Actualitate
Manchester United a anunțat despărțirea de un câștigător al Cupei Mondiale
După trei sezoane petrecute pe Old Trafford, Raphael Varane, fundașul pentru care Manchester United plătea în 2021 suma de 40 de milioane de euro, va părăsi echipa la finalul stagiunii.
Raphael VaraneFoto: Mike Egerton / PA Images / Profimedia
Manchester United a decis să nu îi mai prelungească contractul lui Raphael Varane – Fundașul rămâne liber din vară
După 10 ani petrecuți la Real Madrid, Raphael Varane era anunțat în vara anului 2021 ca noul jucător al celor de la Manchester United.
Gruparea de pe Old Trafford achita către Real suma de 40 de milioane de euro, iar mutarea era văzută drept una de senzație pentru clubul din Premier League.
Din păcate, nu a fost așa. Câștigător al Cupei Mondiale cu naționala Franței în 2018, Varane a avut mari probleme cu accidentările de când a ajuns la United, iar recent a intrat și într-un conflict cu antrenorul principal Erik ten Hag.
Contractul său cu echipa clasată în prezent pe locul opt în campionatul Angliei expiră la finalul acestui sezon, iar oficialii lui United, împreună cu Erik ten Hag, au decis ca acesta să nu mai continue pe Old Trafford.
„Raphael Varane a confirmat că va pleca de la Manchester United în vară, ca urmare a faptului că îi expiră contractul, după trei sezoane pe Old Trafford.
Merci, Raphael Varane!” – se arată în comunicatul oficial al clubului.
93 de meciuri și două goluri sunt cifrele fundașului francez la Manchester United. Acesta a câștigat alături de echipa lui Erik ten Hag Cupa Ligii Angliei, în anul 2023.
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



