Connect with us

Actualitate

Edi Iordănescu, entuziasmat după remiza nesperată obținută de România în Elveția

Publicat

pe

​Naționala României a remizat luni seară pe Swissporarena din Lucerna contra Elveției, scor 2-2, rezultatul stabilit în minutele de prelungiri ale partidei, grație dublei lui Valentin Mihăilă. La finalul disputei, selecționerul Edi Iordănescu a tras concluziile sale și a cerut sprijinul suporterilor.

Edi IordanescuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>>> Ianis Hagi a explicat care a fost secretul revenirii cu Elveția

România, parcurs aproape perfect în preliminariile pentru CE 2024

Selecționata pregătită de Edward Iordănescu nu a arătat deloc bine în deplasarea din Elveția și a fost dominată autoritar de formația lui Murat Yakin.

Chiar și așa, România a plecat cu un punct din această deplasare, în ciuda faptului că scorul la pauză era de 2-0 în favoarea elvețienilor.

Tabela a rămas intactă până în minutul 90, când Valentin Mihăilă a redus din diferență din centrarea lui Olimpiu Moruțan.

Ambii jucători au fost introduși pe teren în repriza secundă și tot cei doi au lucrat și la golul doi, reușit de același Valentin Mihăilă.

La final, Edi Iordănescu a tras concluziile și i-a îndemnat încă o dată pe suporteri să vină alături de echipa națională.

„E un punct fantastic, nu doar pentru clasament, ci și pentru moral. E un punct mare pentru România și pentru viitorul acestei echipe, care are un potențial mare.

Știam valoarea lor individuală, mi-ar fi plăcut să ne apărăm mai sus în prima repriză și să avem mai multe tranziții.

Așteptările sunt mari. Eu sunt în interiorul acestui grup și știu că am început să construim valori și principii. Avem nevoie de continuitate. Am avut trei jocuri în deplasare din patru, nu am pierdut niciunul.

Am mutat ofensiv, ne-am asumat niște riscuri. Haideți să fim pozitivi, să criticăm mai puțin și să ne venim lângă această echipă, care are suflet și este pe drumul cel bun.

Toți au avut atitudine, toți au dat tot ce au avut mai bun. În prima repriză în suferit în fața unui adversar cu multă calitate individuală, care ne-a împins mult.

Kosovo a pierdut ceva teren, dar încă suntem în prima fază a grupei. Trebuie să ne concentrăm 100% pe rezultatele noastre. Sigur că ne bucurăm că ne-au ajutat rezultatele. Noi avem drumul nostru.

Banca a intrat bine, a făcut diferența, asta vreau de la echipa pe care o antrenez.” – a declarat Edi Iordănescu.

Clasament Grupa I după 4 etape

1 Elveția 10 puncte

2 România 8

3 Israel 7

4 Belarus 3

5 Kosovo 3

6 Andorra 1.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023 – 21:45 Andorra – România 0-2 / Antena 1

28 martie 2023 – 21:45 România – Belarus 2-1 / Prima TV

16 iunie 2023 – 21:45 Kosovo – România 0-0 / Antena 1

19 iunie 2023 – 21:45 Elveția – România 2-2 / Prima TV

9 septembrie 2023 – 21:45 România – Israel / Prima TV

12 septembrie 2023 – 21:45 România – Kosovo / Antena 1

12 octombrie 2023 – 21:45 Belarus – România / Antena 1

15 octombrie 2023 – 21:45 România – Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 – 21:45 Israel – România / Prima TV

21 noiembrie 2023 – 21:45 România – Elveția / Antena 1.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul