Connect with us

Actualitate

​Business report Cât de (in)eficiente sunt testele Covid din școli și farmacii. Ce este „finlandizarea” Ucrainei. Înainte de impozitul progresiv, statul ar trebui să strângă măcar cota unică. Este etic ca un profesor să-și sfătuiască elevii să studieze în străinătate? – Finante – Banci

Publicat

pe

Loteria testelor Covid. Cât de (in)eficiente sunt cele din școli și farmacii ​Criza din Ucraina: Cât de pregătită este România să primească refugiați Ionuț Dumitru : Înainte de introducerea impozitului progresiv, statul ar trebui să dovedească că strânge măcar cota unică Ce este „finlandizarea” Ucrainei, soluția propusă pentru calmarea tensiunilor cu Rusia Dezbatere: Este etic ca un profesor să-și sfătuiască elevii să studieze în străinătate? Investițiile care te pot pune la adăpost de inflație în 2022 Cum a ajuns România pe locul 1 în UE la ”inflația industrială” Apel al 15 ONG împotriva Legii ce extinde interceptarea comunicațiilor electronice Cum putem reuni România dezbinată Marile companii din energie avertizează că prețurile petrolului, gazelor și electricității vor rămâne mari ani buni de acum încolo.

Loteria testelor Covid. Cât de (in)eficiente sunt cele din școli și farmacii. Valul Omicron a însemnat și o explozie de testări individuale. Cât de eficiente sunt, însă, testele nazale sau de salivă din România? Europa Liberă le-a verificat eficacitatea, cu ajutorul a patru voluntari confirmați cu Covid. Concluzia: Trebuie să ai noroc să nimerești unul care chiar să îți arate că ești infectat.
Alexandra (45 de ani) este din București și este vaccinată cu trei doze. Pe 29 ianuarie a mers la o onomastică, unde a observat că unul dintre invitați are simptome specifice Covid. Din acest motiv, când a ajuns acasă, a început să facă teste nazale.
Din cele trei tipuri de teste folosite, niciunul nu a ieșit pozitiv. „Nu am încredere în testele de salivă, că am văzut la fii-meu la școală cât de proaste sunt”, spune femeia acum.
După patru zile, au apărut simptomele, așa că a mers să se testeze PCR. A fost declarată oficial bolnavă pe 3 februarie. „Pe 4, a fost mai nasol: frisoane, febra nu foarte mare și dureri de muschi, durere de cap și în gât”. De curiozitate, a continuat să se testeze, tot cu teste de nas. Încărcătura virală era foarte mare și ar fi trebuit ca testele să detecteze virusul, potrivit Europei Libere.
​Criza din Ucraina | Cât de pregătită este România să primească refugiați . România poate caza maximum 1.500 de refugiați în eventualitatea unui conflict în Ucraina. Adică jumătate din populația primului sat de etnici români de după granița cu țara vecină.
România are dificultăți în a acorda condiții decente de rezidență migranților sau refugiaților și când e pace în regiune. 2021 a fost cel mai încărcat an din ultimii 30 de ani în privința solicitărilor de azil pe care statul român le-a primit din partea unor cetățeni străini.
Aproape 10.000 de cereri au fost înregistrate de Inspectoratul General pentru Imigrări, fapt ce a pus presiune pe centrele pe care România le are amenajate pentru cazarea migranților sau a refugiaților, scrie Europa Liberă.
Ionuț Dumitru : Înainte de introducerea impozitului progresiv, statul ar trebui să dovedească că strânge măcar cota unică. ”Primul obstacol ar fi de natură administrativă : ANAF are probleme de colectare deși în prezent în România avem cel mai simplu sistem de taxare reprezentat de cota unică. Introducerea unui impozit progresiv, mai mult, a unui impozit progresiv nu doar pe veniturile salariale ci pe toate veniturile, ar implica o capacitate administrativă pe care statul nu o are. Apoi, explică fostul șef al Consiliului Fiscal, baza de impozitare s-a tot redus înclusiv prin măsuri cum a fost mutarea plății obligațiilor de la angajator, la angajat sau prin introducerea a nenumărate excepții de la plata impozitului pe venit. E vorba de categorii întregi care nu îl plătesc, cum ar fi salariații din construcții sau IT, categorii care se adaugă celui peste un milion de persoane care se presupune că muncesc la negru. De asemenea, atrage atenția Ionuț Dumitru, în România 95 la sută dintre companii se declară microîntreprinderi pentru a beneficia de un regim fiscal mai blând, de unde alte excepții de la aplicarea taxării muncii. În concluzie, crede economistul șef al Raiffeisen, statul ar trebui să încerce să corecteze actualele probleme, de la colectare, la conformare, de la eliminarea excepțiilor și a regimurilor fiscale preferențiale, înainte de a se lansa în alte planuri de modificare a actualului Cod Fiscal”, spune Dumitru, potrivit RFI.

Ce este „finlandizarea” Ucrainei, soluția propusă pentru calmarea tensiunilor cu Rusia și de ce spun experții, și chiar finlandezii, că nu va funcționa. Finlandizarea Ucrainei, adică acordarea unui statut de neutralitate după modelul Finlandei din timpul Războiului Rece, ar putea compromite de fapt independența Ucrainei și ar oferi Moscovei pârghii pentru a controla Kievul, scriu Financial Times și New York Times.
Finlandizarea Ucrainei „este o opțiune aflată pe masa discuțiilor” pentru detensionarea crizei din estul Europei, a afirmat președintele francez Emmanuel Macron, răspunzând unei întrebări adresate de jurnaliști în timpul turneului său diplomatic de zilele trecute, potrivit New York Times. Chestionat în mod public pe această temă, el a făcut ulterior un pas înapoi, afirmând că nu a folosit cuvântul nici în discuțiile cu jurnaliștii, nici în cele cu liderii politici. Dar alți oficiali francezi au folosit formula, iar alți comentatori sau observatori au propus această soluție pentru rezolvarea crizei ucrainene. Termenul se referă la neutralitatea strictă adoptată de Finlanda în timpul Războiului Rece și consfințită de un tratat din 1948 cu Moscova, în mijlocul tensiunilor dintre URSS și Occident, scrie Libertatea.

Dezbatere. Este etic ca un profesor să-și sfătuiască elevii să studieze în străinătate? „Nu este o atitudine antinațională”. Din cei 200 de români care pleacă anual din România, până în 3% o fac pentru studii. Unii fiindcă vor universități de top sau pentru că specializările la care visează nu există la noi, cei mai mulți doar pentru că pot. Mulți profesori le susțin și încurajează demersul. I-am provocat să dezbată tema încurajării migrației pentru studii pe Anca Petrescu, lector de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Mirabela Amarandei, director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și Simion Ilie, director adjunct în Ministerul Finanțelor, care a studiat în străinătate și a revenit în țară.
Ne pleacă tinerii din țară. Auzim sau rostim des asta. Și e o realitate probată de cifre. Peste 35 de mii de tineri români studiază în străinătate potrivit datelor Unesco din 2019, cei mai mulți în Marea Britanie, SUA, Germania și Franța. Numărul se echilibrează cu cei care vin la studii la noi: puțin peste 30 de mii, o treime din Republica Moldova, apoi tineri din Israel, Franța sau Italia.
Învățământul superior românesc pare să fie în declin. În 2020, facultățile noastre au înregistrat cel mai mic număr de înscrieri din ultimii 20 de ani, scrie Scoala9.
Investițiile care te pot pune la adăpost de inflație în 2022. Prețurile în creștere pentru bunuri și servicii încep să „muște” din banii pe care îi are fiecare dintre noi. Cum nu există o modalitate de a evita inflația, Panorama a întrebat analiști financiari care sunt metodele prin care îți poți proteja investițiile în 2022.
Marea Britanie a anunțat recent că se confruntă cu cea mai mare rată a inflației din ultimii 30 de ani – 5,4%. În Statele Unite, prețul bunurilor și serviciilor a continuat să crească cu un ritm nemaiîntâlnit în ultimele decenii, ajungând la 7% în luna decembrie.
În Uniunea Europeană, sunt state care au înregistrat în 2021 o inflație ce depășește pragul psihologic de 10%: Estonia (12%) și Lituania (10,7%). Cu o rată a inflației sub 10%, România este și ea în plutonul statelor cu inflație în creștere, pe locul al șaselea, scrie Panorama.

Cum a ajuns România pe locul 1 în UE la ”inflația industrială”. România figurează într-o analiză a Eurostat drept țara membră cu cea mai mare creștere a prețurilor din industrie din ultimii trei ani, deși valoarea pentru 2021 ne poziționează pe locul patru.

Unde ajungem cu +15%, după Belgia (+17,3%), Olanda (16,7%) și Bulgaria (+15,3%), dar peste Spania (+14,9%), Danemarca (+13,6%) și Ungaria (+13,4%).
Explicația este că, deși în 23 din 27 de state ale Uniunii indicele inflației industriale a trecut în primul an de pandemie în domeniul negativ, odată cu ieftinirea energiei, la noi acest lucru nu s-a produs.
Refacerea calculelor cumulat pentru intervalul 2019 – 2021, ne trimite la nivelul de +19,5%, peste țările menționate anterior, Bulgaria (+16,6%), Belgia (+14,2%), Olanda (+10,6%) sau Spania (+10,3%). Care au avut cu toate scăderi semnificative în pandemie, în baza diminuării prețurilor la energie, în timp ce la noi (fapt care a trecut neobservat), prețurile industriale au rămas neschimbate, scrie Curs de Guvernare.

Apel al 15 ONG împotriva Legii ce extinde interceptarea comunicațiilor electronice. Un număr de 15 ONG-uri au lansat un apel prin care le cer senatorilor să respingă proiectul de lege ce extinde interceptarea comunicațiilor electronice.
Proiectul a fost introdus de Guvernul Florin Cîțu și obligă furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP să creeze infrastructură de interceptare a conținutului și să o pună la dispoziția organelor de cercetare penală și SRI.
Punerea la dispoziția procurorilor și SRI urmează să se facă, potrivit proiectului, nu doar în condițiile Codului de procedură penală, ci și în condițiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, potrivit Curs de Guvernare.

Inflația ”alimentară” va continua în 2022. Factorii determinanți ai inflației și perspectivele pentru țările din regiunea Mării Negre: cât de tranzitorii sunt creșterile de prețuri. Începând cu 2021, inflația a crescut atât în economiile avansate, cât și în cele emergente, în unele țări atingând cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii. Țările membre ale Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) nu fac excepție de la aceste tendințe globale. BSTDB a evaluat, în cadrul unei analize, cauzele inflației ridicate în cele 11 țări membre din zona Mării Negre, inclusiv România, și oferă previziuni pentru următoarea perioadă.Conform raportului, factorul determinant al inflației în 2021 a fost creșterea la nivel internațional a prețurilor materiilor prime, alimentelor și, în special, energiei. Un al factor important al ratei crescute a inflației a fost fenomenul numit „efect de bază”, generat de prețurile scăzute din 2020. De asemenea, stimulentele fiscale și monetare aplicate de autorități au contribuit la inflație prin creșterea cererii de bunuri și servicii, scrie FinEco24News.

Cum putem reuni România dezbinată. Privim de două ori pe an spre generațiile care au făcut unirile. Laude, discursuri, fanfare, imnuri și steaguri fluturate. Bașca bani publici special alocați. Sentimentu’ național se ridică pân’ la cer, plutesc spre văzduh cuvinte mari, patrioții se-nalță ca brazii, iar din colțul ochiului unui politician mai curge o lacrimă, atât cât trebuie să se vadă pe cameră.
Dar adevărul e că românilor li se cam fâflâie. Realitatea acelor ani nu poate fi mai îndepărtată azi de realitate. Trecem printr-o epocă în care toată lumea se luptă cu toată lumea – fie că-i vorba de puncte de vedere diametral opuse sau doar o diferență marginală de opinie. Visătorii sunt călcați în picioare, cinismul e la putere, cine nu-i cu noi e împotriva noastră, fraților, cam asta e ordinul pe unitate, scrie PressOne.

Scriitoarea română Dana Grigorcea a câștigat Premiul Elvețian pentru Literatură. Scriitoarea română Dana Grigorcea, născută în București în 1979 și stabilită în Elveția, a câștigat Premiul Elvețian pentru Literatură 2022. Distincția este oferită anual de către statul elvețian, prin Biroul Federal al Culturii și ea încununează acum ultimii ani de succes ai Danei Grigorcea.
Cartea care i-a adus acest premiu este ultimul său roman, Those who don’t die, publicată în martie anul trecut, la celebra Editură Penguin. Autoarea se referă în acest volum la rămășițele sistemului comunist român, care continuă să macine România prin politicienii săi corupți. Din păcate, cartea nu a fost tradusă până acum în limba română, scrie Cultura la dubă.

Marile companii din energie avertizează că prețurile petrolului, gazelor și electricității vor rămâne mari ani buni de acum încolo. Consumatorii trebuie să se pregătească pentru ani întregi de prețuri mari ale energiei, arată șefii marilor companii de petrol și gaze ale lumii, ceea ce va presa și mai mult guvernele care se confruntă deja cu o spirală inflaționistă, scrie Reuters.

Prețurile petrolului și gazelor au crescut rapid în ultimele luni, ca urmare a revenirii economice rapide la nivel global, pe măsură ce restricțiile anti-Covid au fost relaxate, dar și ca urmare a unei scăderi a investițiilor în noi surse de furnizare. În timp ce companiile energetice au raportat profituri record în 2021, consumatorii, în special cei din Europa, au de înfruntat creșteri mari de prețuri la carburanți, încălzire și electricitate, mai scrie sursa citată. Facturile mari au determinat guvernele să introducă subvenții, pentru a ușura presiunea asupra cetățenilor, scrie Libertatea.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized8 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized9 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul