Despre dependente si dragoste, limite si disperare cu femeia care si-a asumat sa nu triseze. ”Toate sunt alegeri” Interviu

Experiente, revelatii, intelegeri profunde i-au vindecat complexele au transformat-o in feminista, poate cea mai cunoscuta din Romania, o defintie care nu crede ca o cuprinde pe deplin: „voi ramane intotdeauna in primul rand umanista si apoi feminista”.

Este profesor universitar, a deschis drumuri in filosofia romaneasca si in etica, este politolog, a initiat Scoala Doctorala de Stiinte Politice, a scris 11 carti, a primit nemeroare premii inclusiv internationale. Dar este, poate in primul rand, o femeie sensibila si calda cu experiente profunde, unele dureroase, despre care curajul sa vorbeasca deschis.

Ziare.com va face cu cunostinta cu Mihaela Miroiu.

Doamna profesoara Miroiu, „Cu mintea mea de femeie” e minunata carte autobiografica pe care ati lansat-o anul trecut….

Ma bucur ca o crezi asa. Hai sa incheiem o conventie, spune-mi pe nume!

Tu, o feminista recunoscuta, autoarea primei carti de filosofie feminista din Romania, consideri ca mintea unei femei e diferita de mintea unui barbat?

Pentru ca experientele sunt diferite, gandesti si diferit fata de un barbat.

Suntem complementari?

Prefer sa cred ca suntem simbiotici. Complementaritatea inseamna roluri si in afara de diferenta de roluri reproductive, generata de „dotari” biologice diferite, si de diferenta de cromozoni si de hormoni, care la maturitate se echilibreaza, iar la batranete se inverseaza, nu avem ce sa diferentiem. In rest, potentialul nostru este foarte asemanator.

Provii dintr-o lume rurala traditionala, un sat din Hunedoara, in care situatia nu era deloc asa, rolurile erau foarte bine diferentiate, femeia era legata de casa si copii….

Nu. Pana la comunism, lumea romaneasca era 80% taraneasca, iar proportia de casnice a fost intotdeauna atat de mica incat e neglijabila statistic. Asa ca femeia casnica din trecut e un mit post 1990.

In lumea taraneasca in care am crescut eu regula era: cei mai putin putinciosi sa lucreze pe ogor, deci inapti pentru muncile grele, sa aiba grija de copii. Adica persoanele in varsta sau care aveau diverse neputinte de a munci greu. Deci copiii erau crescuti de bunici si strabunici. Nu exista nicio regula ca mama sa stea cu copiii si sa faca mancare. Asta e mitologie pura.

Femeile nu numai ca au avut drept de munca, dar au avut obligatia de a munci continuu.

Asa cum o descrieti in carte, ati trait intr-o lume profund misogina. A ramas asa societatea romaneasca?

Da si misoginismul se vede cel mai bine in cultura populara. Daca faci o analiza a injuraturilor, de exemplu, gasesti doi protagonisti principali: Dumnezeu si mama. Pe ei ii infamezi.

De ce?

Intrebarea asta m-a chinuit multi ani: de ce oricat se schimba societata si se educa femeile – 57% dintre absolventii de studii superioare sunt femei – misoginismul ramane si la femei, si la barbati?

Am gasit o explicatie legata, poate, de faptul ca am trait intr-un regim totalitar si sunt foarte sensibila la ceea ce s-ar numi dictatura si dominatie.

Dupa parerea mea noi depindem coplesitor de mult de femei ca sa ne nastem, ca sa supravietuim, ca sa crestem. Fara grija lor am muri. Trecem de la mama, la bunica, la doica, la educatoare, invatatoare, profesoara. Pentru un copil, un adolescent, autoritatea vine mai ales de la femei. Ele te pun sa inveti, sa te speli, sa faci ce nu iti place.

E normal ca avem un sentimet neplacut fata de cineva care ne impune vointa. Sentimentul ca trebuie sa facem pe voia cuiva se incastreaza in noi si poarta chip de femeie. In socializarea noastra timpurie, dominatia are chip de femeie.

Cei mai multi oameni au momente in care isi detesta sefii la care avem o alergie, chiar daca ei nu sunt rai, pentru ca ne constrang libertatea. E o relatie asemenatoare, cred.

Asta inseamna ca misoginismul nu are leac?

Misoginismul provocat de dependenta de mama ar fi mai mic daca am avea si dependenta de tata. La noi, multi barbati se complac in neajutorare casnica si isi mentin reflexele de dependenta.

Ai femei care nu mai sunt dependente economic de barbati, dar acasa ai niste personaje masculine care considera o virtute faptul ca nu gatesc, nu spala, nu calca. Isi perpetueaza ei insisi o dependenta cumplita de femei in viata privata.

E o alegere comoda.

Orice lene e comoda, dar ajung ca pentru ei, singuratatea sa fie cu mult mai distrugatoare decat pentru femei.

Am vazut multe vaduve. Raman cu durere, raman cu reflexele din timpul cuplului, indiferent cum a fost el, dar parca infloresc sub aspectul libertatii. Pentru prima data nici copiii, nici sotii nu mai sunt in grija lor.

Ce fel de adult esti daca nu iti porti de grija singur si mai faci si o virtute din asta? Asta e un infantilism social si practic.

Acum avem premier femeie, un guvern cu femei multe si in pozitii cheie, primar general al Capitalei femeie. O victorie pentru feminism?

Nu. Contraselectia poate sa poarte orice nume, inclusiv aparenta egalitatii de gen. Asa ca victorie ar fi fost combinatia intre paritate de gen si meritocratie. Nu putem vorbi nici de meritocratia barbatilor care au precedat aceste femei. Contraselectia a fost aceeasi indiferent ca vorbim de premier barbat sau femeie.

Este o tristete care imi aminteste de perioada prolecultista, chiar daca aceea nu a abundat in femei, cu exceptia Anei Pauker, care intelectual vorbind este cateva capete peste oferta actuala. Juca in alta liga intelectuala, dar desigur una distructiva.

Dar chiar daca nu e o victorie, va crea o anumita obisnuinta sa vezi in capul treburilor si femei.

Dar nu va crea si o reactivitate suplimentara avand in vedere contraperformanta? Meritocratia nu a fost criteriul principal nici pentru ceilalti premieri, dar nu stiu daca vreo comparatie cu trecutul e in favoarea dnei Dancila.

Dar hai sa o comparam pe Ecaterina Andronescu, hulita de multi dintre noi, cu ultimii doi ministri! E trei capete peste ei. Nu e bine sa postulezi nicio inferioritate sau superioritate care sa tina de altceva decat de capacitatea unei persoane de a-si face bine rolul. Eu voi ramane intotdeauna in primul rand umanista si apoi feminista. Feminismul e parte a umanismului, nu impotriva lui.

Dezirabil ar fi ca in orice domeniu cei mai competenti sa conduca. Marea noastra problema e ca incurajam oamenii slabi sa ne conduca.

In modelarea ta, rolul central pare sa-l fi avut un barbat. Povestesti mult in carte despre tatal tau adoptiv, un ofiter, care te-a invatat sa nu fii prada usoara a barbatilor, printr-un exercitiu extrem de interesant si plastic, si cu care purtai conversatii intelectuale provocatoare si motivante. Era reperul tau.

Si mama a jucat un rol foarte mare, dar relatia cu tata a fost construita si ingrijita, diferita de iubirea neconditionata intre parinti si copii. A fost o relatie pe care o construiesti si o consideri o realizare personala mare.

Cu mama si tata

Relatia cu mama a fost luata ca un dat, o altfel de iubire, care nu e merituoasa.
Cu tata a fost una merituoasa, construita asa cum ulterior a fost construita casatoria mea cu Adrian sau in prieteniile durabile, la fel si colegialitatile durabile.

Deci un barbat a creat o feminista?

Pe vremea aceea eram misogina si asa am ramas mult timp.

Din motivul dependentei de mama?

Poate si de asta, dar principalul motiv a fost altul. Ceea ce ma interesa pe mine in mod obsesiv in adolescenta erau filosofii si geniile. Era un cult al geniilor foarte raspandit in generatia mea. Iar geniile erau barbati.

Eu aveam o dorinta enorma sa fac din capacitatile mele tot ce pot si atunci identificarea mea era cu mintile barbatesti. Si admiratia mergea intr-acolo. M-am dus la Facultatea de Filosofie unde nu era picior de autoare.

Portret din studentie

Eram incoltita, iar din experienta anterioarea reiesea ca aceia care produc cultura si cunoastere erau barbati, iar femeile preiau ceea ce gandesc barbatii si predau altora. Era fals, dar nu stiam pe vremea aceea.

Nu ma impacam cu ideea ca trebuie sa invat ca papagalul ce au produs mintile altora. Mi se parea un compliment extraordinar sa mi se spuna ca am minte de barbat.

Cand ti-a trecut misoginismul?

Tarziu. Prima data cand am devenit mama, la 24 de ani, am depasit complexul ca sunt femeie. Iar complexul intelectual ca sunt femeie l-am depasit dupa prima carte de filosofie feminista. A fost un proces extrem de greu si anevoios.

La 24 de ani

Spui ca la Facultatea de Filosofie erai incoltita de minti barbatesti. Dar evoci imaginea unei profesoare, Florica Neagoe, care ti-a marcat anii studentiei.

A fost si Cornelia Grunberg, care mi-a marcat anii post-studentie.

Si cum de nu te-au vindecat ele de misoginism?

Si ele erau misogine. Avem niste complexe pe care ni le formam din trecutul cultural.

Noi, ca popor, avem uriase complexe istorice si culturale. Cu faptul ca suntem romani avem fie o relatie de dragoste epileptica, fie una de ura perpetua. Ne dispretuim ingrozitor si admiram pe oricine nu e roman sau, dimpotriva, facem apologia unei abstractii inepte. In loc sa ne luam asa cum suntem si sa facem ce putem cu noi.

Asa si cu complexul de a fi femeie. Cum ne scuzam ca popor pentru ca au venit turcii si am fost cetate asediata etc, asa incepi sa te scuzi ca femeie: eu nu am putut sa fac performanta in domeniul meu pentru ca femeie fiind am avut altele de facut si asta apare ca un destin implacabil pe care il accept si, desi am fost foarte promitatoare si talentata, mi-am gasit o slujba caldicica, m-am maritat, am facut copii, ma ocup de casa. Asta reprezinta cultural, implinirea. Si se aplica zicala lui Betty Friedan, „o femeie implinita e o femeie terminata”.

Limitele trebuie sa fie personale, nu sociale. Cand femeia zice „aici se termina pariul meu cu existenta mea”, ea se vaduveste de dezvoltare, care devine de tip arbore bonsai, si vaduveste umanitatea de ceea ce ar putea crea daca nu s-ar limita. In generatia noastra aceasta limitare este in mare masura si autolimitare.

Dar pretul „nelimitarii” nu il platesc copiii, dupa cum beneficiarii neimplinirii personale nu sunt copiii? O persoana pe care am cunoscut-o bine a terminat liceul cu diploma de merit si, la vremea aceea, ar fi putut intra fara examen la orice facultate, dar a preferat sa se marite cu un sot care s-a realizat profesional la cel mai inalt nivel, a crescut copiii si a murit cu regretul, chiar furstrarea acestei limite. Copilul ei insa considera ca asta inseamna mama perfecta si este profund misogin in raport orice femeie care depaseste acest rol mitologic traditional.

Nu a existat in istorie o majoritate de care mama a stat lipita, ti-am spus asta. Maternitatea presupune un altruism genetic, pentru ca un copil e prelungirea mea genetica, dar cu sanse mai viabile de evolutie fiind mai tanar. Deci copilul meu are prioritate. Daca cineva trage, ma asez in fata glontelui. E instinctiv.

E normal sa consideri iubirea fata de copil neconditionata, indiferent ce face el in timp. Dar eu cred ca putem sa fim oameni completi.

N-ai privat niciodata copilul de nimic pentru cariera?

Nu timp de 11 ani cat am fost mama in comunism, iar dupa aceea, libertatea de femeie tanara, aveam 35 de ani in 1989, sigur ca a avut costuri. Sigur ca intr-un fel pe Andrei l-a lezat. Pesupun ca s-a asteptat sa nu dau o prioritate atat de mare acestei parti.

Mama cu fiul de peste mari si tari

Pe de alta parte, e foarte partenerial si foarte mandru de sotia lui care e artista vizuala talentata si pe care o urmeaza cand este nevoie, pentru ca o pretuieste. A trai langa o femeie creativa si afirmativa s-a cunoscut pozitiv in relatia cu sotia lui, daca nu in relatia cu mine. Modelul din familie a devenit a doua natura.

Sotul tau ce model a avut?

Sotul meu a avut o familie exceptional de parteneriala, doi parinti invatatori care si-au organizat viata astfel incat sa creasca cei doi copii impreuna, in acelasi fel. Toate treburile legate de copii le faceau unul dimineata, unul dupa-amiaza.

El nu a vazut nicio secunda alt model decat cel partenerial si in viata profesionala, si in cea privata.

Si totusi, cand locuiati ca tanara familie de studenti intr-un camin, desi spala rufe ii era rusine sa fie vazut de restul barbatilor ca le intinde la uscat. Asta inseamna ca modelul partenerial nu a fost si metabolizat?

Cutuma era misogina, un barbat care facea asta ea considerat, simbolic, castrat.

Din perspectiva acestei cutume, faptul ca te-ai afirmat ca feminista, deci cumva, simbolic, a devenit public ca spala rufe, nu l-a incomodat, nu l-a rusinat niciodata?

Nu. Cand ne-am cunoscut aveam 19-20 de ani, eram colegi de banca. A fost un mod de a creste impreuna. Prieteniile noastre de o viata se compun cam din acelasi fel de oameni. El si prietenii lui puneau impreuna muraturi.

Nu asta ne preocupa pe atunci. Ci faptul ca ne simteam ca in zicala aceea tampa: „noi cu bratul ca otelul vom culege musetelul”. Pe noi ne durea totalitarismul care ne impiedica sa lucram la capacitatea noastra, ca nu puteam publica pentru ca refuzam compromisurile mizerabile, iar ceea ce scriam citeam acasa intr-un cerc de 9 oameni.

Si genul acesta de dusman comun uneste mult oamenii, inclusiv la nivelul micro.

Ai fost profesoara de filosofie in comunism.

Da, repartizata la un liceu de textile combinat cu un liceu de constructii, iar Adrian, care a fost sef de promotie, la un liceu de mecanici auto. M-am mutat apoi la un liceu de matematica -fizica, foarte bun, marea realizare, unde predam stiinte sociale.

Ce-i invatai?

Ce credeam eu ca le trebuie unor adolescenti inteligenti care vor sa inteleaga fundamentele lumii in sensul cunoasterii nedogmatice.

Riscant.

Da, am jucat pe sarma pentru ca am socotit, ca si acum, ca e foarte important sa nu trisez fata de constiinta mea si copiii din fata mea.

Si nu te-a luat nimeni la intrebari?

Ba da, am fost si urmarita, am avut dosar de securitate. Stiu asta din ’90 cand au aparut listele cu persoane urmarite, cu nume de cod. In plus, stiam si cine facea notele informative. Era un profesor care preda organizarea muncii, avea orele puse dupa ale mele si nu facea decat sa verifice caietele elevilor sa vada ce le-am predat si ii tragea de limba. Pentru asta avea un salariu de doua ori mai mare decat al meu.

Ti-ai vazut dosarul?

Nu. Si nici nu vreau. Pentru ca uneori descoperi ca informari despre tine au dat oameni cu care ai fost foarte apropiata. Asta e foarte dureros. Nu sunt atat de masochista. Nu vreau sa ma mai doara ingrozitor.

Sa nu te „mai” doara? Deci s-a intamplat deja.

Am aflat despre una dintre persoane si m-a durut cumplit. Am inghetat relatia aceea fara explicatii, nu ma razbun, nu ma cert, prefer sa uit si cum a chemat-o pe persoana respectiva.

Ai fost vreodata chemata la interogatoriu de securitate?

Nu. Dar un securist mai de treaba din cand in cand ma prevenea. Odata m-a inchis in toaleta, m-a intrebat daca sunt nebuna si vreau sa imi ramana copilul fara mama, mi-a explicat ce sa nu fac cu cine sa nu vorbesc.

Si nu te-a convins?

Sentimentul ca traim ca niste rame strivite era atat de profund incat am avut multe momente in care daca nu as fi fost si mama, nu as fi vrut sa ma mai trezesc a doua zi dimineata. Nu aveam nicio curiozitate sa fiu prezenta in viata mea asa cum era ea.

Dar sunt multi oameni care spun ca nu s-a schimbat nimic, ba chiar ca inainte era mai bine.

Astea-s prostii. Sunt oameni care isi regreta tineretea, unii i-au pierdut slujbele, statutul social, pe ei ii inteleg. Nu ii inteleg pe cei tineri. Parca nu vor sa inteleaga despre ce lume vorbim.

N-au trait-o si nu invata despre ea.

Si noi suntem de vina, in principal istoricii, ca in loc sa ne axam pe comunism ca mod de viata, pe comunismul trait, ne axam pe nomenclatura si securitate. Important e sa ne amintim cum era sa traiesti zi e zi atunci, o zi banala.

Eu pana in 1998 nu am vrut sa vorbesc deloc despre comunism. In viata mea profesionala am descoperit un continent intreg care merita exploatat. Am vrut sa uit trauma. Pana in ’98 nu am avut puterea sa ma intorc. Si mi-am vaduvit studentii de un tip de cunoastere.

Cum iti iesea acest exercitiu autist cat timp vedeai chipurile celor care se afirmau in politica? Povestesti despre un profesor care a violat repetat o colega de facultate si a santajat-o sa-si toarne colegii si pe care l-ai vazut in prim-planul politicii dupa ’89. Asta e un elastic catre trecut.

Detasarea era in plan profesional. In plan personal, ca cetateana, sunt unul dintre cei care si-au rupt toate incaltarile la toate protestele posibile inclusiv fata de acele figuri ale samavolniciei. Scriam critica politica inca de la inceputurile Revistei 22, apoi in Romania libera.

Noi, cei care ne-am rupt pingelele, am pierdut?

Nu. Istoria a fost cu suisuri si coborasuri, suntem intr-un fund de sac urat care estompeaza memoria progresului. Traim un neoprolecultism scarbos si nu doar la nivel guvernamental. Dar eu cred ca povestea asta va face implozie. Acesti oameni au fost votati de mai putin de 20% dintre alegatori, absenteismul a fost 60%.

Problema e ca noi nu avem cateva lucruri fundamentale care fac parte din cultura democratica. De exemplu, ideea egalitatii. Ma trezesc cu atacuri furibunde pe tema egalitatii de drepturi intre femei si barbati. Noi nu intelegem termenul in sine.

Asa cum nu intelegem demnitatea. Ea e in suferinta, in schimb orgoliul e pana in grinda. Faci 12 ani de religie in scoala si nu stii in continuare care e regula de aur a moralei: trateaza-l pe celalalt cum vrei sa fii tratat tu.

Nu avem o alfabetizare morala primara. Nu avem axiomele de la care pleaca o constructie.

Nu am asumat regula de aur a moralei, dar ne declaram foarte credinciosi. In schimb, sunt tari cu axiomele asumate, dar care se declara majoritar non-religoase, cum e Suedia.

Ei au transformat Evangheliile in politici publice. Nu mai au nevoie de ceremonial si propaganda, daca totul a devenit deja fapta. Religia e o mostenire culturala, sociala foarte importanta, depinde ce faci cu ea.

Poti exatrage din ea ceea ce ajuta unui umanism de profuzime, poti sa spulberi misoginismul cu invataturile lui Iisus in mana sau poti sa iei contrariul.

In „Facerea” exista doua versiuni una dupa alta: una in care femeia deriva din barbat, una din care femeia si barbatul sunt facuti la fel, in mod androgin. De ce o alegi pe prima?

Luam pildele si ne intrebam cum se traduc in viata de zi cu zi: ce inseamna sa dai si haina, nu doar camasa, ce inseamna sa ridice piatra cel fara vina sau sa intorci si celalalt obraz? Cum punem asta in opera? Sunt lucruri exceptionale si universale.

Poti sa nu ai o sofisticata cultura literara, artistica, dar cei care nu au fundamentele culturii morale sunt ca frunza in vant, peste ei poate sa vina orice. Asta e carenta noastra cea mai mare, care ne face toleranti si adaptabili la o multime de porcarii, nu avem anticorpi.

La asta ma refeream cand te-am intrebat daca am pierdut, nu la un moment politic anume. La faptul ca nu avem aceste fundamente, ca sistemul nostru de educatie nici macar nu le mentioneaza, ce sa vorbim despre fixare. La faptul ca nici macar nu am inceput constructia sistemului imunitar.

Din punctul acesta de vedere, da, am pierdut.

Ai fost victima a trei 3 tentive de viol, doua comise de profesori universitari in mediu universitar. E si colega repetat violata de un profesor, despre care am vorbit. Si astazi mediul universitar este atat de periculos, ca o jungla populata de bestii, pentru tinerele tentante?

Nu mai e chiar asa. Noi nu aveam legi care sa ne apere. In general violul e precedat de hartuire sexuala care nu era pedepsita. Iar dupa un viol trebuia sa te prezinti la medicul legist, de regula sa se constate ca erai virgina, ca ai urme de violenta pe corp, dupa care incepea o ancheta privind reputatia ta, printre vecini, colegi etc. Deci cea investigata era in primul rand reputatia ta, nu violatorul. Cam care era incurajarea sa reclami un viol?

Stiu multe femei, inclusiv o fosta eleva a mea violata de trei barbati in lift, care nu au reclamat fapta din cauza modului oribil in care erau tratate femeile dupa ce acuzau violul.

Acum exista o anumita precautie, ceea ce nu inseamna ca nu se practica si pun pe fuga femeile din mediul universitar.

Esti o dezradacinata, din Hundoara in Bucuresti, si privesti aceasta experienta ca pe una benefica, de iesire din zona sigura, placentara. Deci nu te temi de acest tip de schimbare. Cum de nu ai plecat din tara?

Inainte de ’89 nu aveam cum, nu avem rude, nu stiam sa inot destul de bine (rade – n.red). Am iesit o data in Bulgaria si chiar in 1989 am facut o excursie in Tarile Baltice, care, pe vremea aceea erau libere comparativ cu noi.

Tin minte ca in Riga am participat la primul protest politic din viata mea. Era un lant uman de un milion de oameni pentru independenta Tarilor Baltice. Si m-am prins intre protestatari, i-am luat de mana si strigam si eu din toate puterile, nici nu stiam ce anume strig, dar mi s-a parut ca daca nu fac asta voi rata sansa de a participa vreodata la un protest.

Unde te-a prins Revolutia?

Din pacate, intr-o tabara la munte cu elevii mei. Am suferit tot timpul din cauza asta. Dar am incercat sa compensez, am facut impreuna cu Adrian primul dictionar de termeni democratici, primul manual de cultura civica pentru licee, am schimbat radical modul in care se preda filosofia. Si desigur prin proteste.

Ti-ai definit sotul ca pe un competitor. Pe undeva e firesc intre doi profesori universitari, doi filosofi, dar competitia poate insemna si invidie, frustrare,complexe. Asta nu distruge un mariaj?

Nu. Am avut probleme doar la inceput, cand lucram impreuna pentru ca unii presupuneau ca semnam eu ceva facut de el, chiar daca fiecare isi facea treaba lui. Si atunci am decis sa nu semnam nimic impreuna, sa nu lucram impreuna, ca sa nu existe ispita de a pune ce fac eu pe seama lui. Iar dorinta mea de a demonstra, de a ma afirma, a precedat mariajul, a existat inca din adolescenta.

Timidul coleg de banca nu a fost niciodata strivit de puternica lui sotie?

Adrian este un Leu teribil, are o personalitate foarte puternica. Intre noi doi, cel mai concesiv, mai maleabil, mai adaptabil, sunt eu. Dar eu am exersat mai mult iesirea in arena. Avem 42 de ani de casatorie.

Sot si sotie

Pare perfect, simbioza desavarsita. Dar tot tu ai spus: casatoriile lungi sunt divorturi ratate.

Chiar cred asta. Stiu multe cupluri, avem prietenii lungi, stim cum au decurs cuplurile, cum s-au destramat, cum s-au refacut altele. Cele care au rezistat nu a fost pentru ca a curs lapte si miere, ci pentru ca relatia lor li s-a parut mai importanta decat o conjunctura oarecare. Si-au calcat peste orgolii, s-au intrebat daca viata lor e mai buna sau mai rea cu sau fara celalalt.

Dar sa nu imi spuna cineva ca au existat casatorii lungi fara gandul divortului si fara ca la un moment dat sa spui: o/il las si plec, imi vad de viata mea! Fiecare dintre noi poate fi insuportabil, intrebarea e cum treci peste asta.

Ai o perspectiva foarte cerebrala despre iubire. Spui ca ea nu trebuie sa insemne o topire a lui eu in noi, identitatea trebuie pastrata. Dar pasiunea nu este „du-ma fericire in sus si loveste-ma cu tampla de stele”?

Dar te-ar putea lovi cu tampla de grinda si sa-ti faca teasta praf. (rade – n.red)

Cam asta se si intampla in general. Dar ca sa controlezi asta trebuie detasare. Merge impreuna cu pasiunea?

Detasarea trebuie sa fie de ceva. Inclusiv de propriile experiente. Garantez ca m-am indragostit si eu ca o tampita, nu am fost cu nimic scutita de tot ce inseamna drogul si sminteala indragostirii irationale. Nevoia de a iubi pana in panzele albe e enorma si nu are varsta. E o sete aproape metafizica.

Si cum ai reusit sa te opresti in drumul spre grinda?

Greu, foarte greu si uneori cu mare durere. Dar toate sunt alegeri. E o reclama care imi place foarte mult:”ti-ai gasit sufletul pereche, dar nu ai gasit gresia potrivita”. Am vazut atat de multe dezastre legate de gasirea sufletului pereche…

Exista suflete pereche?

Cred ca nu doar unul: exista suflete pereche de prieteni, de soti, de indragostiti, de colegi. Poate fi si un prieten drag care iti invaluie sufletul intr-un cocon. Asa e relatia mea cu prietenii mei, de pilda, cu Mircea Miclea sau Jeff Isaac, sau cu prietenele mele.

Cu Jeff, Oana si Maria

Cea mai veche prietenie a mea are 57 de ani. E atunci cand te simti acasa, impacat si intreg cand esti cu cineva drag si constitutiv.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.