Connect with us

Actualitate

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în Ierusalim pentru a sărbători Paştele Ortodox, fără restricţii​

Publicat

pe

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în acest an în Ierusalim, pentru a sărbători Paştele ortodox fără restricţii, după ce timp de aproape doi ani călătoriile în Israel nu au fost posibile din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat al Ministerului de Turism din Israel.

Biserica Sfântului Mormânt din IerusalimFoto: Gerd Eichmann/ Wikimedia Commons

Anul acesta se vor relua toate procesiunile specifice sărbătorii de Paşte şi se va permite şi participarea publicului, exact ca în perioada pre-pandemică, anunţă sursa citată.

„Paştele este o perioadă aglomerată în Israel pentru pelerinii creştini, zeci de mii de pelerini venind din întreaga lume pentru a explora ţara şi a lua parte la numeroasele evenimente speciale, care au rolul de celebra procesiunea de-a lungul Via Dolorosa din oraşul vechi al Ierusalimului. Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, pelerinii de pretutindeni care doresc să refacă Drumul Mântuitorului au ocazia de a se bucura din nou de această experienţă şi de toate tradiţiile Pascale din Ţara Sfântă”, se spune în comunicat, potrivit Agerpres.

În zilele de Paşte vor avea loc o serie de evenimente în Ierusalim, special organizate pentru Sărbătorile Pascale. Unul dintre cele mai emblematice momente ale Paştelui în Israel este celebra procesiune care are loc în Vinerea Mare în care mii de pelerini creştini mărşăluiesc de-a lungul Via Dolorosa din Cartierul Creştin al Oraşului Vechi. Totodată, în Sâmbăta mare, creştinii ortodocşi participă la ceremonia aprinderii Luminii Sfinte, când mii de oameni se adună pentru a aştepta aprinderea miraculoasă a lumânării Patriarhului din interiorul mormântului.

Astfel, miile de turişti sunt aşteptaţi în Oraşul Sfânt pentru a participa la ceremonia aprinderii Luminii Sfinte din acest an, care are loc pe 23 aprilie. În timpul ceremoniei, participanţii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini.

„Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. În cadrul ceremoniei, patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt, alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. Ritualul este considerat un miracol şi are o tradiţie de peste un mileniu”, se mai arată în comunicat.

Începând cu data de 1 martie 2022, turiştii de toate vârstele pot intra în Israel indiferent de statutul de vaccinare împotriva COVID-19. Singura condiţie impusă de statul Israelian va consta în două teste PCR, unul efectuat înainte de zbor şi celălalt la aterizarea în Israel. Până la sosirea rezultatului sau maxim 24 de ore, turiştii vor trebui să se autoizoleze la adresa pe care o vor declara, iar testele antigen nu vor fi acceptate.

Pentru a fluidiza călătoriile în Israel şi pentru a se asigura că turiştii sunt informaţi corect referitor la cerinţele ce trebuie îndeplinite înaintea şi în timpul călătoriei, Ministerul Turismului din Israel a creat şi o pagină web dedicată condiţiilor de călătorie în contextul COVID, respectiv https://israelsafe.com.

​

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul