Justitia, mereu justiția

Aseară m-am întors acasă cu un avion de line pe care l-aș numi, totuși, VIP. Printre partenerii de zbor i-am recunocut pe primul ministru Mihai Tudose și pe fostul ministru al justiției Rodica Stănoiu. Domnul Tudose, altfel o apariție spectaculoasă (singur, bronzat, doi metri înălțime, fără burtă, îmbrăcat sport inclusiv teniși de blugi, mai tânăr decât la televizor) nu avea în jur agenți de protecție ci doar două persoane cu aspect de funcționari de la ambasadă, care l-au acompaniat până la îmbarcare. La controlul antitero și-a golit buzunarele ca tot turistul, și-a scos cureaua de la pantaloni și ceasul de la mână. A stat pe primul rând de scaune business, pe dreapta, la fereastră.

Doamna Stănoiu avea loc pe primul rând de la economic, partea stângă. Îndată ce l-a reperat în diagonală pe domnul Tudose l-a privit lung, insistent, până ce acesta a observat-o și a salutat-o. Doamna ex-ministru (care mi s-a părut neschimbată față de acum câțiva ani când era activă în viața politică) s-a ridicat de la locul dânsei și a avansat câțiva pași pentru o îmbrățișare scurtă cu colegul său de partid.

Cred că întâlnirea cu un ex-ministru al justiției chiar la revenirea în țară a fost un semn despre actualitatea care mă aștepta aici. Pentru că, la un prim și rapid inventar al temelor de interes cu care România încerca sa mă reconecteze la viața ei trepidantă, cele trei care s-au instalat pe podium au fost din domeniul justiției: arestarea lui Steinmetz, condamnarea lui Puiu Popoviciu și clinciul dintre Ministrul Justiției, Tudorel Toader,  și Procurorul General, Augustin Lazăr.

Întrucât despre primele două nu mă simt îndeajuns de documentat pentru a mă pronunța, mă voi limita acum doar la un scurt comentariu despre cel de-al treilea subiect.

Disputa dintre Tudorel Toader și Augustin Lazăr este, după opinia mea, parte a războiului de învăluire prin care se încearcă izolarea și în final scoaterea din joc a Laurei Kovesi. Este un asalt de flanc, în zona instituțiilor suport din justitie care, constituțional, au atribuții în controlul și, eventual, stabilirea unor limite în activitatea DNA.

Că Augustin Lazăr nu este altceva decât un lacheu în livrea de înalt magistrat al Laurei Kovesi, nu cred că se mai îndoiește cineva dintre cei informați și cu respect de sine. Și trecutul și zâmbetul slugarnic de Bourvil din Le Corniaud (Prostănacul) îl încadrează în rol mai bine decât  cel mai convențional casting. Prin urmare, el nu poate fi abordat altfel decât la pachet cu jupâna sa. Și, atunci, planul anti Kovesi nu îl poate trata ca pe un vagon ce, la o adică, ar putea fi desprins de locomotivă. Căci Augustin Lazăr nu și-a câștigat dreptul la un cârlig de desprindere. Augustin Lazăr este doar acel grătar din fața locomotivei, corp comun cu aceasta, cu rolul de a îndepărta de pe șine eventuale obstacole mari. O simplă unealtă, fără liber arbitru.

În schimb, Curtea Constituțională, CSM și Inspecția Judiciară ar putea, la o adică, să fie desprinse de tutela doamnei Kovesi. Curtea Constituțională, se pare, chiar a fost.

Acum se dă asaltul la celelalte două.

Mie Imi place că Tudorel Toader nu-și asumă personal „ruperea pisicii” (deși ar putea, conform prerogativelor pe care le are ca Ministru al Justiției). Ar fi în drepturile sale să ceară președintelui României demiterea tandemului Kovesi – Lazăr pentru o mulțime de nereguli, dar nu o face pentru a nu da apă la moară propagandei kovesiste. Preferă calea mai lungă (dar și mai greu de contestat) a construirii acestei cereri de demitere prin intermediul CSM și al Inspecției Judiciare, instituții în spatele cărora s-a refugiat la greu, de atâtea ori, șefa DNA.

Sigur, acest plan de bătaie al lui Tudorel Toader nu este deloc simplu, având în vedere influența încă mare a grupării Kovesi în interiorul respectivelor bastioane. Totuși, ceva rezultate se văd. Cum ar fi, de pildă, faptul că CSM a evitat să îi răspundă favorabil lui Augustin Lazăr la cererea de arbitraj  formulată de acesta în privința legalității sau ilegalității transmiterii către Comisia Parlamentară „sufrageria lui Oprea” a dosarului solicitat de aceasta. Tocmai bazat pe această poziție a CSM,  bine anticipată ca parte a planului său, Tudorel Toader a putut să mai facă un pas înainte, reclamându-l pe Procurorul General la Inspecția Judiciară.

Încetul cu încetul, și CSM și Inspecția Judiciară se văd puse în imposibilitatea de a mai acoperi abuzurile flagrante comise de Laura Kovesi dimpreună cu grătarul ei de locomotivă Augustin Lazăr.

E un joc de-a gloanțele trase – gloanțele rămase.

Uzând de tertipuri previzibile, gruparea Kovesi și-a căutat protecție și justificări mai pe la toate instituțiile pe care le știa obediente din glorioasele vremuri ale binomului SRI – DNA. Ce-a primit până acum în schimbul acestor gloanțe trase? De la CCR numai decizii defavorabile iar de la CSM și Inspecția judiciară din ce în ce mai dese derobări.

Când, pe baza tuturor acestor poziții deja exprimate de cele trei instituții menționate, domnul Toader va adopta o atitudine mai tranșantă (cum ar fi, într-o primă fază, cererea de demitere a Procurorului General), cui se va mai adresa gruparea Kovesi pentru a-și căuta protecție? Președintelui României, Ambasadei SUA? Aceste gloanțe rămase s-ar putea să se dovedească oarbe în lipsa suportului instituțiilor desemnate constituțional să arbitreze astfel de situații.

Iar cu un alt Procuror General în locul lui Augustin Lazăr, desemnat corespunzător de către asediatori, încercuirea  Laurei Kovesi ar deveni totală. Și de necontracarat.

Interpretarea de mai sus nu exclude în niciun fel existența altor fronturi de asalt asupra șefei DNA, din alte direcții și cu alte tipuri de muniție. Dimpotrivă!

Dar, despre asta, altădată.( Contele de Saint Germain)