Connect with us

Actualitate

Experți în apărare au simulat revenirea lui Trump la Casa Albă. Rezultatul: haos, căderea Ucrainei și posibila destrămare a NATO

Publicat

pe

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat prezidențial în alegerile din noiembrie, Ucraina va fi probabil nevoită să accepte o pace dezavantajoasă, iar Alianța Nord-Atlantică s-ar putea destrăma, cu consecințe sumbre pentru Europa, avertizează experți britanici în domeniul apărării, într-o simulare citată de Business Insider. Nu e nevoie ca SUA să părăsească NATO, fiind posibil ca Trump să submineze alianța din interior, subliniază analiza.

Manevre militare NATO în CehiaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ce ar urma dacă SUA și-ar retrage sprijinul pentru NATO, într-un eventual mandat prezidențial al lui Donald Trump?

Cel mai probabil, un viitor incert, în care alianța se va dezagrega, UE va încerca să preia rolul suprem al organizației, de apărare în fața Rusiei, Moscova se va simți încurajată, iar statele europene vor suferi economic, sugerează o simulare concepută și derulată de Finley Grimble, un expert britanic în apărare care a coordonat astfel de analize pentru guvernul de la Londra.

Expertul a observat că SUA nu trebuie să se retragă efectiv din NATO pentru a pune în pericol alianța veche de 75 de ani. Simularea a arătat pas cu pas cum Trump ar putea pur și simplu să submineze NATO din interior, făcând cât mai puțin posibil pentru a o sprijini.

Grimble, scrie Business Insider, a conceput acest exercițiu teoretic după afirmațiile fostului consilier pentru securitate națională al SUA, John Bolton, care a susținut că l-a convins pe Trump să nu se retragă din NATO, în 2018.

În februarie anul acesta, Trump a amenințat deschis că statele NATO care nu contribuie suficient la Alianță nu vor beneficia de protecția SUA – o afirmație pe care a retras-o parțial mai apoi.

În aceste condiții, Grimble a realizat o simulare în care actorii – majoritatea specialiști britanici în apărare, informații și politică externă – și-au asumat rolul liderilor celor 32 de state NATO, plus Ucraina și Rusia.

Aceștia au conceput o strategie, au negociat cu partenerii și cu adversarii și au luat o serie de decizii militare, diplomatice, economice și de intelligence care au fost apoi analizate, în cadrul simulării.

Pasul înapoi al SUA

Simularea presupune că noua administrație Trump încearcă imediat după instalarea acestuia la Casa Albă să intermedieze un acord de pace – fără ajutor european – între Ucraina și Rusia.

După ce medierea eșuează, Trump taie mare parte din ajutorul acordat Ucrainei. E doar începutul.

În scenariul luat în calcul, Trump reduce apoi drastic participarea SUA la NATO, inclusiv prin redistribuirea a 50% din mijloacele militare americane din Europa, unde sunt dislocați peste 100.000 de militari americani, către zona Indo-Pacific.

Potrivit simulării, administrația Trump instituie, de asemenea, o nouă politică numită „inactivitate”.

Aceasta include o varietate de tactici care prevăd spre exemplu o participare mai redusă a SUA la exercițiile NATO.

O măsură deosebit de dăunătoare, sugerează simularea, ar fi decizia de a-i interzice comandantului suprem aliat în Europa (SACEUR) – a doua cea mai înaltă poziție militară din NATO, ocupată întotdeauna de un ofițer american – să acționeze fără o consultare prealabilă cu Washingtonul.

„În ultimă instanță, SACEUR răspunde în fața președintelui SUA”, a explicat Grimble. „Așa că el poate începe să încetinească sau să împiedice deciziile. Statele Unite pot pur și simplu să taie finanțarea programelor NATO și acestea se vor prăbuși”, a spus el.

Semne de îndoială în rândul aliaților

Exercițiul ia în calcul și nemulțumirea SUA privind contribuția prea mică a multor state membre.

Interesant este faptul că, în cadrul simulării, deși americanii își reduc prezența în NATO, Washingtonul continuă cooperarea bilaterală în domeniul apărării cu membrii Alianței care se învecinează cu Rusia, inclusiv Finlanda, România, Polonia și statele baltice.

Simularea presupune în continuare că, în condițiile în care umbrela de securitate americană se prăbușește brusc, Franța și Germania cer ca Uniunea Europeană să preia locul NATO.

Nu e așa de simplu însă, pentru că apar deja fisuri. Polonia vede în această mișcare o încercare a francezilor de scăpa de SUA, pentru a deveni principala putere militară din Europa.

Fără presiunea SUA, Ungaria și Turcia caută să obțină mai multe concesii de la aliații NATO prin blocarea consensului. În plus, Ankara și Budapesta își continuă consolidarea legăturilor economice cu Rusia.

În acest context, unii membri ai NATO ezită la gândul că ar putea fi nevoiți să lupte cu Rusia fără sprijinul Americii, cel mai puternic membru NATO.

„Dacă aș fi în locul Italiei, de exemplu, aș garanta securitatea Estoniei”, a observat Grimble. „Dar nu m-aș aștepta cu adevărat să fiu nevoit să joc un rol atât de proeminent și crucial în acest sens”, a adăugat el.

Simularea mai presupune că Forța Expediționară Comună, o coaliție militară condusă de britanici, formată din 10 state din Europa de Nord, care poate opera independent de NATO, începe să facă planuri de luptă care presupun lipsa unui sprijin din partea NATO.

În acest context, Turcia se gândește dacă să rămână neutră – în ciuda angajamentelor sale în cadrul NATO – în cazul în care Rusia ar ataca statele baltice.

Ucraina cade

Simularea presupune că, în timp ce campania sa din Ucraina se află în impas, Rusia chiar se gândește să invadeze statele baltice, pentru a profita de dezbinarea NATO și, poate, pentru a diviza alianța în ceea ce privește disponibilitatea de a risca un război cu Moscova.

În cele din urmă, în scenariul simulat, Rusia decide totuși că nu are resursele necesare pentru a lupta împotriva Ucrainei și a ocupa țările baltice în același timp – temându-se de asemenea că invadarea teritoriului NATO ar putea aduce America înapoi în alianță.

Însă Moscova lansează noi ofensive în Ucraina. Lipsit de sprijinul SUA – pe care Europa nu este în măsură să îl compenseze – Kievul se simte prin urmare obligat să accepte o pace dezavantajoasă.

În scenariul simulat, Rusia acaparează estul Ucrainei și instalează un guvern pro-rus la Kiev.

În tot acest timp, Europa se confruntă cu o altă chestiune: teama că Rusia ar putea ataca NATO îi sperie pe investitorii interni și internaționali, ceea ce face ca economiile europene, în special ale țărilor aflate la granița cu Rusia, să se confrunte cu mari probleme.

Până la sfârșitul simulării, efectele unei retrageri a SUA din NATO sunt globale, scrie Business Insider. China își dă seama că SUA și-au mutat cu adevărat atenția de la Europa la Pacific, ceea ce descurajează Beijingul să invadeze Taiwanul.

Totuși, acest lucru nu liniștește Japonia, Australia și Coreea de Sud – aliați ai SUA ale căror forțe și baze sunt esențiale pentru eforturile de contracarare a Chinei – care se tem că Trump s-ar putea răzgândi și le-ar putea abandona de asemenea.

În scenariul luat în calcul de simulare, Iranul devine tot mai dornic să își afirme puterea în Orientul Mijlociu, ceea ce stimulează o cursă a înarmării cu Arabia Saudită.

Cele mai sumbre temeri au fost confirmate

Experții în jocuri de război au avertizat că aceste simulări nu ar trebui văzute ca predicții, ci doar ca experimente ce explorează diverse scenarii.

Cu toate acestea, simularea lui Grimble a părut să confirme cele mai mari temeri ale criticilor care cred că Trump ar putea distruge NATO și ar face Europa vulnerabilă la atacurile Rusiei.

În scenariul simulat, SUA și-au redus resursele pentru misiunile de descurajare și apărare, ceea ce a lăsat NATO fără planuri credibile de luptă pregătite pentru a face față unei invazii rusești, a explicat Grimble.

La finalul jocului, întreaga alianță a devenit disfuncțională și cu siguranță nu mai era în poziția de a se apăra în mod coerent împotriva Rusiei, a adăugat expertul.

În același timp, a spus el, simularea a arătat că există o dorință reală de a menține NATO în viață. În simulare, mulți membri NATO – cu excepția Franței, în principal – au considerat că (alianța) ar putea fi salvată, după Trump, a observat Grimble.

În acest scop, strategia ar fi presupus păstrarea SUA în interiorul NATO, cu scopul de a reconstrui alianța mai târziu, a mai explicat expertul.

CITEȘTE ȘI: Sondaj: Trump îl conduce pe Biden în cinci state-cheie, înaintea alegerilor din noiembrie. Biden pierde din sprijinul tinerilor și al alegătorilor de culoare

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul