Connect with us

Actualitate

Locuitorii din Ploieşti, avertizaţi din nou despre prezenţa unui urs pe străzile oraşului, la două luni după capturarea şi relocarea altui urs

Publicat

pe

Locuitorii municipiului Ploieşti au primit, sâmbătă seară, mesaj de avertizare Ro-Alert prin care este anunţată prezenţa unui urs pe străzile oraşului. Apariţia animalului are loc la exact două luni de când un alt urs care intra în oraş a fost prins în incinta unei rafinării şi relocat. La acel moment, primarul oraşului, Andrei Volosevici, afirma că ursul capturat în august nu ar fi singurul din zona municipiului Ploieşti, situat la 60 de kilometri de Capitală.

Urs în orașFoto: Jack Hill / News Licensing / Profimedia

Potrivit ISU Prahova, ursul a cărui prezenţă a fost semnalată sâmbătă seară a fost văzut pe strada Drumul Sării din Ploieşti, relatează News.ro.

„A fost emis mesaj Ro-Alert în zona cartierului Bereasca şi la locul indicat s-a deplasat un echipaj SMURD”, au transmis oficialii ISU.

Apariţia animalului sălbatic în oraşul Ploieşti, situat la câmpie, are loc la fix două luni de când un alt urs care îşi făcea apariţia în oraş a fost capturat şi relocat.

„Vă spun cu toată responsabilitatea că lucrul ăsta nu o să se termine niciodată. Pentru că, dacă vă interesaţi serios – ştiu, deliciul era Ploieştiul cu titlurile spumoase din diverse ziare – dar real, în fiecare seară, în diverse zone din apropierea noastră există sesizări făcute, legate de urs, la 112”, afirma primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, în 21 august 2023, la scurt timp după ce un alt urs care îşi făcea apariţia în oraş a fost capturat în incinta rafinăriei Lukoil şi relocat.

La acel moment, edilul a dat exemplul localităţilor Boldeşti, Blejoi sau Păuleşti, oraşe sau comune foarte apropiate de Ploieşti şi unde a fost semnalată prezenţa urşilor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse34 de minute ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

SocialO zi ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Diverse2 zile ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized2 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized2 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse6 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized6 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

UncategorizedO săptămână ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

UncategorizedO săptămână ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO săptămână ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Top Stiri Comisarul