Actualitate
Georgescu Andrei Adrian, avocatul lui Maricel Păcuraru: Ce am obținut noi azi putea face orice judecător tocmai din anul 2016. Din păcate, nimeni nu le dă anii înapoi acestor oameni care au stat degeaba la închisoare

„Această soluție dată azi, de Tribunalul București, este una normală. Dacă eram într-o țară normală, această decizie ar fi trebuit să fie dată din 2016, atunci când s-a hotărât ca abuzul în serviciu să fie o infracțiune reconsiderată. Ce am făcut eu azi puteau face și organele judiciare, putea face asta orice judecător. În 2016, la decizia 405, ar fi trebuit să se intervină, iar poate oamenii ăștia care au făcut închisoare nu ar mai fi stat degeaba. Soluția e normală, și confirmă că această acțiune e dezincriminată din anul 2016. Deci, toate decăderile și interdicțiile lui Maricel Păcuraru au fost anulate. Din păcate, nimeni nu le dă anii înapoi acestor oameni care au stat degeaba la închisoare și nici nu se poate șterge suferința din amintiri. Din păcate, aceasta este realitatea”, a declarat avocatul.
„Cu inima cât un ghem, azi am un altfel de editorial, nu așa cum v-am obișnuit la această emisiune. Pentru mine, e un Breaking News personal pentru că, în urmă cu 2 minute, m-a sunat tatăl meu, proprietarul trustului Realitatea, și mi-a trimis o hotărâre judecătorească ce-l vizează pe el în prim- plan, și în acea hotărâre ni se spune că tatăl meu a făcut pușcărie degeaba, că a stat peste 4 ani de zile degeaba închis, în spatele gratiilor. Avem această decizie”, a declara Anamaria Păcuraru.
Tribunalul Bucureşti a anulat condamnarea patronului Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, pe motiv că infracţiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



