Actualitate
Trump afirmă că „problema armelor nucleare este o farsă” după un raport al Washington Post
Fostul președinte american Donald Trump a declarat vineri pe rețelele de socializare că „problema armelor nucleare este o farsă”, răspunzând astfel unui raport al Washington Post potrivit căruia agenții FBI au căutat documente legate de domeniul nuclear în timpul unei percheziții la domiciliul său din Florida la începutul acestei săptămâni, potrivit Reuters.
Donald TrumpFoto: Cheriss May/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Nu a fost clar dacă astfel de documente au fost recuperate la complexul Mar-a-Lago al lui Trump din Palm Beach, a precizat The Post.
Departamentul de Justiție al SUA a cerut joi unui judecător să facă public mandatul care a autorizat percheziția FBI la Mar-a-Lago, după ce fostul președinte republican a prezentat-o ca pe o răzbunare politică.
Vineri dimineață, Trump a declarat pe platforma sa de socializare Truth Social că „problema armelor nucleare este o farsă”, punând-o pe același plan cu controversele care implică Rusia, o anchetă a consilierului special Robert Mueller și cele două destituiri ale sale.
Reamintim că Arhivele Naționale au cerut o anchetă, arătând că au de recuperat 15 cutii cu documente pe care Donald Trump le-a luat cu el după ce a părăsit Washingtonul în ianuarie 2021. Printre documentele din aceste casete se numără scrisori de la Barack Obama şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



