Actualitate
Programul de guvernare reprezintă o mare gogoaşă, iar Cabinetul Dăncilă arată ca un guvern de ţară subdezvoltată
„Astăzi instalăm al treilea guvern în interval de 12 luni pe cenuşa Guvernului Grindeanu şi Tudose. Sigur, nimeni nu poate contesta că anul 2017 s-a încheiat cu o creştere economică de circa 7%. Este de menţionat că în 2017 s-au mărit şi salarii, şi pensii. Dar care a fost costul politicilor fiscale ale Guvernului de regulă uită orice membru al alianţei să spună: inflaţie galopantă, creşterea ROBOR cu afectarea tuturor celor care au credite în lei, deficit de cont curent de circa 12 miliarde de euro, nu mai vorbim de faptul că Guvernul, în politicile şi în programul său, nu respectă tratatul fiscal pe care Parlamentul l-a ratificat.
Citind programul de guvernare, vă pot spune că el reprezintă o mare gogoaşă, el nu este realizabil şi m-aş bucura dacă actualul Guvern s-ar limita la a da prioritate investiţiilor din bugetul de stat şi din absorbţia banilor europeni. Dacă vorbim despre structură, este clar că avem cel mai mare guvern din UE. Arată ca un guvern de ţară subdezvoltată, în care fiecărui trib sau tribuleţ trebuie să i se dea câte ceva”, a declarat Băsescu, citat de Agerpres.
Preşedintele PMP susţine că în actualul Cabinet Dăncilă sunt doar doi-trei oameni valoroşi, sunt şi câţiva oameni bolnavi, au coloana flexibilă, şi mai este o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba română.
„De astăzi nu-i mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română, că avem şi noi unul care taie „pamblică” şi care se plimbă prin comisiile parlamentare spunând că „pamblică” în Bucovina este regionalism. Ceva mai ridicol nu am auzit. Oricum, „celălant” ministru, care era cu ghenunchele umflate, ăla într-adevăr a folosit un regionalism. Deci, cam ăsta este nivelul Guvernului Vasilica Viorica Dragnea şi nu pot decât să mă rog la Dumnezeu pentru o viaţă cât mai scurtă a acestui Guvern”, a mai precizat Băsescu.(Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



