiare să completeze o declaraţie, mi se pare o aberaţie, fiind şi vorba de un impact bugetar de 29 de milioane de lei, mie mi se pare nesemnificativ. Dar va fi explicată până când toată lumea va înţelege. Vor fi şi discuţii cu cei care trebuie să plătească aceste contribuţii, cu profesiile liberale, cu cei care sunt cu PFA-uri, cu DDA-uri (Drepturile de Autor – n.r.), cu reprezentanţii mediului de afaceri care încasează dividente, cu toţi cei care ar trebui să plătească, în aşa fel încât cu toţii să găsească o soluţie civilizată, corectă şi înţeleasă”, a afirmat Dragnea.

Şeful PSD a insistat pe exemplul cu arendaşii pentru că i se pare cel mai „relevant”.

„Toţi cei care încasează arendă, nu ştiu exact (câţi sunt), n-am eu o evidenţă, dar sunt foarte puţine terenuri în România care nu sunt date în arendă, deci poate vorbim de 1 milion, peste un milion. Şi acei oameni trebuie să meargă să completeze acea declaraţie ceea ce nu e corect. Vă rog să înţelegeţi că ceea ce vă propun eu e bine şi înţelept şi anume în perioada următoare se va explica foarte bine. Nu mai vreau să alimentez nici eu nici colegii mei discuţii pe jumătăţi de informaţii”, a punctat Dragnea.

Declaraţia 600 trebuia depusă, până la 31 ianuarie, de toţi cetăţenii care au obţinut venituri din activităţi independente echivalente cu cel puţin 12 salarii minime pe an. Documentul vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate. (Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul