„Gestul Sfântului Părinte – spune femeia într-un interviu pentru Vatican News – m-a întărit și m-a împăcat cu lumea”. „Cu Papa Francisc ne-am înțeles din ochii, nu trebuia să ne spunem nimic, nu era nevoie de cuvinte”, explică femeia, una dintre ultimele supraviețuitoare din Europa, care locuiește acum la Cracovia şi care se află în aceste zile în Italia ca invitat al asociației La Memoria Viva din Castellamonte (Torino) pentru a le povesti tinerilor mărturia ei, condensată în filmul documentar „Fata care nu știa să urască”.
Lidia fusese deportată împreună cu mama ei, suspectată că ar fi colaborat cu partizanii. Ambele au fost identificate în lagăr drept prizoniere poloneze, cu „P”-ul cusut pe uniforma cu dungi, mama a fost transferată în blocul muncitorilor, în timp ce Lidia a fost transferată într-o „casă plină de copii de diferite vârste și naționalități”. Era blocul în care a lucrat Josef Mengele, care îşi făcea experimentele pe oameni, în special pe copii. Reîntâlnirea cu mama naturală a avut loc după 17 ani, chiar dacă Lidia a decis să rămână cu familia adoptivă.
„Am fost identificată imediat ca material ”pentru dr. Mengele”, a spus femeia în timpul unei mărturii în urmă cu câteva luni la școală din Trentino. „În acel bloc erau mulți copii stivuiţi pe nişte scânduri care serveau drept paturi. Înainte de a ajunge acolo, trăisem deja în condiții dificile în pădurea Belarusului. Însă acolo se petreceau lucruri terifiante. Era un miros teribil, nu ne puteam spăla, iar pereţii erau plini de multe insecte. Peste tot erau şoareci și murdărie”.
