Actualitate
Fost premier şi preşedinte al Albaniei, plasat în arest la domiciliu în cadrul unei anchete de corupţie
Un tribunal din Albania a ordonat sâmbătă ca fostul preşedinte şi prim-ministru Sali Berisha să fie plasat în arest la domiciliu, în urma unor acuzaţii de corupţie legate de perioada în care a fost în funcţie, relatează News.ro citând agenția Reuters.
Sali BerishaFoto: Armando Babani / AP / Profimedia
Berisha nu are voie să părăsească ţara, a precizat avocatul acestuia, Genc Gjokutaj, care a anunţat că clientul său va face apel la această decizie a instanţei.
Procurorii îl acuză pe Sali Berisha, în vârstă de 79 de ani, că şi-a folosit influenţa în calitate de premier între 2005 şi 2009 pentru a-l favoriza pe soţul fiicei sale în privatizarea unui teren de stat. Procuratura încă nu a prezentat rechizitoriul final.
Berisha conduce în prezent cel mai mare partid de opoziţie din Albania, Partidul Democrat, şi îl acuză pe actualul prim-ministru Edi Rama că a ordonat un atac politic pentru a reduce opoziţia la tăcere. El neagă orice abatere.
Berisha a fost preşedinte al Albaniei între 1992 şi 1997, după prăbuşirea tumultoasă a comunismului în această ţară săracă din sud-vestul Balcanilor, şi apoi prim-ministru între 2005 şi 2013.
În 2021, SUA au interzis intrarea în ţară a lui Sali Berisha şi a familiei sale, Departamentul de Stat acuzându-l că, în perioada în care a fost prim-ministru, a fost implicat în „acte de corupţie”, folosindu-şi puterea în interes propriu şi pentru a-şi îmbogăţi rudele şi aliaţii politici.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMasaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului



