Connect with us

Actualitate

Rusia și China conduc campanii de denigrare a vaccinurilor anti-Covid aprobate în UE – raport – Coronavirus

Publicat

pe

Rusia și China s-au angajat în campanii de ”denigrare” pentru a submina încrederea în vaccinurile aprobate în Uniunea Europeană cu scopul de a-și plasa propriul vaccin pe piață, se arată într-un raport publicat miercuri de Unitatea Anti-Dezinformare a diplomației europene, relatează AFP.

„Diplomația vaccinului” condusă de Moscova și Beijing „este însoțită de eforturi de dezinformare și manipulare menite să submineze încrederea în vaccinurile făcute în Occident, în instituțiile europene și în strategiile europene de vaccinare”, argumentează el.

Moscova și Beijingul „utilizează mass-media controlate de stat, rețelele media din partea puterii și rețelele de socializare, inclusiv conturile oficiale diplomatice din rețelele sociale, pentru a atinge aceste obiective”, spun autorii raportului. „Contul oficial de Twitter al Sputnik V este utilizat în sensul acesta”, precizează aceștia.

„De la începutul anului 2021, peste o sută de noi exemple de cazuri de dezinformare imputabile Kremlinuli care vizează vaccinarea au fost adăugate în baza de date EUvsDisinfo”, scrie raportul.

Aceste practici urmăresc „să submineze încrederea publicului în Agenția Europeană pentru Medicamente și să pună la îndoială procedurile și imparțialitatea politică”, se arată în raport.

Agenția Europeană (EMA) a aprobat până acum patru vaccinuri: PfizerBioNTech, AstraZeneca, Moderna și Johnson & Johnson.

„Prin insuflarea neîncrederii în Agenția Europeană pentru Medicamente, actorii dezinformatori își propun să submineze și să divizeze abordarea europeană comună pentru a garanta aprovizionarea cu vaccinuri”, spun ei.

Obiectivul acestui raport este „să arăte ceea ce vedem, să evidențiem practicile, să le documentăm, pentru a ne proteja”, a explicat o sursă europeană.

„Dar nu avem un instrument magic pentru a lupta împotriva lor”, a recunoscut această sursă. „Cu toate acestea, nu se pune problema de a nu face nimic. UE trebuie să dezvolte instrumente care să impună un cost pentru aceste practici de dezinformare.”

„Întrebarea este ce ar trebui sancționat? Conținutul, distribuția acestuia? Unde este linia roșie? Trebuie să evaluăm voința de manipulare și trebuie să acționăm în timp ce protejăm libertatea de exprimare. Este mai ușor să spunem decât să facem”, a admis această sursă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 ore ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

DiverseO zi ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized3 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse3 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized3 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized3 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized3 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized4 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized4 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO săptămână ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

Top Stiri Comisarul