Actualitate
Primarul unei comune din Prahova spune că patru urşi au fost aduşi ilegal în zonă de persoane necunoscute
Primarul comunei prahovene Ceraşu, Alin Staicu, susţine că patru urşi au fost aduşi ilegal în zonă de către persoane necunoscute, autorităţile fiind sesizate pentru lămurirea situaţiei şi pentru relocarea animalelor în alte zone, relatează Agerpres.
Urs (foto arhiva)Foto: Ministerul Mediului
„Patru urşi au fost aduşi ilegal de către persoane necunoscute în zona Valea Borului – Drumul spre Costeni (Fetele Târlii). Am solicitat ajutorul autorităţilor competente pentru a identifica modalitatea în care urşii au ajuns în comuna noastră şi pentru a găsi soluţii pentru relocarea acestora în alte zone. Rugăm cetăţenii să fie atenţi şi să anunţe autorităţile dacă animalele sălbatice îşi fac apariţia în apropierea gospodăriilor”, a scris primarul, luni, pe pagina sa de Facebook.
Alin Staicu a declarat pentru agenția Agerpres că animalele au fost aduse în cursul weekendului, fiind mai mulţi martori care îşi păşteau vacile în zonă.
Primarul spune că a contactat Poliţia, precizând că nu există nicio autorizaţie de relocare a urşilor în zona comunei Ceraşu.
„Avem urşi în zonă peste limita normală. În localitatea noastră au fost recenzaţi 33 de urşi, în condiţiile în care aveam doar 10 în spaţiu. Şi anul trecut am avut incidente cu urşi relocaţi fără să fim informaţi”, a afirmat edilul.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Economicacum O săptămânăANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș



