Actualitate
Ministrul Economiei a mers cu microbuzul groazei în Salina Slănic: „Este o improvizație. Trebuie să înceteze!” – VIDEO
Chiar dacă Mina Unirea este considerată cea mai mare salină din România, condițiile actuale nu fac cinste turismului românesc. Cei care merg să viziteze salina ajung în subteran cu ajutorul unor mijloace de transport rudimentare. De acest lucru s-a convins și ministrul Economiei, Mihai-Viorel Fifor, care a promis urgentarea trecerii în administrarea autorităților prahovene a Minei Unirea, pentru ca aceasta să poată beneficia de finanțare europeană pentru modernizare.
Ministerul Economiei a susținut că a parcurs traseul până în salină cu mijloacele de transport puse la dispoziția turiștilor.
„Eu nu cred că problema de la salină stă numai în lift la această salină. (…) Vizitând această salină, nu o văzusem până acum, cred că nu e cu nimic exagerat atunci când spui că poate deveni cea mai importantă capacitate turistică din România, fără niciun fel de dubii. Acolo, cu o proiectare ingenioasă, se pot găsi soluții spectaculoase pentru ceea ce înseamnă exploatarea unei saline din punct de vedere turistic. (…) Am intrat cu ce intră toți turiștii. Întotdeauna când sunt cu colegii mei mă simt în siguranță (…)”, a susținut ministrul Economiei, care a recunoscut însă că transportul „nu este o problemă de siguranță, ci o problemă ce ține de un disconfort accentuat. Nu poți să ai un pacient care vine să-și trateze o afecțiune pulmonară, un astm, de pildă, și să-l plimbi 25 de minute cu microbuzul cu noxe în nas, ducându-l după aceea să se trateze. Nu mi se pare corect. Este o improvizație ceea ce se întâmplă în momentul de față și la fel le-am spus și colegilor de la Salină… Am discutat și cu colegii de la Consiliul Județean și cu colegii parlamentari, improvizația asta trebuie să se oprească, având o astfel de capacitate. Liftul este doar una dintre problemele acestei exploatări, dar cu o proiectare ingenioasă, repet, putem avea la Slănic Prahova o chestiune cu adevărat spectaculoasă în domeniul punerii în valoare”.
În urmă cu mai mulți ani transportul turiștilor se realiza cu un lift, însă după ce acesta s-a stricat, transportul turiștilor în mină se realizează cu microbuzul.
Ministrul Economiei a susținut că se caută, cât mai urgent, o modalitate prin care obiectivul turistic să treacă în administrarea autorităților locale, fie că vorbim de Consiliul Județean sau de Primăria Slănic, ambele entități fiind interesate de modernizarea Minei Unirea. (observatorulph.ro)
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



