Connect with us

Actualitate

Petrolul joacă cu o colegă de serie în Cupa României!

Publicat

pe

A doua rundă a fazei naţionale a ediţiei 2017-2018 a Cupei României se dispută marţi, 22 august, de la ora 17:30. Conform programului, în această etapă intră în competiţie cele 26 de câştigătoare ale primei runde a fazei naţionale şi 32 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3.

FC Petrolul Ploieşti va juca, pe „Ilie Oană”, cu ACS Urban Titu, formaţie care, şi ea, evoluează în Seria a III-a din Liga 3. Existând acordul ambelor formaţii şi al forului organizator, jocul de marţi va începe la ora 19:00. De mâine, după ora 12:00, pot fi procurate tichetele de acces de la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”.

Preţul biletelor este următorul:

– Tribuna 0 – 20 lei;

– Tribuna I – 15 lei;

– Tribuna II – 10 lei;

– Peluze – 8 lei.

Vineri (18 august), casa de bilete va fi deschisă până la ora 16:30, sâmbătă (19 august) între orele 10:00 – 21:00, luni (21 august) între orele 09:00-16:30, iar marţi (22 august) până la ora de start a confruntării.

Important: abonamentele emise pentru sezonul 2017-2018 sunt valabile şi pentru jocurile din Cupa României, organizate de către FC Petrolul Ploieşti, pe stadionul „Ilie Oană”. În ziua meciului, abonamentele vor putea fi procurate doar până la ora 17:00.

Programul meciurilor din turul al doilea al fazei naţionale a Cupei României:

ACS Transdor Tudora (BT) – CSM Roman (NT)

CS Cimentul Bicaz (NT) – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (HR)

AS Unirea Mirceşti (IS) – CS Aerostar Bacău (BC)

CSM Focşani 2007 (VN) – AFC Metalosport Galaţi (GL)

AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL) – CS Avântul Valea Mărului (GL)

ACS Sportul Chiscani (BR) – CS Sporting Lieşti (GL)

ACS FC Păpăuţi (CV) – AS Olimpia Râmnicu Sărat 2010 CS (BZ)

AS Viitorul Fântânele (CT) – ACS FC Delta Dobrogea Tulcea (TL)

FC Agricola Borcea (CL) – CSA Axiopolis Cernavodă (CT)

ACS Înainte Modelu (CL) – ACSM Olteniţa (CL)

SC Popeşti-Leordeni (IF) – AFC Unirea 04 Slobozia (IL)

AFCM Alexandria (TR) – CS Tunari (IF)

ACS Astra Plosca (TR) – CS Sporting Roşiori 2008 (TR)

ACS Petrolul 52 (PH) – ACS Urban Titu (DB)

AS Gloria Gaz Metan Corneşti (DB) – CSM Flacăra Moreni (DB)

AS FC Milcov (OT) – ACSO Filiaşi (DJ)

ACS Ştiinţa Turceni (GJ) – ACS Şirineasa (VL)

FC Voinţa Lupac (CS) – CNS Cetate Deva (HD)

AS Voinţa Biled (TM) – CSM Lugoj (TM)

CS Şoimii Lipova (AR) – CS Gloria Lunca Teuz Cermeni (AR)

CS Diosig-Bihardiószeg (BH) – CS Naţional Sebiş (AR)

AS Progresul Şomcuţa Mare (MM) – AFC Fotbal Comuna Recea (MM)

AFC Unirea 1924 Alba Iulia (AB) – FC Unirea Dej (CJ)

CS Iernut (MS) – ACS Industria Galda (AB)

AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR) – CSM Avântul Reghin (MS)

ASF Zărneşti (BV) – ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)

Următoarele partide nu se vor disputa, deoarece echipele cu asterisc s-au retras din competiţiile FRF, după începerea fazei naţionale a Cupei României, prin urmare fiind dezafiliate provizoriu:

ACS Performanţa Ighiu (AB) – CS Unirea Jucu* (CJ)

AS FC Universitatea Cluj (CJ) – CS Viitorul Ulmeni* (MM)

CS FC Zalău* (SJ) – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca (CJ)

Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Drumul spre finală

Faza a III-a a Cupei României, la care vor participa cele 29 de echipe calificate din faza a II-a plus 5 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3 şi 2 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3, este programată să aibă loc miercuri, 13 septembrie 2017.

Iată şi datele de disputare ale celorlalte runde ale ediţiei 2017-2018 a Cupei României, faza naţională:

► Faza a IV-a: 4 octombrie 2017

► Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017

► Optimi de finală: 29 noiembrie 2017

► Sferturi de finală: 28 februarie 2018

► Semifinale (tur): 18 aprilie 2018

► Semifinale (retur): 9 mai 2018

► Finala: 27 mai 2018

(republikanews.ro)

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO zi ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse5 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic6 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized6 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul