Actualitate
În condiţiile în care inflaţia a ajuns la 4,3%, Dăncilă şi Teodorovici anunţă că vor avea discuţii cu guvernatorul BNR
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că va avea, în perioada următoare, o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe tema creşterii inflaţiei. Un anunţ similar a făcut tot astăzi, dar independent de Dăncilă, şi ministrul de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici.
„Vom discuta şi despre inflaţie. După cum ştiţi, politica bugetară şi fiscală este a Guvernului, politica monetară este legată de Banca Naţională. Deci, eu cred că putem ţine lucrurile sub control (…) Voi avea o discuţie cu domnul guvernator”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de Agerpres, la plecarea de la lucrările adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, întrebată de jurnalişti dacă este îngrijorată de faptul că în luna ianuarie inflaţia a fost 4,3%.
La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi-a anunţat şi el intenţia de a avea o discuţie cu Mugur Isărescu despre acţiuni de politică monetară şi politică fiscală pe termen mediu şi lung.
Întrebat dacă inflaţia de 4,3% este una îngrijorătoare, Teodorovici a arătat că aceasta este influenţată nu doar de factori interni ci şi externi.
„Normal că este un aspect care trebuie să fie luat în calcul şi în analiză şi la Ministerul de Finanţe, dar să nu uităm că nu stau la bază doar factorii interni în această creştere a inflaţiei. Avem atât factori externi, cât şi factori interni. Aşa cum am şi spus, o să am o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale, pentru a vedea exact pe termen mediu şi lung care sunt acţiunile comune pe politică monetară şi politică fiscală, astfel încât lucrurile să fie într-o logică normală”, a precizat Teodorovici.
Întâlnirea cu guvernatorul BNR va avea loc probabil săptămâna viitoare, a mai adăugat ministrul de Finanţe.
Reamintim că în 2017, inflaţia a crescut de la 0,1% la 3,3%, pe fundalul politicii de creştere economică bazată pe consum promovată de PSD. În ianuarie 2018, inflaţia a ajuns la 4,3% ceea ce înseamnă o reducere a puterii de cumpărare a românilor.(Paul D.).
-
Actualitateacum O săptămânăDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum 2 săptămâniAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Diverseacum O săptămânăCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Socialacum 2 săptămâniTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Stiri localeacum 2 săptămâniGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum O săptămânăPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



