Connect with us

Actualitate

Misterioasele morți ale ucrainienilor din Europa: Războiul hibrid al Moscovei

Publicat

pe

Sâmbăta trecută, când ofițerii bavarezi au intervenit după ce doi ucraineni fuseseră înjunghiați, s-au dus imediat la casa unui cetățean rus pe care îl supravegheau de ceva vreme. Acum, forţele de ordine germane bănuiesc că atacatorul ar fi acţionat cu un „motiv politic”, scroe presa italiană.

FSB Foto: – / Sputnik / Profimedia

Războiul hibrid al Moscovei în Europa combină ambuscade, propagandă, infiltrarea pe rețelele sociale, activarea „lupilor singuratici”, planificarea de sabotaje și răzbunări exemplare pentru trădători. Aşa cum s-a întamplat în cazul pilotului dezertor care a predat elicopterul rusesc ucrainenilor și s-a ascuns în Spania sub o nouă identitate şi tot nu a reuşit să se salveze de asasinii ruși.

În Bavaria tensiunea este foarte mare. Un cetățean rus arestat sub suspiciunea că a înjunghiat doi soldați ucraineni aflaţi în convalescenţa este acuzat de crimă și tentativă de omor. Potrivit poliției, soldații trimiși la un spital german pentru tratarea rănilor suferite în luptă au fost găsiți sâmbătă cu răni grave de cuţit în fața unui centru comercial din orașul bavarez Murnau am Staffelsee.

Unul dintre ei, în vârstă de 36 de ani, a murit pe loc. Celălalt, în vârstă de 23 de ani, e pe moarte la spital. Ambii erau în remisie și aveau să se întoarcă în curând pe front. La scurt timp după atacul cu cuțitul, poliția a arestat un bărbat de 57 de ani cu pașaport moscovit. Ambasada Rusiei nu a răspuns solicitărilor de lămuriri.

Anchetatorii iau în considerare două ipoteze complementare: activarea, din ordinul Moscove, celulelor rusești latente în Europa, sau începerea unei faze teroriste în care „mavericii” individuali pot intra în acțiune pentru a ataca cetățenii ucraineni fără a fi neapărat în contact cu agenţi secreţi ruși. Serviciile de informații de la Berlin au intensificat monitorizarea prezenței ruse în țară, după ce doi cetățeni ruso-germani au fost arestați luna trecută sub acuzația de complot de sabotaj împotriva instalațiilor militare, în ceea ce oficialii care anchetau cazul au considerat că este „un plan de subminare a sprijinului militar pentru Ucraina”.

Germania a devenit ținta principală a atacurilor. În februarie, doi baschetbalişti ucraineni au fost înjunghiați și uciși.

Volodimir Yermakov (17 ani) și Artem Kozachenko (18 ani) au murit în spital în urma rănilor suferite. Poliția exclude un motiv politic, dar nici nu au fost găsite piste alternative credibile. După înjunghierea de sâmbătă din Bavaria, acum sunt reexaminate chiar și incidentele minore, în speranţa de a găsi un fir comun.

Zilele trecute, Berlinul și-a rechemat ambasadorul la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, pentru consultări, după o serie de atacuri cibernetice împotriva partidului social-democrat SPD și a mai multor companii germane. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Berlin, care atribuie acțiunile unor comandouri cibernetice ruse, a spus că „guvernul german ia foarte în serios aceste episoade, un comportament împotriva democrației noastre liberale și a instituțiilor care o susțin”.

Fie că sunt sportivi sau soldați, se simt amenințați toţi cei care poartă o „uniformă” ucraineană.

În Spania, investigațiile privind execuția lui Maksim Kuzminov, pilotul rus de elicopter care în 2023 convenise cu Kievul să evadeze în Ucraina la bordul unei aeronave livrate forțelor ucrainene, nu au fost închise. După ce a dezertat, Kuzminov a fost ajutat să-și găsească o nouă identitate pe care să o folosească în Spania, unde se mutase. Pe 20 februarie, soldatul a fost ucis de o salvă de focuri trase cu o pușcă automată. Pentru autoritățile de la Madrid, nu există îndoieli. Singura incertitudine este dacă crima a fost organizată de Serviciul de Informații Externe (SVR), Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) sau Direcția Generală pentru Informații Militare (GRU).

Material realizat cu sprijinul Rador Radio România

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Actualitate2 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse3 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse3 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic4 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic4 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate5 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized5 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Politic6 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse6 zile ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized6 zile ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate7 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

ActualitateO săptămână ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
DiverseO săptămână ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

UncategorizedO săptămână ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Top Stiri Comisarul