Connect with us

Actualitate

Papa Francisc sărută tatuajul de pe brațul Lidiei, supraviețuitoare de la Auschwitz – International

Publicat

pe

Lidia Maksymowicz este numele femeii căreia miercuri, în timpul audienței generale, Papa Francisc i-a sărutat brațul pe care este tatuat numărul care i-a fost imprimat în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau. Femeia, de origine bielorusă, a fost internată în lagărul de concentrare nazist în 1942, fiind despărţită imediat de mama ei și supusă experimentelor Dr. Mengele, potrivit Rador care citează Rainews.
Când Lidia Maksymowicz și-a descoperit brațul, arătând tatuajul de fost prizonier al lagărului de exterminare nazist, Papa Francisc a privit-o câteva clipe, apoi s-a aplecat și a sărutat acel număr, „70072”, care după 76 de ani, îi amintește femeii în fiecare zi de ororile trăite.

„Gestul Sfântului Părinte – spune femeia într-un interviu pentru Vatican News – m-a întărit și m-a împăcat cu lumea”. „Cu Papa Francisc ne-am înțeles din ochii, nu trebuia să ne spunem nimic, nu era nevoie de cuvinte”, explică femeia, una dintre ultimele supraviețuitoare din Europa, care locuiește acum la Cracovia şi care se află în aceste zile în Italia ca invitat al asociației La Memoria Viva din Castellamonte (Torino) pentru a le povesti tinerilor mărturia ei, condensată în filmul documentar „Fata care nu știa să urască”.

„După Ioan Paul al II-lea, îl iubesc pe Papa Francisc. Urmăresc ceremoniile la televizor, mă rog pentru el în fiecare zi, îi sunt credincioasă și plină de afecţiune” spune ea. O întâlnire, cea cu Papa, care are loc într-o zi specială: Ziua Mamei în Polonia. „Pentru mine este o ocazie specială, pentru că am avut două mame: cea care m-a născut și care mi-a fost furată în lagărul de concentrare la vârsta de 3 ani, și mama poloneză care m-a adoptat după ce am fost liberă și care m-a salvat”.

Lidia fusese deportată împreună cu mama ei, suspectată că ar fi colaborat cu partizanii. Ambele au fost identificate în lagăr drept prizoniere poloneze, cu „P”-ul cusut pe uniforma cu dungi, mama a fost transferată în blocul muncitorilor, în timp ce Lidia a fost transferată într-o „casă plină de copii de diferite vârste și naționalități”. Era blocul în care a lucrat Josef Mengele, care îşi făcea experimentele pe oameni, în special pe copii. Reîntâlnirea cu mama naturală a avut loc după 17 ani, chiar dacă Lidia a decis să rămână cu familia adoptivă.

„Am fost identificată imediat ca material ”pentru dr. Mengele”, a spus femeia în timpul unei mărturii în urmă cu câteva luni la școală din Trentino. „În acel bloc erau mulți copii stivuiţi pe nişte scânduri care serveau drept paturi. Înainte de a ajunge acolo, trăisem deja în condiții dificile în pădurea Belarusului. Însă acolo se petreceau lucruri terifiante. Era un miros teribil, nu ne puteam spăla, iar pereţii erau plini de multe insecte. Peste tot erau şoareci și murdărie”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul