Actualitate
UE condamnă „fără echivoc” atacul Hamas asupra Israelului / Reacțiile venite din marile capitale europene, dar și de la București
Uniunea Europeană condamnă „fără echivoc” atacurile Hamas şi îşi exprimă „solidaritatea cu Israelul”, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, scrie AFP.
Luptători palestinieni din Gaza au atacat IsraelulFoto: MOHAMMED ABED / AFP / Profimedia
Urmărim cu angoasă ştirile din Israel. Condamnăm fără echivoc atacurile Hamas. Aceste violenţe îngrozitoare trebuie să înceteze imediat. Terorismul şi violenţa nu rezolvă nimic”, a declarat el într-un mesaj pe X (fostul Twitter). UE îşi exprimă solidaritatea cu Israelul în aceste momente dificile”, a adăugat el.
„Condamn cu fermitate atacurile nediscriminatorii lansate în această dimineaţă împotriva Israelului şi a poporului său, care au provocat teroare şi violenţă asupra unor cetăţeni nevinovaţi”, a declarat în această dimineaţă preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Acesta a adăugat: „Uniunea Europeană este alături de poporul israelian în aceste momente teribile”.
Germania „condamnă cu fermitate atacurile teroriste din Gaza împotriva Israelului”, a reacţionat sâmbătă dimineaţă ministrul german de Externe Annalena Baerbock, după ce au fost lansate sute de rachete.
Israelul „are toată solidaritatea noastră” şi „dreptul, garantat de dreptul internaţional, de a se apăra împotriva terorismului”, a adăugat şefa diplomaţiei germane pe X (ex-Twitter), în timp ce armata israeliană a început să efectueze lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza.
Franţa condamnă „în termenii cei mai fermi posibile atacurile teroriste în curs de desfăşurare împotriva Israelului şi a populaţiei sale”, în urma tirurilor de sute de rachete asupra Israelului din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă Ministerul francez de Externe.
„Franţa îşi exprimă întreaga solidaritate cu Israelul şi cu victimele acestor atacuri. Ea îşi reafirmă respingerea absolută a terorismului şi angajamentul său faţă de securitatea Israelului”, a adăugat ministerul francez.
Italia „susţine dreptul Israelului de a se apăra” împotriva „atacului brutal care are loc în Israel”, a declarat guvernul într-un comunicat, după ce Hamas a lansat sâmbătă sute de rachete din Fâşia Gaza.
Roma „condamnă în termenii cei mai fermi teroarea şi violenţa care sunt comise împotriva civililor nevinovaţi”. „Teroarea nu va învinge niciodată. Susţinem dreptul Israelului de a se apăra”, conchide comunicatul. (News.ro)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMasaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului



