Connect with us

Actualitate

Belgia și Olanda, centre-pivot ale traficului de cocaină în Europa, potrivit Europol – International

Publicat

pe

Belgia și Olanda au devenit principalele plăci turnante ale traficului de cocaină către Europa, înlocuind Spania ca principală cale de intrare în țările europene, a indicat un raport al agenției europene de poliție Europol, făcut public marți, 7 septembrie, citat de Le Figaro.

Profitând de aprovizionarea crescută de cocaină, în special din Columbia, organizațiile criminale folosesc porturile Rotterdam (Olanda), Hamburg (Germania) și mai ales Antwerp (Belgia) pentru a introduce droguri în Olanda, de unde cocaina este direcționată în toată Europa, a subliniat Europol într-un raport redactat în cooperare cu Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC).

„Epicentrul pieței cocainei din Europa s-a mutat spre nord”, dezvăluie notează raportul. Utilizarea tot mai mare a transportului de marfă în containere, prin valorificarea capacităților mari ale terminalelor portuare din Anvers, Rotterdam și Hamburg „au consolidat rolul Olandei ca zonă de tranzit” a cocainei, potrivit raportului acestei agenții cu sediul în Haga.

Coastele Mării Nordului „au înlocuit Peninsula Iberică ca principal punct de intrare pentru cocaina care ajunge în Europa”, se subliniază în text. În 2020, confiscările de cocaină din Anvers au totalizat 65,6 tone, a declarat Europol în raport. În februarie, Germania și Belgia au înregistrat o sechestru record de 23 de tone de droguri care erau ascunse în containere maritime.

Piața europeană a cocainei a fost considerabil favorizată de creșterea aprovizionării, mai ales după acordul de pace încheiat în 2016 între gherilele marxiste ale FARC și guvernul columbian care a dus la apariția diferitelor grupuri care concurează pentru controlul producției de cocaină, explică raportul. FARC (Forțele Armate Revoluționare din Columbia) controlau o parte a zonei în care se cultivă coca și reglementau accesul intermediarilor și traficanților internaționali la rezervele disponibile de cocaină.

Acordul de pace din 2016 „a pus capăt structurii integrate de comandă a FARC și a dus la apariția diferitelor grupuri fragmentate care exercită controlul asupra diferitelor regiuni și a producției de cocaină” în aceste zone, potrivit raportului. Fapt care „a multiplicat potențialul de a forma noi alianțe și parteneriate”, continuă el. Organizațiile criminale europene și-au schimbat strategia, formând alianțe fără intermediari cu aceste grupuri și procurând cocaină direct de la sursă.

După canabis, cocaina este al doilea cel mai utilizat drog din Europa de Vest și Centrală, cele mai recente estimări evaluând la 4,4 milioane numărul consumatorilor în 2020, conchide raportul. (Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul