Cât costă și ce este Sentinel, programul Forțelor Aeriene ale SUA pentru modernizarea rachetelor balistice intercontinentale

​Triada nucleară reprezintă un concept al forțelor militare americane prin care SUA pot răspunde pe mai multe căi unui eventual atac nuclear: lansând rachete nucleare de pe submarine ascunse în oceane, din silozurile fixe aflate la sol sau lansând arme nucleare din bombardierele strategice aflate în zbor. Toate cele trei componente se află în permanentă alertă și pot răspunde unui atac nuclear în câteva minute, lucru ce ar trebui, teoretic, să descurajeze astfel orice tentativă de atac asupra SUA.

Rachetă balistică intercontinentalăFoto: Claudiu Tănăselia/HotNews

Se presupune în același timp că un eventual atac asupra SUA (convențional sau nuclear) nu poate să dezactiveze toate cele trei componente ale triadei: deși silozurile au poziții cunoscute, ele sunt construite în așa fel încât să reziste unor explozii nucleare (îngropate în pământ, distanțate unele de celelalte), însă răspunsul unui astfel de atac ar putea veni foarte rapid de pe submarinele și bombardierele ale căror poziții se schimbă constant și care astfel nu pot fi lovite de inamici, cel puțin nu simultan. Este o arhitectură menită, cum spuneam, să descurajeze un atac inamic și această doctrină a fost, probabil, cea care a împiedicat o escaladare nucleară din timpul Războiului Rece.

Conform unui studiu recent (Nuclear Notebook), Statele Unite au desfășurate aproximativ 1.770 de focoase nucleare active, din care 1.370 sunt instalate pe rachete balistice și 300 depozitate în baze militare strategice din SUA, gata pentru a fi folosite. 100 de bombe nucleare sunt plasate partenerilor din NATO, în baze aeriene din Europa. Alte 1.938 de focoase nucleare sunt depozitate în diverse baze militare, pentru „zile negre”, adică nu sunt active, dar pot deveni active dacă situația o cere, ceea ce ridică la aproximativ 3.708 numărul focoaselor nucleare active pe care SUA le are disponibile în 2023. Acestora li se mai adaugă alte 1.536 de focoase retrase din uz, care așteaptă să fie dezasamblate și care au fost transferate de forțele armate Departamentului de Energie.

Actuala componentă terestră a triadei nucleare este reprezentată de aproximativ 400 de rachete balistice intercontinentale Minuteman III (LGM-30G), adăpostite în tot atâtea buncăre, amplasate în statele Wyoming, Montana și Dakota de Nord. Acestea au devenit operaționale în anii ’70, înlocuind mai vechile rachete Titan II (LGM-25C). Spre deosebire de Titan II, care folosea combustibil lichid, Minuteman III sunt propulsate cu motoare cu combustibil solid, ceea ce face mult mai eficientă și mai sigură depozitarea lor pe termen lung, în buncăre.

Rachetele Titan II, pentru a putea fi lansate în doar câteva minute, trebuiau să fie mereu alimentate cu combustibil, însă fiind vorba de combustibil lichid, la temperaturi joase, acest aspect genera o multitudine inconveniente logistice. Combustibilul solid rezolvă aceste probleme, permițând depozitarea pe termen lung a rachetei în buncăr și lansarea acesteia într-un interval scurt de timp (de ordinul minutelor), după primirea ordinului.

O rachetă balistică intercontinentală este o rachetă dotată cu o încărcătură nucleară care, după lansare, execută un zbor parabolic, părăsește atmosfera Pământului, dar nu intră pe orbită, ci revine în atmosferă și se năpustește asupra țintei sale, lansând una sau mai multe focoase nucleare. Dacă Titan II era dotată cu focoase W-53 (de 9 megatone, cele mai mari aflate vreodată în serviciul activ al armatei), actualele Minuteman III sunt dotate cu focoase W-78 („doar” 350 kilotone) sau W-87 (aproximativ 300 kilotone). Deși par mai puțin distructive, Minuteman III sunt mult mai precise în lovirea țintei decât Titan II. Și pentru că Minuteman III se folosesc deja de peste jumătate de secol, Statele Unite vor să le înlocuiască cu rachete noi.

Sunt voci care contestă eficiența unui sistem de lansare a armelor nucleare din silozuri săpate sub pământ: inamicul le cunoaște poziția și vor fi primele ținte în cazul unui conflict nuclear. În plus, chiar dacă au 50 de ani vechime, rachetele Minuteman III nu sunt mai puțin eficiente sau distrugătoare. Cu toate acestea, Forțele Aeriene ale SUA (ramura forțelor armate care are în subordine silozurile nucleare și bombardierele strategice) au considerat că este mai eficientă înlocuirea lor decât întreținerea lor. Inițial, programul s-a numit GBSD (Ground Based Strategic Deterrent), însă recent a fost redenumit Sentinel.

Noile rachete balistice intercontinentale Sentinel (LGM-35) sunt proiectate și construite de Northrop Grumman și vor înlocui, între 2029 și 2075, rachetele Minuteman aflate în silozurile din Wyoming, Montana și Dakota de Nord. Motoarele acestor rachete sunt dezvoltate de compania Aerojet Rocketdyne (recent achiziționată de L3Harris) și vor folosi în continuare combustibil solid. Sentinel vor fi dotate cu focoase de tipul W-87, moștenite de la Minuteman-III.

Northrop Grumman a primit deja 13.3 miliarde de dolari pentru dezvoltare acestor rachete și se estimează că până în 2075, costurile cu sistemul Sentinel vor ajunge la 1500 miliarde de dolari, iar asta pentru că nu vor fi înlocuite doar rachetele, vor fi modernizate și silozurile și, pentru prima dată după războiul rece, SUA va fabrica noi focoase nucleare. Și va face acest lucru chiar în laboratorul din Los Alamos, acolo unde J.R. Oppenheimer a condus colectivul care a fabricat primele bombe nucleare din istorie.

Un focos nuclear modern, folosit în actualele rachete balistice intercontinentale, este de fapt o bombă termonucleară. El conține un miez de plutoniu, care este comprimat printr-o explozie chimică clasică pentru a declanșa în prima fază reacția de fisiune nucleară (principiu similar cu cel al bombei nucleare folosită la Nagasaki). Însă imensa energie rezultată în urma fisiunii este folosită pentru a activa o a doua parte a bombei, care conține deuteriu și tritiu (izotopi ai hidrogenului), și care, sub presiunile imense generate în urma procesului de fisiune, va fuziona și va crea heliu, eliberând în urma acestui proces o cantitate și mai mare de energie.

Însă nu doar rachetele balistice intercontinentale se modernizează: acum câteva zile, a avut loc primul zbor al bombardierului B-21 Raider, care va înlocui treptat actualele bombardiere strategice B-2A Spirit și care va fi folosit împreună cu venerabilele B-52 Stratofortress (folosite din 1955 și care vor mai fi folosite și după anul 2040, conform planurilor actuale).

Nu putem să dez-descoperim fuziunea și fisiunea nucleară și nici să dez-inventăm armele nucleare. Deși o limitare a acestora în viitor este posibilă, probabil o lume fără arme nucleare este un deziderat imposibil. Nu ne rămâne decât să învățăm să trăim cu armele nucleare și să sperăm că acestea nu vor fi folosite niciodată, nici măcar în teste. Deși, în contextul actual, se vorbește din ce în ce mai des despre reluarea testelor nucleare de către marile puteri.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: Claudiu Tănăselia