Connect with us

Actualitate

Mizele OUG-ului pentru decontarea directă la RCA și tarife de referință la reparațiile auto. Pericolul pentru asigurați: Creșterea prețurilor și co-plata la daune – Pensii Private

Comisarul

Publicat

pe

​​Peste 6 milioane de șoferi care au polițe RCA sunt vizați de schimbările pregătite de Guvern la legislația RCA. Asigurătorii se plâng că despăgubirile au crescut la peste 1 miliard de lei în primele trei luni din acest an, în ciuda pandemiei, și cer din nou joi adoptarea Ordonanței de Urgență care introduce decontarea directă obligatorie la RCA și tarife de referință la reparațiile auto și rent-a car, drept soluții pe termen lung. De cealaltă parte, service-urile auto și asociațiile de consumatori avertizează că vor crește prețurile și că păgubiții ar putea ajunge co-plătitori la daunele suferite.

Ministerul de Finanțe a scos spre dezbatere, în data de 22 aprilie 2021

, un proiect de Ordonanță de Urgență care va introduce mecanismul de decontare directă obligatorie la asigurările auto RCA precum și stabilirea unor tarife de referință la reparațiile auto și închirierea auto (rent-a-car), două măsuri menite să rezolve pe de o parte duopolul din piața RCA, în care City Insurance și Euroins au 75% din totalul asigurărilor auto și au multe reclamații, iar pe de altă parte să se evite creșterea valorii daunelor din cauza costurilor exagerate la reparații ale unor service-uri auto.
Decontarea directă este în prezent un serviciu facultativ, prevăzut în contractul RCA, care permite, contra unui tarif suplimentar, ca în caz de daună provocată din vina unui terț să te adresezi propriului asigurător RCA, urmând ca acesta să întreprindă demersurile necesare avizării, constatării și despăgubirii daunei respective. Ulterior, asigurătorul tău RCA își recuperează banii de la asigurătorul RCA al șoferului vinovat de accidentul auto.

În practică, mulți șoferi nu știu despre acest serviciu ori nu vor să plătească suplimentar pentru a fi protejați în cazul unui accident de care nu se fac vinovați, invocând costuri prohibitive practicate de unii asigurători pentru acest serviciu care acum este facultativ.

Proiectul de OUG este solicitat de firmele de asigurări și este sprijinit de ASF și Consiliul Concurenței.

Termenul de dezbatere, deși a fost prelungit, a expirat de ceva timp, dar Guvernul nu a introdus încă pe ordinea de zi adoptarea acestuin proiect de Ordonanță de Urgență.

HotNews.ro a strâns propunerile făcute de toți actorii din asigurări față de proiectul de OUG și redăm mai jos principalele informații.

Ce spun service-urile auto: Păgubiții vor fi obligați la co-plată, pentru servicii mult mai proaste și mai scumpe, luându-li-se inclusiv dreptul la închirierea unei mașini

Primii care au reacționat la proiectul Ministerului de Finanțe au fost reprezentanții COTAR (Confederația transportatorilor auto), care are printre membri și service-uri auto, aceștia ameninând că se pregătesc de miting.

„Păgubiții vor fi obligați la co-plată, pentru servicii mult mai proaste și mai scumpe, luându-li-se inclusiv dreptul la închirierea unei mașini, în perioada reparațiilor. COTAR a atras atenția Guvernului României, în nenumărate rânduri, să respingă adoptarea prin OUG a acestor măsuri care vor afecta peste 8 milioane de șoferi.”, spune Confederația într-un comunicat din 5 mai 2021, în care cere Guvernului să nu adopte acest OUG.

Principalele obiecții ale COTAR la proiectul de OUG:

  • – Co-plata despăgubirilor. Persoanele nevinovate de producerea unui accident de circulație vor fi nevoite să suporte o parte dintre costurile de reparații ale autovehiculului avariat în baza tichetului RCA.
  • – Anularea dreptului păgubitului RCA de a mandata unitatea reparatoare în relația cu firma de asigurări. În această situație, păgubitul RCA va rămâne pe cont propriu, în ghearele birocratice ale firmelor de asigurări, acesta urmând să achite despăgubirea către service, pentru a-și putea ridica autovehiculul reparat, urmând ca apoi să se lupte pe cont propriu cu firmele de asigurări, pentru recuperarea banilor de reparații.
  • – Interzicerea păgubitului RCA de a-și închiria un autovehicul pentru perioada reparației fără acordul firmei de asigurări și fără achitarea anticipată a costurilor de închiriere și a garanției percepute de către firma de rent-a-car, pentru perioada închirierii.
  • – Șoferii români nu vor putea să își încheie asigurarea pentru o perioadă mai scurtă de șase luni, decât în cazul înmatriculării unui nou autovehicul. Practic, polițele RCA cu valabilitate de o lună, trei luni sau în funcție de activitatea sezonieră a șoferului vor dispărea din ofertele firmelor de asigurări;
  • RCA se va plăti, obligatoriu, chiar și pentru mașinile scoase din circulație și neînmatriculate.

Ce spun asigurătorii: Prețul de referință nu introduce o co-plată pe partea de despăgubiri, ci va fi un reper pentru consumatori

De cealaltă parte, asigurătorii susțin că prețul de referință nu introduce o co-plată pe partea de despăgubiri, ci va fi un reper pe baza căruia orice persoană interesată va fi în măsură să aprecieze gradul de rezonabilitate a prețurilor practicate de unitățile reperatoare.

Asigurătorii subliniază că sunt terți față de contractul de reparații dintre unitatea service și persoanele prejudiciate, ceea ce înseamnă că, deși nu au niciun control asupra modului de formare a prețurilor pieselor și manoperei, ei sunt totuși obligați prin lege să le suporte fără a putea interveni.

Costurile umflate de unele service-uri auto atât la reparații cât și la închirierea unei mașini în locul celei avariate se traduc în creșterea prețurilor RCA. Pe de altă parte și service-urile au dreptate în privința despăgubirilor mai mici pe care le plătesc unii asigurătorii raportat la valoarea justă pe care ar avea-o de achitat, lucru oglindit și în rapoartele ASF privind reclamațiile asiguraților în majoritatea cazurilor autoritatea dând dreptate consumatorilor în detrimentul firmelor de asigurări.

UNSAR (Uniunea asigurătorilor și reasigurătorilor din România) a transmis la solicitarea HotNews.ro punctul de vedere față de proiectul de OUG al Finanțelor, pe care îl redăm mai jos:

1. Industria de asigurări susține introducerea în legea RCA a unui preț de referință pentru reparații auto care să fie calculat de o entitate specializată neutră pe baza prețurilor practicate pe piața de profil de către unitățile reparatoare auto din următoarele considerente:

  • Introducerea unui preț de referință pentru reparațiile auto nu va face altceva decât să facă funcționale anumite prevederi ale legislației în vigoare, respectiv art.22 alin.(2) din Legea nr.132/2017 ce stabilește modul de despăgubire: ”pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat.”
  • Prețul de referință, introdus cu titlu orientativ, de informare, va veni atât în sprijinul păgubitului, cât și al asiguratului RCA vinovat de accident. Este un demers ce conduce la creșterea transparenței si la o informare corectă și completă a consumatorilor cu privire la costurile implicate. De altfel, 94% dintre românii care conduc un autovehicul consideră că ar fi benefică publicarea anuală a prețurilor de referință pe piața reparațiilor auto de către o entitate desemnată de lege în acest sens, conform studiilor realizate de către IRES pentru UNSAR în ultimii doi ani.
  • Prețurile de referință au scopul de a oferi un echilibru pieței, urmând a asigura predictibilitate, stabilitate și înlăturarea exceselor, comportamentelor și practicilor abuzive ale operatorilor economici pe care legea RCA îi impactează.
  • Prețul de referință NU introduce o CO-PLATA pe partea de despăgubiri, cum fals a fost afirmat în mod repetat în mass-media de către o asociație care nu are competențe în zona de asigurări, dar care reprezintă interesele unor operatori economici interesați probabil să-și maximizeze profiturile speculând cadrul legal existent.
  • Prețul de referință va constitui un reper pe baza căruia orice persoană interesată va fi în măsură să aprecieze gradul de rezonabilitate a prețurilor practicate de unitățile reperatoare.
  • Subliniem că, în prezent, asigurătorii RCA sunt terți față de contractul de reparații dintre unitatea service și persoanele prejudiciate, ceea ce înseamnă că, deși nu au niciun control asupra modului de formare a prețurilor pieselor și manoperei, ei sunt totuși obligați prin lege să le suporte fără a putea interveni. Astfel, în practică, persoanele prejudiciate, nefiind puse în postura de ultim plătitor al reparației, sunt, în general, dezinteresate de costurile finale, iar unitățile reparatoare, ca orice operator economic, sunt interesate să practice prețuri cât mai ridicate pentru obținerea unui profit cât mai substanțial.
  • Nu trebui omis faptul că introducerea unui preț de referință orientativ în materia reparațiilor auto nu reprezintă o noutate, un asemenea etalon există deja în multe industrii din Romania, inclusiv pe piața de asigurări RCA, un alt exemplu fiind cel al prețurilor de pe piețele comercializării cu amănuntul a produselor alimentare și a carburanților care sunt publicate în Monitorul Prețurilor administrat de Consiliul Concurenței.

2. Nu în ultimul rând, de principiu, considerăm că proiectul de OUG de modificare a Legii nr. 132/2017 prin introducerea obligativității decontării directe ar putea aduce pe termen mediu și lung beneficii atât asiguraților RCA, cât și persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule. Acest sistem, insa, trebuie sa aiba prevazute parghiile juridice si operationale prin care sa fie asigurata o functionare mai buna a pietei de asigurari RCA si care sa implementeze mecanisme eficiente si rapide de recuperare a despagubirilor platite intre asiguratorii RCA.”, a transmis către HotNews.ro UNSAR.

AURSF, asociație pentru protecția consumatorilor: Persoanele prejudiciate să nu fie puse în situația de co-plătitori în cazul daunelor suferite, iar prețurile RCA să nu crească semnificativ

Din partea consumatorilor, Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF), a transmis în data de 10 mai Ministerului Finantelor o serie de propuneri pentru îmbunătățirea proiectului de OUG, opinând că modificarile legii trebuie să aibă în prim plan interesele persoanelor prejudiciate și pe cele ale asiguraților și nu pe cele ale asigurătorilor.

„Foarte important, indiferent pentru ce varianta se va opta in final, legea va trebui sa se asigure ca persoanele prejudiciate nu vor fi puse in situatia de co-platitori in cazul daunelor suferite si, de asemenea, ca solutiile adoptate nu vor conduce la majorarea semnificativa a pretului RCA pentru asigurati”, subliniază în scrisoarea către Finanțe, Alin Iacob, președintele AURSF.

AURSF a solicitat Finanțelor să renunțe la tratamentul discriminatoriu aplicat asiguraților persoane fizice în raport cu asigurații persoane juridice în ceea ce privește perioada de încheiere a contractului RCA

În proiectul de lege, se menționează că în cazul persoanelor fizice contractul RCA se încheie pe o perioadă de 6 luni sau de 12 luni, la opțiunea asiguratului, fără ca aceleași modificări să se opereze și la persoanele juridice.

AURSF mai atenționează că „noțiunea de conflict de interese introdusă în proiectul de OUG, ar trebui să acopere inclusiv situațiile în care asigurătorii sau angajații lor diminuează în mod nejustificat cuantumul despăgubirii care se cuvine persoanei prejudiciate, precum și acele situații în care unitățile reparatoare sau angajații acestora, în complicitate cu asigurătorii sau angajații acestora, supraevalueaă anumite lucrări de reparații, ceea ce este de natură să afecteze în viitor costul polițelor de asigurare.”

ASF și Consiliul Concurenței: Măsurile vizează stabilitatea pieței și predictibilitatea costurilor cu despăgubirile, care se reflectă și în prețurile RCA

Nu în cele din urmă, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a precizat pentru HotNews.ro că nu a transmis observații la proiectul de OUG lansat în debatere luna trecută de finanțe, deoarece acesta „reprezintă în fapt proiectul de modificare a legislației RCA scos în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor în luna ianuarie (27.01), la care s-au adus modificări ca urmare a propunerilor primite în perioada respectivă.”

„Printre acestea se numără și propunerile transmise de către Consiliul Concurenței și ne referim aici la propuneri ce au vizat:

  • – Modificarea definiției mandatarului prin legarea acesteia de noțiunea de conflict de interese nou introdusă;
  • – Introducerea unor prețuri de referință orientative, calculate de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, aferente prețurilor orelor de manoperă practicate de către unitățile reparatoare auto și pentru cele practicate de către operatori economici care desfășoară legal activități de închiriere vehicule fără șofer;
  • – Instituirea unor obligații în sarcina unor autorități și organizații profesionale recunoscute de a stabili metodologia de calcul a prețurilor de referință și de a alege societatea cu expertiză în domeniu care va calcula aceste prețuri;
  • – Instituirea unor obligații în sarcina RAR de a colecta date din piața de reparații auto din România și de a le transmite ulterior societății cu expertiză în domeniu în vederea calculării prețurilor de referință;
  • – Modificarea perioadei pentru care persoanele fizice pot încheia asigurarea RCA.

Măsurile propuse au în vedere asigurarea stabilității pieței prin introducerea unor instrumente/mecanisme care pot asigura predictibilitatea costurilor cu despăgubirile. Aceste costuri se reflectă în nivelul primelor de asigurare RCA viitoare, condiții în care impunerea acestor instrumente asigură transparentizarea prețurilor medii practicate pe piață.

De menționat este faptul că Legea nr.132/2017 prevede încă de la adoptarea acesteia existența unor tarife de referință pentru primele de asigurare RCA, existența acestora nefiind contestată de niciun jucător din piață din perspectiva constituționalității introducerii acestora și nici de reprezentanții Comisiei Europene în cadrul discuțiilor purtate cu aceștia în cazul de infringement deschis cu privire la implementarea legislației europene în legislația națională de către România.

Totodată, propunerea de modificare a perioadei pentru care persoanele fizice pot încheia asigurarea RCA are în vedere creșterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA a parcului auto național, ca și obligație asumată de către România prin tratatul de aderare la UE și care rezultă și din jurisprudența CJUE în legătură cu obligația de a avea o asigurare RCA valabilă pe toată perioada de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor (a se vedea cazurile C-383/19 și C-80/17).

A.S.F. a fost de acord și a susținut propunerile înaintate de către Consiliul Concurenței în sensul preluării acestora în cuprinsul proiectului de OUG.”, a comunicat pentru HotNews.ro Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social20 de ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse22 de ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul