Connect with us

Actualitate

Vrei să-ți deschizi magazin online în 2023? Cât te-ar costa promovarea online, la început. „Să nu confundăm costul mic cu bariera de intrare mică”

Publicat

pe

​Sursa foto: © Mikhail Primakov | Dreamstime.com

Facebook-Instagram-TikTok-YouTubeFoto: Dreamstime

Nu-i așa că și tu vrei să faci milioane de euro din comerț online, lucrând doar două ore pe zi, de pe plajă, din Thailanda? Sau Dominicană sau… whatever. Țap-țarap pe Tik-Tok, pe Facebook, pe Insta și gata, nu? Nu! Există, încă, potențial în România, în acest domeniu, dar ai nevoie să cheltui cu promovarea. „Concurența este destul de mare și atunci am nevoie de bugete de promovare să am rezultate” – avertizează Raluca Radu, antreprenoare și expertă în marketing digital, care a și calculat cam cât ar trebui să cheltuie doar cu promovarea un magazin online la început de drum.

Internetul a făcut comerțul mai simplu și pentru consumatori, și pentru antreprenori. Dar în niciun caz nu e atât de simplu pe cât ni se promitea, într-o vreme, prin reclame la soluții-minune de business pentru începători, de genul „faci bani lucrând doar două ore pe zi, de pe plajă”.

Vreo 200 de antreprenori au venit, recent, la un curs gratuit de marketing online, la centrul de sprijin pentru mici afaceri Stup, de la București. Cifrele încă mai țin cu începătorii, dacă ne uităm la potențialul de piață încă neocupat de giganții comerțului online, în România.

„Se pare că, în România, suntem undeva la 16 milioane de internauți și este piață estimată la 6,2 miliarde de euro – comerțul online la finalul anului 2021, conform ARMO și GPEC. Ca procent, cumpărăturile online din totalul retail-ului sunt încă sub 10%. Ideea e că e foarte mult potențial. Din 16 milioane de utilizatori de internet, numărul cumpărătorilor online este undeva la 4 milioane. Cei care faceți sau vreți să faceți comerț online, nu vă adresați tuturor internauților, ci celor care au testat deja shopping-ul online. Dar este foarte multă piață care nu a cumpărat încă online” – spune Raluca Radu, antreprenoare și expertă în marketing digital.

Asta nu înseamnă însă că internetul e cornul abundenței și nici sacul lui Moș Crăciun. Investești în site-ul tău de e-shop sau îți listezi marfa pe un marketplace consacrat. Și n-ai terminat. Lună de lună trebuie să bagi bani în promovare online.

„Sunt foarte multe business-uri la început de drum care cred, pe bună dreptate, că în marketingul online e cel mai ușor să se promoveze și mai ales că aici barierele de intrare sunt foarte mici. E important să nu facem confuzia între costul mic și bariera de intrare mică. Cred că în marketingul online costurile pot fi și similare cu cele din publicitatea tradițională, dar marele avantaj e că pot să cheltuiesc doar un leu, dacă atât am și mă pot promova fără să fac mari investiții – nu-mi trebuie neapărat investiții în grafică, materiale publicitare etc.” – spune Raluca Radu.

Ea a și calculat cam care ar fi costul minim lunar cu promovarea, pentru un antreprenor care abia încearcă marea comerțului online cu degetul.

„Un minimum, ca să văd niște rezultate, dacă sunt o afacere la început de drum, ar fi 1.000 de euro pe lună. La un magazin online, 1000 de euro e un prag de intrare, dar depinde și ce vinzi. Dacă vrei să lansezi acum un magazin online de electronice, cred că ai nevoie de un buget de minimum 3.000 de euro pe lună, să vezi ceva” – consideră experta în marketing digital.

Este important și ce faci cu mia ta de euro, pentru că posibilitățile de promovare online sunt multe și nu toate ți se potrivesc. Să cumperi apariții în căutările oamenilor pe Google sau să te strecori pe fluxurile rețelelor social, sub ochii utilizatorilor?

„Depinde de tipul tău de produs. Dacă ai un produs care se caută deja pe Google, aș recomanda ca unul dintre principalele canale de promovare să fie Google Ads. Dacă este însă un produs care nu se caută musai sau care nu răspunde unei nevoi clare a consumatorului, ci mai degrabă este o cumpărătură de impuls, atunci te poți promova pe social media: Facebook, Instagram, TikTok, YouTube” – ne sfătuiește Raluca Radu.

Când vine vorba de platformele social media, Raluca are abordări diferite, în funcție de rețea. „E important să vedem ce se consumă pe rețelele sociale”:

  • „Pe Facebook, utilizatorii se uită mai degrabă ce fac prietenii, se așteaptă să citească text, să mai vadă o poză. În România, mai puțin video. Dacă citiți articole de pe afară, vi se spune foarte mult că video este mai important decât fotografia. Este adevărat, în majoritatea rețelelor de socializare, dar nu și pe Facebook. De ce? Pentru că utilizatorii, în general, nu prea încarcă video și atunci nu suntem obișnuiți cu tipul ăsta de conținut”.
  • „Pe Instagram, majoritatea am văzut că trebuie să încărcăm video, pe TikTok n-avem altă șansă. Dar pe Facebook utilizatorii nu sunt foarte obișnuiți cu conținutul video, iar noi, ca brand, dacă vrem să ne facem reclamă și folosim video, riscăm să fim percepuți de la început ca reclamă și utilizatorii să dea skip, să treacă peste conținutul nostru”.
  • „Pe TikTok, oamenii caută două tipuri de conținut: entertainment, dar folosesc TikTok și ca motor de căutare. Pentru Generația Z, TikTok a depășit Google ca motor de căutare, Generația Z caută cum să schimb roata de rezervă, direct pe TikTok”.
  • „Un număr mare de utilizatori care vor să învețe online limbi străine le învață pe YouTube și pe TikTok”.
  • „Pe Instagram, utilizatorul intră să vadă conținut estetic, frumos. Nu mă interesează pozele lui mamaia din vacanță, decât dacă sunt frumoase. Tot pe Instagram, pe componenta de stories, utilizatorii se așteaptă să vadă conținut autentic. De asemenea, pe Instagram se caută vedete. Deci utilizatorii de Instagram au mult mai mari șanse să se împrietenească cu brandul tău decât pe Facebook”.
  • Facebook este mai mult despre prieteni”.
  • YouTube a crescut enorm, aproape s-a dublat timpul de vizionare al utilizatorului în pandemie, s-a ajuns la aproape două ore de video pe zi, consumate pe YouTube (de persoană).
  • LinkedIn este la 3 milioane de utilizatori (în România). E mult mai scump. Totuși, LinkedIn are un mare avantaj: utilizatorii LinkedIn au de două ori puterea de cumpărare a utilizatorilor celorlalte rețele de socializare. Ce e mai interesant este că pe LinkedIn utilizatorul își completează CV-ul, întreaga experiență, toate skill-urile, facultatea, pentru că LinkedIn este totuși o rețea de recrutare și de networking. Și ai mult mai multe oportunități de a targeta publicul acesta business”.
  • Pinterest este o platformă online de imagini, mai puțin utilizată și de aceea promovarea este mai ieftină aici. Este folosită mai ales de femei, în principal pe nișa de beauty. Dacă ai o afacere pe nișa aceasta, poți obține un bun raport cost-beneficiu pe Pinterest.

„În oricare dintre rețelele de socializare avem conținut organic și conținut sponsorizat. Pe Facebook către câți fani ai unei pagini ajunge o postare neplătită? Sub 1%. Reach-ul organic este foarte scăzut pe toate rețelele sociale, dar în special pe Meta (Facebook, Instagram – n.r.), este sub 1%. Până acum câțiva ani, ajungea la 15%, dar între timp l-au scăzut” – ne pune în gardă experta în promovare pe net.

Ai auzit de ROAS? E important!

Indiferent unde alegi să te promovezi – pe Google Ads, pe social media, pe YouTube, nu uita de ROAS!

„Pentru eCommerce, veți găsi la loc de cinste ROAS. Vine de la return on advertising spends (rezultat obținut pe cheltuiala cu reclama – n.r.). Ce mi se întoarce mie dintr-o campanie de marketing – e practic un indicator al eficienței campaniei de marketing. Se măsoară ca venit supra cost. Dacă am făcut o campanie și am cheltuit 400 de lei și mi s-a întors un singur client – am avut rată de conversie de 1% să zicem – iar clientul a cumpărat de 100 de lei, asta înseamnă că eu am ROAS de 0,25. Vai de steaua lui! Eu îmi doresc ca ROAS să fie supraunitar” – explică Raluca Radu.

OK, dar pot să fac și eu ceva gratis, să mă promovez pe internet? Mda…

„Dacă abia s-a lansat o rețea de socializare, dacă sunt printre primii acolo, sunt șanse să am rezultate rapid, dar altfel, nu. Concurența este destul de mare și atunci am nevoie de bugete de promovare, să am rezultate” – ne avertizează experta în marketing digital.

Totuși, chiar este indicat să mai facem și noi câte ceva să ne promovăm. „Este nevoie să facem SEO – optimizarea site-ului pentru motoarele de căutare. Aș începe cu ea, dar o să am rezultate în ani întregi, pentru că deja sunt jucători de renume, de foarte mult timp, care au investit foarte mult în optimizare pentru motoarele de căutare și șansele să mă indexez eu bine cu un produs sau serviciu competitiv sunt minime. Ce pot să fac de la bun început e să creez conținut foarte atrăgător pentru public, fie pe social media, fie pe blogul meu – conținut de specialitate. Depinde și de cât talent ai, poate mi-e natural să scriu sau poate să mă filmez, să ofer informații educative. Am văzut clienți unde echipa s-a dus și spre zona de divertisment, cu conținut amuzant pentru publicul lor – scene din service, de exemplu”- spune experta în marketing online.

Dar nici banii nu sunt de ajuns:

„În afară de bugetele de promovare, trebuie ca, fie eu, fie cine face promovarea să aibă și niște cunoștințe tehnice. Marketingul digital este la limita între promovarea clasică și zona de cunoștințe tehnice, în spate sunt niște algoritmi de inteligență artificială, care clasifică modul în care apar reclamele, targetează publicurile. Și atunci e foarte important să cunosc mediul respectiv, pot să am un pic de succes, adică să ating publicul dorit de mine, dacă am măcar cunoștințele tehnice. Și atunci ar fi bine fie să stăpânesc eu niște informații de bază în domeniu, fie să lucrez cu cineva specializat”.

În fine, orice antreprenor se găsește și în ipostaza sa de consumator. Iar antreprenorul are de învățat de la consumatorul din el.

Ce faci să nu iei plasă la cumpărături pe net?

„În calitate de consumator, e important să mă uit la lucruri care țin de marcaje de încredere: magazinul online să aibă publicate datele de contact, politica de retur, politica de livrare, termeni și condiții – să nu cumpăr de la oricine, că s-ar putea să iau plasă. Să fie trimiteri către site-uri de gestionare a litigiilor, protecția consumatorului. E important să existe politica de cookie-uri. Mă pot uita la testimoniale, review-uri pe Google, pe platforme social media, dacă are un pin pe Google Maps…” – ne mai sfătuiește Raluca Radu.

Bine, oricum consumatorul român e circumspect când cumpără de pe net:

„Procentul de plăți online cu cardul este supărător de mic, 30% dintre cumpărătorii online, restul plătesc ramburs la curier. Se pare că oamenii nu prea plătesc online cu cardul, pentru că nu au încredere. Primul motiv este că nu au încredere în comercianți: nu au încredere că li se va livra produsul, că li se va livra la timp, că nu li se va livra o cărămidă în ochi. Apoi sunt cei cărora le este frică de plata online, le este frică de phishing (escrocherii cu site-uri sau mailuri false, care fură date financiare, bani – n.r.). Sunt mulți consumatori care fie refuză comanda, fie lasă plata la livrare, ramburs, fiindcă nu știu dacă vor avea bani – e un fel de creditare: fac comanda, pentru că am acum un impuls, dar nu știu dacă mai am chef să plătesc. Cei care vreți să intrați acum în business-ul de comerț online, e bine să știți că e o rată foarte mare de comenzi refuzate, în funcție de industrie. Din experiența mea, cam 20% din fashion se refuză la livrare” – spune Raluca Radu, antreprenoare și expertă în promovare online.

Mai vrei să-ți deschizi magazin online în 2023? Baftă!

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized6 minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized23 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul