Actualitate
Rusia a lansat un atac major pe întreg frontul de est
Forțele rusești lansează atacuri de amploare în multe sectoare ale frontului de est, inclusiv în direcțiile Avdiivka, Kupiansk, Lîman, Bahmut și Marinka, a raportat luni Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de Kyiv Independent.
Soldați ruși trăgând cu un mortier pe frontul din UcrainaFoto: Stanislav Krasilnikov / Sputnik / Profimedia
Au fost înregistrate peste 90 de lupte cu forțele rusești în cursul zilei de 22 octombrie pe toate fronturile, se arată în raport. În ultimele zile s-a înregistrat un număr zilnic neobișnuit de mare de ciocniri, uneori dublu față de cel de la jumătatea lunii octombrie.
Rusia continuă în încercările sale de a încercui orașul Avdiivka, aflat pe linia frontului în regiunea Donețk, suferind în același timp pierderi grele, a precizat Statul Major General.
Potrivit lui Vitalii Barabaș, șeful administrației militare din Avdiivka, forțele rusești bombardează puternic o legătură rutieră vitală către oraș. Acest lucru complică atât evacuarea civililor, cât și aducerea de ajutoare umanitare, a declarat oficialul pentru Radio Europa Liberă.
Rusia a lansat atacuri în mai multe direcții de-a lungul liniei Lîman-Kreminna-Kupiansk, inclusiv la Sinkivka, Ivanivka, Nadiia și în pădurea Serebrianski, potrivit Statului Major General.
Moscova concentrează din vară o forță mare în direcția Lîyman-Kupiansk, în nord-estul Ucrainei, probabil în încercarea de a distrage atenția și resursele Kievului de la alte sectoare.
De asemenea, se pare că trupele rusești au încercat să „taie” legătura cu Mariinka, un alt oraș de pe linia frontului din regiunea Donețk, care a fost mult timp un punct fierbinte al ostilităților pe frontul de est.
„Coboară; vor să taie Mariinka”, a declarat soldatul Gărzii de Frontieră cu indicativul „Lion” pe canalul Telegram al Gărzii de Frontieră. „Suntem cu toții pregătiți, așteptăm… trebuie să perseverăm, nu avem altă opțiune”, a adăugat el.
Urmărește ultimele evoluții din a 607-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 6 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



