Connect with us

Actualitate

„Problema noastră este foarte simplă”. Prin recentele atacuri transfrontaliere surpriză, Rusia expune fără milă slăbiciunile Ucrainei: lipsa de armament și de soldați

Comisarul

Publicat

pe

Pentru Ucraina, luna mai se dovedește a fi una dintre cele mai crude luni de până acum ale războiului. Orașul Vovceansk din regiunea nordică Harkov, eliberat de sub ocupația rusă în urmă cu mai bine de 18 luni, s-a trezit vineri sub bombardamente intense și atacuri aeriene. Astfel, Rusia a găsit o altă modalitate de a pune sub presiune linia defensivă a Ucrainei, deja solicitată la maximum, scrie sâmbătă, într-o analiză a celor mai recente evoluții de pe front, CNN.

Harkov, 10 mai 2024 – Fumul se ridică deasupra ruinelor după un atac cu rachete rusești, în nord-estul Ucrainei. În noaptea de 10 mai, rușii au atacat Harkovul cu o rachetă S-300.Foto: Ukrinform / ddp USA / Profimedia

Președintele Volodimir Zelenski și alți oficiali ucraineni au declarat că eforturile forțelor ruse de a avansa spre oraș au fost zădărnicite, dar rușii au încercat de atunci să taie legăturile rutiere cu Vovceansk.

Rușii au lansat vineri atacuri cu efective de batalion de-a lungul unei porțiuni de 60 de kilometri de graniță, afirmând că au ocupat mai multe sate în ceea ce se numește „zona gri” de-a lungul frontierei, după ce și-au concentrat o mare parte din capacitățile lor ofensive din acest an pe un avans zdrobitor în regiunea estică Donețk, campanie în care au înregistrat progrese treptate, dar semnificative.

Începând de sâmbătă dimineață, se pare că rușii dețin o mână de sate ucrainene de la frontieră, bombardamentele aeriene intense continuând în zona orașului Vovceansk.

Atacul transfrontalier este încă un exemplu a ceea ce merge prost pentru ucraineni în acest an. Forțele lor sunt întinse pe toată linia frontului, cu mult mai puțină artilerie decât cele ruse, cu o apărare antiaeriană extrem de inadecvată și, mai ales, cu o penurie de soldați. Situația lor a fost înrăutățită de vremea uscată, care a permis unităților mecanizate rusești să se deplaseze mai ușor.

„Acesta este doar începutul”

Adjunctul șefului Serviciului de Informații al apărării ucrainene, generalul-maior Vadim Skibițki, a declarat săptămâna trecută pentru The Economist: „Problema noastră este foarte simplă: nu avem arme. Ei (rușii, n.r.) au știut întotdeauna că (lunile) aprilie și mai vor fi o perioadă dificilă pentru noi”.

Serviciile secrete ucrainene estimează că, în ciuda pierderilor imense de când a început invazia pe scară largă, Rusia are în prezent peste o jumătate de milion de oameni în interiorul Ucrainei sau la granițele sale. De asemenea, armata rusă „generează o divizie de rezerve” în centrul Rusiei, potrivit lui Skibițki.

Asaltul de la frontiera nordică a Ucrainei urmează înființării unei noi grupări militare rusești numită Sever („Nord”). George Barros de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington a declarat, pentru postul american de televiziune, că Sever este o „grupare semnificativă din punct de vedere operațional”.

„Rusia a încercat să aducă 60.000-100.000 de soldați pentru gruparea sa pentru a ataca (regiunea) Harkov și noi evaluăm că este mai aproape de 50.000”, spune Barros, dar această unitate „are totuși o mare putere de luptă”.

Din această nouă forță, unități de infanterie blindată au încercat să treacă granița. Dovezile disponibile sugerează că aceste unități au fost întâmpinate de forțele ucrainene și că au suferit pierderi semnificative. Dar dacă se vor alătura și mai multe unități de elită (există informații că elemente din alte divizii ar putea face acest lucru), ambițiile Rusiei ar putea crește.

De altfel, o unitate de forțe speciale ucrainene a precizat pentru CNN în acest weekend: „Acesta este doar începutul, rușii au un cap de pod pentru alte ofensive”.

Un fost ofițer ucrainean care scrie despre conflict pe blogul Frontelligence spune că „lipsa de soldați obligă Ucraina să evite desfășurarea continuă de unități mari de-a lungul graniței, cu artilerie complet aprovizionată și gata de utilizare imediată”.

El se așteaptă ca situația să evolueze, „cu forțele ruse desfășurând mai multe unități pentru a pătrunde în zone de frontieră suplimentare sau pentru a consolida succesele inițiale”.

Mai mulți analiști se așteaptă ca rușii să extindă atacurile de la graniță spre vest, către regiunea Sumî, în care forțele speciale rusești întreprind raiduri de luni de zile.

Gruparea Sever nu ar putea ataca și ocupa un oraș de mărimea Harkovului, dar probabil că nu acesta este obiectivul. Barros spune că este vorba, în schimb, de a constrânge forțele ucrainene să pivoteze de la Donețk către regiunea Harkov. Rușii caută să „subțieze forțele ucrainene de-a lungul liniei de front de 600 de mile și să creeze oportunități, în special în regiunea Donețk, care este principalul obiectiv operațional al Rusiei pentru 2024”, explică Barros.

Cele mai recente atacuri transfrontaliere pot, de asemenea, să deturneze unitățile ucrainene de la apărarea orașului Kupiansk, situat tot în regiunea Harkov, unde asaltul rușilor stagnează de luni de zile, dar și să creeze o zonă tampon în interiorul Ucrainei pe care Kremlinul spune că o dorește pentru a reduce atacurile asupra orașelor rusești precum Belgorod.

Ritmul atacurilor s-a intensificat

Ceea ce se întâmplă în Harkov nu este izolat. Armata ucraineană a recunoscut săptămâna aceasta o înmulțire a numărului de angajamente de luptă (peste 150 numai joi), care se adaugă unei creșteri semnificative înregistrate din martie până în aprilie.

De fapt, rușii dispun de efectivele necesare pentru a întinde apărarea ucraineană prin mai multe puncte de atac aflate la sute de kilometri distanță, forțând Kievul să ghicească unde și când se va concentra ofensivă așteptată la începutul verii.

Ritmul crescut al atacurilor exacerbează cele două vulnerabilități critice ale Ucrainei: numărul insuficient de soldați și apărarea antiaeriană redusă, subliniază CNN.

Rusia le exploatează pe amândouă în grabă, dornică să avanseze pe teren înainte ca noul val de sprijin militar occidental să-i poată ajuta pe ucraineni. De-abia peste câteva săptămâni noul pachet de armament este așteptat să sosească în Ucraina în cantități semnificative.

„Numărul de soldați rămâne o provocare centrală, iar Ucraina depune eforturi pentru a-și reface brigăzile existente, afectate, dar și să arunce în luptă 10 noi brigăzi de manevră”, spune Barros.

Abia în ultima lună a fost adoptată o lege pentru a extinde recrutarea, la aproape doi ani după ce Rusia a mobilizat aproximativ 300.000 de trupe suplimentare. Procesul a fost împotmolit în parlamentul ucrainean timp de luni de zile, iar președintele Zelenski s-a temut atât de costurile, cât și de consecințele politice ale unei mobilizări mai ample. Inferioritatea numerică s-a înrăutățit brusc pe toată linia frontului, oferind comandanților ruși un număr tot mai mare de oportunități de a identifica punctele slabe ale ucrainenilor.

Analiștii occidentali consideră că în orașul Ceasiv Iar, din Donețk, de exemplu, ucrainenii ar putea fi depășiți numeric în proporție de 10 la 1 și că aceștia suferă de un dezechilibru cronic în materie de obuze, în contextul în care se confruntă și cu o lipsă totală de acoperire aeriană. Un blogger militar ucrainean a estimat săptămâna aceasta că până la 15 brigăzi rusești motorizate de infanterie (fiecare dintre ele cu până la 1.000 de oameni) operează numai în direcția Ceasiv Iar.

Pierderea terenului înalt din jurul orașului Ceasiv Iar ar însemna că o centură importantă de orașe și localități industriale – precum Slaviansk, Kramatorsk și Kostyantinyvka – devine mult mai vulnerabilă.

Skibițki a precizat pentru The Economist că pierderea Ceasiv Iar este o posibilitate clară – „nu astăzi sau mâine, desigur, dar totul depinde de rezervele și de aprovizionarea noastră”.

La nord-est de Ceasiv Iar, un soldat pe nume Stanislav a declarat săptămâna aceasta la televiziunea ucraineană că, după o lună de „ostilități foarte active”, rușii „avansează din direcția Kreminna, unde acumulează mari rezerve”.

„Un număr uriaș de infanterie rusă atacă zi și noapte, în grupuri mari și mici”, a spus soldatul.

Pe lângă lipsa soldaților antrenați, „Rusia profită de spațiul aerian rusesc ca de un sanctuar pentru a lovi regiunea Harkov, ceea ce subliniază nevoia urgentă ca SUA să furnizeze mai multe mijloace de apărare antiaeriană cu rază lungă de acțiune, care să le permită ucrainenilor să intercepteze avioanele rusești care vin din spațiul aerian rusesc”, afirmă Barros.

Statele Unite au anunțat vineri un pachet de 400 de milioane de dolari, în muniții de apărare antiaeriană și alte arme, dar va fi nevoie de mult mai mult.

Pierderile Ucrainei sunt agravate de lipsa unor poziții defensive pregătite în spatele liniilor de front, unde trupele ucrainene s-ar putea retrage. În Krasnohorivka, de exemplu, unitățile ucrainene au putut folosi timp de luni de zile clădiri de apartamente și o fabrică de cărămidă ca poziții defensive. Încet-încet, acestea au fost distruse – un blogger militar rus afirmând că tirul de artilerie le-a îngropat „sub dărâmăturile propriilor adăposturi”.

Președintele Zelenski și alții au vorbit mai mult despre „apărarea activă” – cu fortificații defensive mai bune ca element de bază pentru a schimba cursul înaintării forțelor ruse. Zelenski însuși a vizitat astfel de fortificații. Dar ele sunt prea puține și prea târzii în zonele critice, în special în Donețk.

Zelenski a afirmat săptămâna aceasta că „vom putea să-i oprim pe ruși în est” atunci când va sosi ajutorul militar occidental. Dar el a recunoscut că „situația de acolo este cu adevărat dificilă” și a susținut că ajutorul care a sosit până acum „nu reprezintă volumele pentru care s-a votat” în Congresul SUA.

„Avem nevoie ca totul să vină mai repede”, a insistat el.

În fiecare zi în care nu se întâmplă acest lucru, rușii avansează – iar ucrainenii pierd soldați pe care nu își permit să îi piardă.

Barros spune că rușii erau pregătiți pentru întreruperea ajutorului militar. „Câștigurile recente ale rușilor pe care le vedem acum nu sunt pur și simplu oportuniste; rușii s-au pregătit pentru acest lucru și acum îl exploatează. Este posibil ca Ucraina să fie nevoită să ia decizii dificile din cauza încetinirii acțiunii SUA și a dilemei pe care o provoacă acum”, mai afirmă el.

Acest lucru ar putea echivala cu retragerea din anumite teritorii pentru a câștiga timp, notează CNN.

Ruşii anunță că au cucerit şase sate ucrainene

Sâmbătă dimineață, ruşii şi-au reluat asaltul lângă satul Hlîboke din regiunea Harkov, iar armata ucraineană se aşteaptă la o intensificare a focului inamic, a relatat Ukrainska Pravda, potrivit News.ro.

„Dimineaţă, inamicul a reluat operaţiunile de asalt în anumite zone din apropierea localităţii Hlîboke. Au tras focuri de artilerie în direcţia Starîţia. Se aşteaptă o nouă intensificare a focului în alte zone, în special Strilecea-Hlîboke”, au declarat surse militare pentru publicaţia ucraineană.

Pe de altă parte, tot sâmbătă dimineaţa a fost declanşată o alertă aeriană în Kiev şi în toate regiunile, cu excepţia regiunilor de vest şi Odesa. Potrivit armatei, există o ameninţare de atacuri cu rachete balistice în zonele în care a fost declarată alerta aeriană.

Începând de vineri, forţele de ocupaţie ruse şi-au intensificat activităţile în regiunea Harkov, iar acolo au avut loc lupte. Preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat că trupele ruse au lansat o nouă ofensivă în sectorul Harkov, iar Ministerul Apărării din Ucraina a anunţat că au fost trimise unităţi de rezervă în nordul regiunii Harkov, în timp ce în unele localităţi este evacuată populaţia.

Vineri, aproape 2.000 de oameni au fost evacuaţi din regiunea Harkov. Pe parcursul zilei, 30 de localităţi din Harkov au fost atacate de ruşi cu bombardamente aeriene. Trei civili au fost ucişi – un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost ucis în satul Cerkaski Tîşki, iar două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise în Vovceansk. Vineri seară, la ora 23:40, forțele ruse au bombardat satul Lipţî, rănind o femeie de 53 de ani şi un bărbat de 38 de ani.

ISW a evaluat vineri că armata rusă a obţinut „câştiguri tactice semnificative” lansând vineri această operaţiune ofensivă de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, în nordul regiunii Harkov. În opinia specialiștilor de la ISW, „obiectivele operaţionale (ale manevrei Moscovei) sunt limitate, dar vizează să deturneze efectivele şi echipamentele ucrainene din alte sectoare critice ale frontului (…) pentru a le permite ruşilor să avanseze în alte regiuni din estul Ucrainei”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social11 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse13 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized7 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized7 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul