Ciolos, pana de la palarie/Iohannis, esti ridicol!/ Fixatia cu retragerea increderii

Aflat la Sofia, Iohannis a iesit din nou la rampa. Nu cu ceva nou, pentru ca la Iohannis totul se invarte in jurul acelorasi subiecte eterne si groaznic de plictisitoare: razboiul cu PSD si demisia premierului Dancila. Ca merge la vreun summit UE sau NATO, ca se duce la toaleta sau in gradina, sa-si tunda trandafirii, sau ca se intalneste cu presa obedienta lui si sistemului pe care il patroneaza, are un singur lucru de zis: Dancila, demisia! De-a dreptul ridicol.

Presedintele nu mai stie decat „Dancila, demisia!”

Daca la inceput am luat totul ca pe un banc, chiar si prost, vad ca lucrurile se agraveaza. Marele Absent repeta ca o placa stricata acelasi lucru.  Nu i-a spus nimeni ca un banc repetat la nesfarsit nu mai are poanta. „Dancila, demisia!” a devenit mottoul fiecarei zile din viata lui Iohannis. Nici o zi fara „Dancila, demisia!”. A devenit deja un mod de viata, exact ca in celebrul film „Ziua cartitei”, unde toate zilele erau la fel.

Fixatia cu retragerea increderii

Klaus Iohannis se arata acum ingrijorat de situatia Romaniei. Normal, nu mai gasea niciun motiv sa ne poarte de grija. Asta, la prima vedere. In realitate, din plin injuratul presedinte nu stia cum sa ajunga la acelasi subiect, iar cand a gasit drumul a facut-o intr-o maniera care il descalifica. In spatele cuvintelor se vede limpede fixatia lui, cea cu retragerea increderii in premier. Nu are importanta ca este complet in afara legii, a Constitutiei si ca doar Parlamentul este cel care poate sa retraga incredera acordata unui Guvern. Nu, lui ii place cum suna – i-a placut de prima data -si trebuie sa-si arate placerea si bucuria de a se afirma. I-as spune ca e o prostie, dar ma tem ca nu poate intelege la ce ma refer. As fi putut spune ca e o gogomanie, bunaoara, dar astazi nu am dispozitia necesara pentru cuvinte dulci.

Ciolos, pana de la palarie

Iohannis se balaceste in ridicol cu atat mai mult cu cat trecutul lui ridica semne de intrebare. „Gasca de penali” ii poate oricand rade in nas, fluturandu-i in fata ochilor sentinta care demonstreaza cum a obtinut casele despre care presa a vuit. Si s-ar mai scufunda inca o data in ridicol daca Romania care nu-l iubeste i-ar spune ca, din cauza asta, isi retrage increderea in el. Iohannis, insa, e dotat cu un obraz politic gros, nu simte nici reprosurile directe, darmite apropourile mai fine. Diligentul artagos de la Cotroceni se lanseaza in povesti de campanie cu un nebanuit apetit de a fi tot mai ridicol. L-a apucat brusc grija fata de tara si nu vrea sa stea cu mainile in san si sa asiste cum Romania da cu oistea-n gard. Haida, de! Mai domol cu vorbele. Pai, din 2014, de cand ai fost ales presedinte, ai facut ceva constructiv in tara asta, Iohannis? Mie nu mi se pare. Ai dezbinat, ai instigat la ura, te-ai bucurat de mahalaua publica declansata si, in general, ai fost un Gica Contra. Ai instalat un guvern al tau, dovedit a fi cel mai prost din istoria postdecembrista a Romaniei. Dar asta nu te-a impiedicat sa te mandresti cu el, de parca era pana de paun infipta la palarie. Tie nu ti se pare ridicol, Iohannis?

Ne bati daca nu te iubim?

Klaus Iohannis chiar nu sesizeaza ca lumea cu capul pe umeri nu mai pune baza pe spusele lui? Nu vede ca interventiile lui sunt trimise imediat in derizoriu, pentru ca oricine isi da seama ce jocuri face? Nu simte ca romanii i-au demantelat intentiile si planurile de a bloca, de exemplu, orice forma de aducere a Justitei pe un fagas normal? Chiar nu sesizeaza ca, pe zi ce trece, arata ca un pustan obraznic si prea rasfatat, care nu stie decat sa dea cu jucariile de pamant cand nu i se face pe plac? Apucaturile astea, despre care sunt tentat sa cred ca trimit catre sindromul copilului unic, vor ajunge, in ritmul asta, sa devina deliciul publicului. Iar asta, Herr Präsident, se numeste sa fii ridicol. Mai ramane sa ne reprosezi ca tot noi suntem de vina cand te vedem gol, ca pe imparatul din povestea lui Hans Christian Andersen. Sau sa ne inmoi oasele pentru ca nu te iubim sau ca nu vrem sa te iubim. Dar tot ridicol s-ar numi, oricum ai da-o. (Valentin Boeru).