Actualitate
VIDEO SuperLiga: Botoșani, victorie mare cu Petrolul
Lupta pentru evitarea retrogradării se intensifică după ce FC Botoșani s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Petrolul, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României.
Bogdan AndoneFoto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*
Petrolul Ploiești – FC Botoșani 1-2
Oaspeții au început cum nu se poate mai bine partida de pe Ilie Oană, iar după doar 5 minute, Andrei Miron a deschis scorul, după o deviere greșită a lui Țicu.
Prahovenii au restabilit egalitatea în minutul 12, prin Irobiso, după ce acesta a profitat de o serie de greșeli în defensiva adversă.
Putin după jumătatea primei reprize, Petrolul a avut o dublă ocazie de gol, prin Grozav și Irobiso, însă șuturile acestora au fost respinse de defensiva botoșănenilor.
Chiar înainte de pauză, Florescu a fost aproape de a face 2-1 pentru moldoveni, dar Zima a respins în corner.
În a doua repriză, găzarii au avut șansa de a trece la conducere, însă Hanca a ratat o lovitură de la 11 metri (min 71).
Lovitura de grație au dat-o în schimb moldovenii, prin Sadiku, care a stabilit scorul final în minutul 87.
SuperLiga, programul etapei 7 din play-out
Dinamo București – FC Voluntari 1-1
FC U Craiova 1948 – Universitatea Cluj 3-2
Oțelul Galați – Hermannstadt 1-0
Petrolul Ploiești – FC Botoșani 1-2
Play-out SuperLiga, clasament
1 UTA 34 / 7 meciuri
2 Oțelul 33 puncte / 7
3 Hermannstadt 31 / 7
4 U Cluj 29 / 7
5 Petrolul 26 / 7
6 Botoșani 24 / 7
7 Voluntari 23 / 7
8 FC U Craiova 1948 22 / 7
9 Dinamo 21 / 7
10 Poli Iași 21 / 7.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum O săptămânăSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum O săptămânăZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



