Connect with us

Actualitate

​Business report ​​Țările cu cele mai ieftine bilete de autobuz. Wizz Air, către pasageri: Ați făcut check-in online? Posibil să nu conteze prea mult! Radu Mihăileanu, regizor: „Uităm că trăim miracole perpetue. Poliţistul Ismană, prins cu şpaga la ciorap – Finante – Banci

Publicat

pe

​Țările cu cele mai ieftine bilete de autobuz ● Radu Mihăileanu, regizor: „Uităm că trăim miracole perpetue” ● „Ne-a nenorocit!” versus „Poate așa vor face niște îmbunătățiri” (bucureștenii despre scumpirea biletelor STB) ● Până în decembrie, apartamentele cu încălzire centralizată vor trebui să aibă contoare ● De ce se strigă „Libertate!” și „Jos dictatura!” în Cuba ● Cele două Românii vaccinate ● Poliţistul Ismană, prins cu şpaga la ciorap ● Wizz Air, mesaj către pasageri: Ați făcut check-in online? Posibil să nu conteze prea mult! Veniți și la ghișeul de check-in, altfel este posibil să nu plecați! ● Adrian Vasilescu, BNR: Afirmaţia profesorului Roubini că ar urma „mama tuturor crizelor” este luată în serios la BNR ● Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat ● Cum s-ar putea implica economic România în Moldova pro-europeană care urmează ● Economia lăsată pe mâna freelancerilor urcă preţurile din cauza pierderilor de productivitate ● Amenzile curg pe litoral. Inspectorii au găsit construcţii şi beach-baruri ilegale, maşini pe plajă, dar şi şezlonguri înghesuite.

​Țările cu cele mai ieftine bilete de autobuz. Unde se află România după scumpiri? Chiar și după ce au fost anunțate noi scumpiri la transportul în comun din București de la 1 august, România are printre cele mai mici tarife din Europa. Doar în Bulgaria, Polonia și Ungaria o călătorie cu transportul public mai costă sub 1 euro. O călătorie pentru transportul în comun în București va costa de la 1 august 0,61 euro (3 lei), de la 0,30 euro (1,3 lei) în prezent. Pentru un abonament STB prețul va crește de la 10,20 euro (50 lei) la 16,30 euro (80 lei), fiind mai mic decât în Polonia, Grecia sau Ungaria. Cele mai mari tarife pentru o călătorie cu transportul în comun în Europa sar de 3 euro în Finlanda, Țările de Jos, Suedia, Elveția, Danemarca și Norvegia, scrie Wall-street.ro
Radu Mihăileanu, regizor: „Uităm că trăim miracole perpetue”. Eu cred că sunt român, evreu, francez și pentru că am mers peste tot, sunt și un pic universal. Americanii numesc oamenii ca mine Mid-Atlantic people, ca și cum ne-am fi născut în mijlocul oceanului.” Născut la București, în 1958, Radu Mihăileanu a plecat definitiv din România pe când avea doar 22 de ani. Părăsea regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu și începea o viață nouă la Paris, unde avea să devină un important regizor de film.Ne-a primit în apartamentul său dintr-un cartier burghez și liniștit al Parisului, în care s-a mutat de mai puțin de un an. A luat cu el toată colecția de cărți, dvd-uri, discuri sau fotografii ale familiei, ce creează acum un mic muzeu al experiențelor personale și al lucrărilor de artă care l-au ajutat să devină omul și artistul de azi, potrivit Culturaladubă.ro

REPORTAJ. „Ne-a nenorocit!” versus „Poate așa vor face niște îmbunătățiri”. Ce spun bucureștenii despre scumpirea biletelor STB. La câteva ore după anunțarea noilor tarife STB și Metrorex valabile de la 1 august – tarife mai mult decât dublate în cazul STB -, reporterii Libertatea au vorbit despre aceste scumpiri cu mai mulți locuitori din sectorul 5 al Capitalei, zona cea mai afectată, unde nu există metrou. Dialogul s-a purtat în mare parte în căldura insuportabilă din mijloacele de transport în comun, majoritatea neavând aer condiționat.

De la ora 13:00, ziariștii Libertatea au luat tramvaiul, autobuzul și troleul în cele mai afectate zone. Sectoarele 4 și 5. Acolo unde 60% din cartiere nu sunt conectate la metrou, iar alternativă la STB aproape că nu există. Dacă în primul sector vorbim de puține zone „nelegate” de metrou – Giurgiului, Luică și Reșița – sectorul 5 nu e legat de metrou deloc. Iar cea mai apropiată stație de transport subteran, Răzoare – Academia Militară, e spre centru, departe de cartierele Ferentari, Sălaj sau Rahova, scrie Libertatea.

