Actualitate
Experiența inedită a unor pământeni: au trecut din 2022 în 2023 fără a prinde miezul nopţii
Pasagerii unei companii aeriene care au rămas blocaţi pe o insulă îndepărtată din Pacific, după o aterizare de urgenţă în drum spre Sydney, au profitat la maximum de aventura lor neaşteptată şi idilică, dar a existat şi un neajuns – practic, nu au mai prins momentul trecerii în noul an, relatează The Guardian.
Imagine din SamoaFoto: David Briscoe / AP / Profimedia
Zborul de la Los Angeles a fost nevoit să aterizeze forţat la Pago Pago, în Samoa Americană, după temeri legate de o posibilă problemă mecanică la unul dintre motoarele avionului. De îndată ce au aflat, localnicii din Pago Pago s-au mobilizat şi i-au dus pe pasageri într-un tur al insulei şi le-au servit bere pe o plajă pustie.
Între timp, a fost trimis un alt avion care să-i ducă mai departe la Sydney, însă din cauza diferenţei de fus orar, practic avionul urma să decoleze în dimineaţa din ajunul Anului Nou şi ajungea la destinaţie în dimineaţa Anului Nou, fără a mai prinde miezul nopţii în acest timp. Mai exact, aeronava de înlocuire trebuia să plece din Pago Pago Pago la ora locală 3 dimineaţa, pe 31 decembrie, şi urma să ajungă la Sydney la ora locală 7.15, pe 1 ianuarie.
Samoa Americană se află chiar la est de linia internaţională pentru demarcaţia datei, ceea ce înseamnă că pasagerii aflaţi la bord nu au avut parte de miezul nopţii de 31 decembrie. La scurt timp după decolare, ei s-au trezit direct în 2023, fiind duminică, puţin după ora 4 dimineaţa.
Linia internaţională pentru demarcaţia datei (International Date Line – IDL) este o delimitare imaginară acceptată la nivel internaţional pe suprafaţa Pământului, situată între Polul Sud şi Polul Nord şi care serveşte drept graniţă între o zi calendaristică şi următoarea. Ea trece prin Oceanul Pacific, urmând aproximativ linia de longitudine de 180°, dar are unele deviaţii pentru a ocoli unele teritorii şi grupuri de insule. Traversarea liniei de demarcaţie spre est scade data cu o zi, în timp ce traversarea liniei de datare spre vest o creşte.
Unii pasageri s-au plâns de timpul prea lung, în opinia lor, de care a avut nevoie compania United Airlines pentru a trimite un zbor de înlocuire. Lor nu le-a convenit că au ratat ocazia de a petrece Revelionul la Sydney. Dar alţii au declarat că s-au bucurat de această aventură inedită, de timpul petrecut pe insula exotică şi de ospitalitatea localnicilor.
(sursa: news.ro)
-
Diverseacum 2 săptămâniSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Diverseacum O săptămânăANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniAlege un producător local pentru termopane premium
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?
-
Uncategorizedacum O săptămânăevomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine



