Actualitate
Ploieșteanul Valentin Mateescu, observator LPF la meciul unei echipe al cărei angajat a fost!
Om de fotbal cu ani buni în sportul rege autohton, fost în staff-ul executiv al originalului FC Petrolul, dar și în cel al SC FC Petrolul, la care a activat până la intrarea în faliment, fiind considerat un adevărat „doctor” în probleme de contracte, ploieșteanul Valentin Mateescu și-a luat inima în dinți și a concurat, în această vară, pe cele două locuri vacante de observatori ai LPF. Și-a avut succes, împreună cu un ex-arbitru de prim eșalon, nemțeanul Ioan Mironaș, fost în conducerea defunctei Ceahlăul. Astfel, Mateescu li s-a alăturat altor doi concitadini observatori ai Ligii. Mai precis, Eduard Alexandru – fiul fostului secretar general al LPF, Valentin Alexandru, mână dreaptă a lui Dumitru Dragomir, „juniorul” fiind totodată și angajat al departamentului de Legitimări-Competiții – și Cătălin Cursaru, un ex-produs al FC Petrolul, care s-a remarcat la Chimia Brazi, echipă de la care a fost transferat, cu cântec, la Selena Bacău, ajungând acolo golgheter al uneia dintre edițiile de campionat ale Ligii 1, înainte de a se transfera în Norvegia.

Secretar general la falimentata SC FC Petrolul și colaborator, ultima oară, la AS (ACS) Petrolul ’52 Ploiești, club care s-a bucurat de experiența lui amplă în privința redactării de angajamente ale fotbaliștilor, Vali Mateescu a mai fost, pentru o perioadă de timp, și salariat al FC Astra Ploiești. Și iată că vineri, 18 august 2017, ora 21.00, este delegat, în noua postură de observator LPF, la partida de Liga 1, din cadrul etapei a VII-a, dintre… Astra Giurgiu și CSM Poli Iași, recenta neînvinsă, două runde consecutive, a granzilor bucureșteni, FCSB și, respectiv, Dinamo! Probabil că fosta legătură profesională dintre Mateescu și Astra Ploiești, club care și-a mutat sediul la Giurgiu, de câțiva ani, nu a fost gândită, la instituția cu sediul în cartierul Cotroceni, ca o „incompatibilitate”! Mai mult, angajat al Astrei a fost, la un moment dat, și Angelo Mateescu, fiul lui Valentin Mateescu, și el ajutând-o pe Petrolul ’52. D’ale fotbalului autohton!

În altă ordine de idei, tot în această vară, președintele executiv al ACS Petrolul ’52 (devenită FC Petrolul după achiziționarea mărcilor), Cristian Vlad (foto în text, în dreapta, alături de colegii de club Daniel Chiriță și Costel Ilie), și el observator de joc, dar în cadrul FRF, și-a manifestat intenția de a concura pentru un loc în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Evident, ca reprezentant al echipelor din Liga a III-a. Dar, până la urmă, câștigător a fost un… ex-astrist, golgheterul de altădată Mihai Valentin Dăscălescu, președintele executiv al renăscutei Unirea Alba Iulia, formația din urbea în care atacantul preferat al lui Gabi Stan la Astra s-a stabilit după ce a prărăsit definitiv Ploieștiul. Un oraș în care își achiziționase un apartament aflat într-o zonă centrală. Însă, cu toată prezența lui Dăscălescu în Comitetul Executiv al FRF, echipa lui a fost mutată, după 24 de ore, din Seria a IV-a a Ligii a III-a în cea de-a V-a, îngreunându-se astfel bifarea obiectivului – promovarea imediată în Liga a II-a, prin prezența Universității Cluj! De subliniat că Unirea Alba Iulia beneficiază și de ajutorul material substanțial al fostului petrolist Gicu Grozav, plecat ca jucător liber de contract în Turcia, vara aceasta, la Karabukspor, după terminarea contractului cu fosta Terek Groznâi, la care fusese transferat pe bani buni de la SC FC Petrolul! (gazetaph.ro).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