Până în decembrie, apartamentele cu încălzire centralizată vor trebui să aibă contoare. Proprietarii riscă altfel amenzi de până la 1.000 de lei. Până la sfârşitul anului 2021, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură, conform unei legi apărute marți în Monitorul Oficial. Termenul prevăzut de legislația în vigoare a fost finele anului 2016, însă acesta a trecut fără ca toate apartamentele să respecte obligația, motiv pentru care de data asta se va introduce și o amendă. Obligativitatea montării contoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2021, este prevăzută de Legea nr. 196/2021, publicată marți în Monitorul Oficial, și care va modifica, printre altele, Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică,

scrie avocatnet.ro


De ce se strigă „Libertate!” și „Jos dictatura!” în Cuba, unde au loc cele mai ample proteste din ultimele decenii. În Cuba au izbucnit, duminică, unele dintre cele mai ample manifestații antiguvernamentale de la revoluția din 1959 și până în prezent, ținta fiind guvernul și președintele comunist Miguel Diaz-Canel. Oamenii sunt sătui de criza alimentară și de penele frecvente de curent cu care se confruntă țara, care se află într-o situație economică dramatică, din cauza pandemiei, dar și a sancțiunilor impuse de SUA, scriu Washington Post, BBC și AFP.Demonstrațiile au început spontan, duminică dimineață, în San Antonio de los Banos, un oraș de 50.000 de locuitori, la 30 de kilometri sud-vest de capitala Havana. Mii de protestatari au fost prezenți, mulți dintre ei tineri, strigând sloganuri împotriva preșdintelui Miguel Diaz-Canel și a regimului comunist în general: „Libertate!”, „Jos dictatura!”. O localnică a declarat sub anonimat pentru AFP că a venit la protest deoarece era exasperată de „situația cu electricitatea și mâncarea”. „Nu ne este teamă. Vrem schimbare, nu mai vrem dictatură”, a spus un alt protestatar din oraș, potrivit Libertatea.

Cele două Românii vaccinate: peste 33% în Timiș, Brașov, Cluj, sub 18% în Botoșani, Giurgiu, Covasna. Cifrele oficiale arată o polarizare a procesului de vaccinare: unele județe au trecut de 30%, altele nu au reușit să treacă de 20%. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a pus la dispoziția Newsweek România cifrele pentru iulie. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID -19 (CNCAV) a pus la dispoziția Newsweek România cifrele care arată acoperirea vaccinală la nivelul lunii iulie, scrie Newsweek.

Poliţistul Ismană, prins cu şpaga la ciorap. Curtea de Apel Timişoara a pronunţat recent sentinţa finală într-un dosar de corupţie în care au fost trimişi în judecată agentul de poliţie Nelu Eduard Ismană şi omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah, preşedinte al Ligii Arabilor Sirieni din Timişoara. Sentinţa arată modul în care au fost denunţaţi cei doi de colegul de echipaj al poliţistului şi cum a fost organizat flagrantul. Nelu Eduard Ismană şi colegul său de echipaj, un alt agent de Poliţie din Timișoara, au oprit în noaptea de 7-8 martie 2019 un Mercedes la volanul căruia se afla omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah.
După verificarea actelor, poliţistul Ismana a observat că inspecţia tehnică periodică a expirat. Apoi, i-a spus șoferului că îi va ridica plăcuţele şi îi va reține talonul, scrie Europa FM.

Wizz Air, mesaj către pasageri: Ați făcut check-in online? Posibil să nu conteze prea mult! Veniți și la ghișeul de check-in, altfel este posibil să nu plecați!
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și principal operator pe piața din România, lansează un mesaj către călători, transmițându-le că este bine ca, la aeroport, să vină și la ghișeul de check-in, chiar dacă au realizat deja check-in-ul online. Argumentul avansat este că, urmare a reglementărilor internaționale de călătorie mai stricte, pasagerii ar trebui să ajungă la aeroport devreme, astfel încât partenerul de handling al companiei aeriene să poată verifica rapid toate documentele de călătorie necesare și certificatele solicitate de țara de destinație, pentru a valida permisul de îmbarcare al pasagerului, scrie profit.ro

Adrian Vasilescu, BNR: Afirmaţia profesorului Roubini că ar urma „mama tuturor crizelor” este luată în serios la BNR. La recenta întâlnire cu mass-media, guvernatorul BNR a fost întrebat ce impact ar resimţi economia românească, după ce actuala criză se va fi stins, dacă se va adeveri profeţia cunoscutului analist american Nouriel Roubini că va urma… „mama tuturor crizelor“. Răspunsul dat – de altfel singurul posibil din poziţia oficială pe care o deţine – a fost prompt: „Sper să nu se adeverească!“…Pentru toţi cei interesaţi de mersul lumii, mai cu seamă în aceste vremuri de criză, e limpede că guvernatorul unei bănci centrale nu polemizează cu analiştii care se încumetă să privească în viitor, nu-i confirmă şi nici nu-i infirmă. Ceea ce nu înseamnă că, în laboratoarele BNR, o atare prezicere, mai ales când vine de la profesorul Roubini, despre care se admite că a anticipat criza izbucnită în 2007-2008, nu e luată în serios şi examinată pe toate feţele şi sub toate aspectele. Inclusiv sub aspectul diagnosticului şi al potenţialului tratament. Roubini însuşi spune că băncile centrale şi guvernele lumii pregătesc scena pentru criza prevăzută de el. Deşi, mai prudent ar fi fost să spună că iau în calcul şi scenariul lui, scrie ZF.

Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu. Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.
„Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura, scrie Business Magazin.

Cum s-ar putea implica economic România în Moldova pro-europeană care urmează: Radiografia economiei de peste Prut Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică pun Republica Moldova pe o direcție de dezvoltare pro-europeană – configurată de situația, istorică, în care șeful statului, parlamentul și guvernul privesc, cu toții, spre Vest. Situația e mai limpede decât în ultimele decenii, lucru care ar putea favoriza atragerea de investiții străine. Iar România s-ar putea implica. Cum?
Cu o populație rezidentă de doar 2,7 milioane de persoane și o diasporă estimată la circa un milion de persoane, împărțită între Rusia și Occident, Republica Moldova este creditată cu o șansă istorică de a alege un parcurs pro-european, urmare a alegerilor din acest weekend, în care s-a dus, potrivit presei internaționale, ”o luptă între Est și Vest”, scrie Cursdeguvernare.ro

Scădere îngrijorătoare a producției industriale. România a consemnat în luna mai 2021 o scădere de 6% a producției industriale față de luna anterioară (serie brută). De reținut, acest rezultat a fost influențat favorabil de perioada din an și de dispunerea zilelor lucrătoare, valoarea ajustată pentru comparabilitate corectă a tendinței de evoluție fiind de -8,5%.
Strict prin efect de bază, dat de scăderea activității economice la începutul pandemiei, evoluția față de aceeași lună a anului precedent apare ca pozitivă (+28,9%). Conform acelorași date comunicate de INS, pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate s-a consemnat un avans de 30,3%, potrivit Cursdeguvernare.ro

Companiile chineze continuă să ia cu asalt bursa new-yorkeză şi atrag precum un magnet banii investitorilor. Cade vreunul dintre recorduri în 2021? Numărul companiilor chineze și din Hong Kong care au ieșit cu ofrte publice iniţiale (IPO) la bursa din Statele Unite s-a menţinut constant ridicat în ultimii ani, după cum arată datele unui raport elaborat de Renaissance Capital. Anul 2021 poate fi unul în care să stabilească noi recorduri, fie că vorbim de noi companii listate, fie că volum de finanţare atras de companiile din Asia. Primul pare cel mai la îndemână, întrucât vorbim deja de 24 de companii care au venit pe Wall Street doar în primul trimestru. E un adevărat boom al IPO care a însoțit pandemia COVID-19, scrie FinEco24News.

Economia lăsată pe mâna freelancerilor urcă preţurile din cauza pierderilor de productivitate. Comunistul Chaplin l-a ironizat pe capitalistul Ford în pelicula Timpuri Noi. Banda de producție, cea care a asigurat supraviețuirea magnatului auto în criză, e pe cale să cedeze din nou locul producţiei artizanale. Spun din nou pentru că anterior benzii automobilele erau realizate de la cap la coadă de aceeaşi persoană. Ulterior, insuficienţa personalului calificat , în paralel cu extinderea producţiei, a angrenat lucrători ce realizau operaţiuni simple, tip. Ajungem, aşadar, în prezent şi observăm că cele mai afectate de criză sunt lanţurile logistice cu activităţi integrate pe orizontală, cum e industria auto şi în paralel cu “ideea” de a munci 4 zile pe săptămână, fiindcă atât e de lucru, începe să fie încurajată munca freelancerilor, scrie project-e.ro

Amenzile curg pe litoral. Inspectorii au găsit construcţii şi beach-baruri ilegale, maşini pe plajă, dar şi şezlonguri înghesuite. Inspectorii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Dobrogea-Litoral au aplicat, de la începutul anului, amenzi în valoare de 632.000 de lei atât operatorilor de plajă, pentru nerespectarea condiţiilor contractuale, cât şi persoanelor fizice care au încălcat legislaţia în vigoare. Potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), în perioada 28 iunie – 9 iulie, echipele de control ale ABA Dobrogea – Litoral, împreună cu inspectori din cadrul celorlalte Administraţii Bazinale de Apă, au efectuat, de-a lungul litoralului românesc, între Năvodari şi Vama Veche, 277 de controale, fiind aplicate amenzi de 471.000 lei, scrie Adevarul.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse4 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized5 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized5 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse6 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate7 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized7 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized7 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized7 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul