Connect with us

Actualitate

Asistenţi şi lectori ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” au semnat o scrisoare deschisă în care se disociază faţă de gestul rectorului UNATC Nicolae Mandea de a-l susţine pe Valentin Popa pentru postul de ministru al Educaţiei

Publicat

pe

Rectorul UNATC este unul dintre semnatarii scrisorii de susţinere a Ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

„Am citit cu surprindere în presă că domnul Nicolae Mandea, rector al UNATC „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, se numără printre rectorii care au semnat o scrisoare de susţinere a domnului Valentin Popa, propunerea actuală a coaliţiei de guvernare pentru postul de Ministru al Educaţiei Naţionale. Surprinderea noastră e cauzată în primul rând de faptul că acesta s-a alăturat unui astfel de demers, în mod evident un act de partizanat politic, ceea ce nu reţinem să se fi întâmplat în trecut, în cazul altor propuneri pentru ministerul de resort”, se arată în textul scrisorii.

Semnatarii scrisorii dezaprobă „un astfel de demers în primul rând pentru că este evident că vine într-un moment în care acestuia îi sunt contestate public calităţile care îl recomandă pentru funcţia de ministru. Or, dincolo de toate potenţialele merite manageriale ale domnului Popa (ele însele contestate), considerăm că o poziţie publică precum cea de Ministru al Educaţiei Naţionale este sau ar trebui să fie incompatibilă cu agramatismul şi incultura manifestate în repetate rânduri, în discursuri publice, de către ministrul propus. De asemenea, considerăm că declaraţiile prin care domnul ministru minimizează gravitatea plagiatului reprezintă un tip de afirmaţie faţă de care rectorii ar fi important să se poziţioneze ferm împotrivă”.

Ei subliniază faptul că „prezenţa pe o astfel de scrisoare a numelui domnului Nicolae Mandea, în calitatea sa oficială de rector al universităţii unde lucrăm, atrage asupra noastră, a tuturor celor care activăm în cadrul UNATC „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, presupunerea că am fi de acord cu opiniile exprimate de către aceasta. Prin prezenta scrisoare deschisă dorim să ne disociem de conţinutul respectivei scrisori şi să dezaprobăm public gestul domnului rector, care nu face decât să dea dovadă de partizanat politic. Este, după cunoştinţele noastre, o premieră pentru universitatea noastră de asumare a unei poziţii de partizanat politic clar şi în mod public. De aceea, condamnăm gestul rectorului Nicolae Mandea şi îi solicităm retragerea semnăturii de pe scrisoarea amintită, printr-un comunicat public în acest sens”.

Scrisoarea publică este adresată rectorului şi Senatului UNATC, fiind semnată de Tudor Cristian Jurgiu, asist. univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC, Andreea Duţă, lector univ. dr. al Facultăţii de Teatru din UNATC, Andrei Rus, lector univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC, Gabriela Filippi, asist. univ. drd. al Facultăţii de Film din UNATC, Vlad Ioachimescu, lect. univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC, Paul Negoescu, asist. univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC”.

sursa: stiripesurse.ro

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse8 ore ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO zi ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO zi ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate3 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized3 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized3 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized4 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate4 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse4 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse5 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse5 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic6 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic6 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized6 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate6 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Top Stiri Comisarul