Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/Blatului Lazar-Hellvig!/Iohannis, erai presedinte pe 07.12.2016?

Publicat

pe

Klaus Iohannis s-a dezis de protocoalele din Justitie mai ceva decat de statul paralel, prin seaca afirmatie ca in mandatul sau nu s-a semnat niciun astfel de document care sa poata dovedi continuarea legaturilor oculte dintre procurori si ofiterii de informatii. Si aproape ca nici nu mai conteaza daca, in momentul acestei pronuntari publice, seful statului chiar credea acest lucru, dupa cum ne-au transmis acum fie si neoficial unii dintre consilierii sai, panicati ca avem dovada ”blatului” dintre procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar si directorul Serviciului Roman de Informatii, Eduard Hellvig. De fapt nu dovada, ci dovezile! Pentru ca Eduard Hellvig in data de 07.12.2016 si Augustin Lazar doar o zi mai tarziu, pe 08.12.2016 semnau doua documente care, odata dezvaluite acum, fie si la doi ani de la parafarea lor, arata mai mult decat orice monstruozitatea Justitiei din statul paralel. Iar pe 07.12.2016 Klaus Iohannis era Presedintele Romaniei, astfel ca acesta trebuie sa faca precizarile cuvenite, chiar daca habar nu a avut de cele doua protocoale dintre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii pe care le publicam astazi integral. Si cu atat mai mult daca a mintit oficial si cu buna stiinta atunci cand a declarat public ca in perioada mandatului sau nu s-a semnat niciun astfel de act de colaborare intre cele doua institutii.

Dar, uite ca pe data de 07.12.2016 sub numarul de inregistrare 3656 la SRI si pe data de 08.12.2016 sub numarul de inregistrare 9472  la Ministerul Public se semna ”Protocolul  privind organizarea cooperarii intre Seviciul Roman de Informatii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru indeplinirea sarcinilor  ce le revin, potrivit legii”. Iar la aceleasi date, dar sub numerele de inregistrare 9331 la SRI si 2440/C la Ministerul Public se semna si ”Protocolul privind cooperarea intre Serviciul Roman de Informatii si Ministerul Public pentru stabilirea conditiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor”. Doua protocoale pur si simplu socante nu doar prin prevederile ”concrete” privind formarea unor echipe mixte de ”filaj total” al romanilor, dar si pentru faptul ca au fost semnate la sfarsitul anului 2016, atunci cand pana si Klaus Iohannis, Augustin Lazar sau Eduard Hellvig condamnau protocoalele asemanatoare din … 2009. Fara a preciza insa ca, in deplina conspirativitate, ultimii doi tocmai ce se semnasera alte doua protocoale asemanatoare …

Vrajeala Constitutiei

Dupa cum dezvaluiam chiar zilele trecute, pe data de 15.07.2015, pe cand se afla la conducerea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazar semna alaturi de judecatoarea Alexandra Iuliana Pastiu un protocol de colaborare cu institutia condusa de cea din urma, Curtea de Apel Alba Iulia.

Protocolul dintre SRI si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Dezvaluire care a cutremurat deja opinia publica. Iata insa ca peste doar un an si dupa ce intre timp devenise ditamai procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar o comuite din nou, de aceasta data mult mai grav, punand practic Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la dispozitia Serviciului Roman de Informatii. Interesant este si ca, de fiecare data, mai intai a semnat Eduard Hellvig iar de-abia a doua zi servilul ”nea Gusti” a dat si el cu batul ca primarul pe protocoalele probabil trimise de SRI in celebrele plicuri galbene ale generalului Dumitru Dumbrava. Insa spre deosebire de protocolul cu Curtea de Apel Alba Iulia, unde drept pretext s-a balmajit ceva cu ”facilitarea accesului procurorilor la aplicatia ECRIS”, de aceasta data directorul SRI si procurorul general au motivat semnarea celor doua protocoale direct ”in temeiul dispozitiilor Constitutiei Romaniei, republicata”!!! Adica tocmai a Constitutiei care garanteaza ca o asemenea incalcare grosolana a principiilor separarii puterilor in stat nu poate avea loc in cadru legal!

Pomana de la SRI!

Am luat decizia de a publica integral cele doua protocoale tocmai pentru a le putea citi direct orice roman si a trage concluzii fara a fi influentarea  analistilor de serviciu. Totusi,  cateva minime precizari se impun de la bun inceput, pentru a se intelege ”perversitatea” strategiei prin care SRI s-a conectat pur si simplu prin Protocolul de cooperare cu Parchetul lui Augustin Lazar la activitatea specifica a tuturor procurorilor din Romania. Astfel, la Capitolul II, punctul i) se strecoara ”acordarea cu titlul gratuit de catre Serviciu a asistentei in domeniul protectiei informatiilor clasificate, detinute si utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date si informatii cu acest caracter, colectarea, transportul si distribuirea in tara a corespondentei oficiale”. Si uite cum si-a facut SRI-ul ”pomana” cu Parchetul General ca, ”gratuit”, sa preia toate informatiile din dosare, inclusiv cele aflate in cercetare,  detinute de catre procurorii din Romania!

Protocolul dintre SRI si Ministerul Public

Unii considerati probabil prea prosti pentru a comunica singuri intre ei sau cu alte autoritati ale statului, ca pana in acel moment! Si pe langa mentiunea de-a dreptul hilara de la capitolul 1, punctul b) conform careia principiile cooperarii se realizeaza cu respectarea principiului ”imperativului mentinerii increderii intre Parti, precum si a increderii publice in acestea”, in Protocolul privind ”organizarea cooperarii” mai sunt cuprinse si alte prevederi soc, cum ar fi : ”realizarea atributiilor organelor de cercetare penala speciale” ; ” abordarea pragmatica a metodelor concrete de lucru, care sa permita utilizarea optima a cunostintelor, expertizei si proceselor existente” ; ”asigurarea schimbului de informatii prin canale permanente de comunicare  la toate nivelurile si protectia corespunzatoare a acestora” ; ” schimbul de informatii se realizeaza la sediul unitatilor centrale sau teritoriale ale Serviciului, la sediile structurilor/unitatilor Parchetului sau in locuri anume stabilite de sefii acestor unitati si conducatorii structurilor/unitatilor Parchetului, cu asigurarea conditiilor de confidentialitate” etc…

Organe de cercetare penala speciale!!!

Deci dupa ce SRI-ul se angajeaza doar sa preia ”gratuit” fluxul de informatii al Parchetului General si sa puna in acelasi regim la dispozitie ”traducatori” sau ”expertize de laborator”, ”Responsabilitatile Parchetului”  se regasesc in intreaga Sectiune 1 a Capitolului 3. Si una dintre cele  mai socante obligatii a procurorilor pusi de Augustin Lazar la dispozitia SRI-ului se regaseste la art. 7, alin. (2) : ”Parchetul coordoneaza prin intermediul procurorilor desemnati , conform prevederilor legale, activitatea organelor de cercetare penala speciale ale Serviciului”. Deci, din nou apar fantomaticele ”organe de cercetare penala speciale ale Serviciului”… La care se mai adauga, ce-i drept si art. 8 – ”In cadrul activitatilor de cooperare, Parchetul are obligatia de a nu deconspira cadrele si mijloacele tehnice ale Serviciului” si art. 9 alin (1) prin care ”Parchetul pune la dispozitia Serviciului, la cerere sau din oficiu,  date si informatii care, prin natura lor, prezinta interes pentru contracararea sau prevenirea unor amenintari la adresa securitatii nationale” sau, prin alin. (2) – ” datele si informatiile referitoare la implicarea personalului acestuia in pregatirea sau savarsirea de infractiuni, daca prin aceasta nu se impiedica sau ingreuneaza aflarea adevarului in cauza”!!!

”Consilieri juridici” si ”momente operative”

Culmea este si ca printre ”Responsabilitatile Serviciului” prevazute in Sectiunea a 2-a a Capitolului III, cele de la art. 12 ii vin de asemenea ”manusa” SRI-ului : ” (1) Serviciul deruleaza activitati specifice organelor de cercetare penala speciale, prin consilierii juridici anume desemnati si ofiteri specializati, care isi indeplinesc atributiile specifice sub conducerea si controlul direct al procurorului desemnat” si (2) ” in cazurile complexe, privitoare la infractiunile contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal, infractiunile de terorism si infractiunile savarsite de cadrele militare ale Serviciului, la solicitarea scrisa a Parchetului asigura participarea, prin ofiteri anume desemnati sa realizeze activitati de cercetare penala speciala, la intalniri de lucru  cu reprezentanti ai organelor  de aplicare a legii din alte tari ori a unor entitati juridice publice/private  interne sau externe”! Si uite cum mai venim de acasa  acasa cu explicatia de ce cam toate mandatele de interceptare se dadeau pe ”securitate nationala” si cam toate cazurile, pana si cele de marunta evaziune fiscala erau unele ”de terorism”, pentru ca ofiterii SRI sa poata sta la aceeasi masa cu procurorii si sa mearga si sa-i ”indrume” pe acestia in efectuarea cercetarii penale in aceste ”cazuri complexe”!

”Conditii concrete de acces”!

Si pentru ca racordarea Serviciului Roman de Informatii la ”portofoliul informativ” al procurorilor  sa fie una totala, Eduard Hellvig si Augustin Lazar au semnat si un ”Protocol privind cooperarea intre Serviciul Roman de Informatii si Ministerul Public pentru stabilirea conditiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor”. Si unde, dincolo de ”bogatia” termenilor tehnici, initiatii sistemului cel putin s-ar putea apleca un pic mai mult, de exemplu, pe prevederile art. 6, alin. (2)  din capitolul II: ” La solicitare, Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor acorda spijinul necesar pentru identificarea solutiei tehnice de interceptare, in cazul operatorilor de comunicatii care nu au functia de interceptare activa”. Culmea este insa ca aceasta consultanta tehnica nu mai este una ”in titlu gratuit”, ci pe ”bani multi” care intra in conturile Centrului din subordinea SRI cu fiecare noua actiune de cooperare, intrucat art. 5, punctul d) obliga Ministerul Public ” sa suporte cheltuielile aferente acordarii suportului tehnic pentru realizarea retelelor LAN in spatiile Serviciului Roman de Informatii destinate Ministerului Public , a retelelor LAN amplasate in sediile structurilor de Parchet si a retelelor de comunicatii necesare interconectarii structurilor de Parchet la sisteme tehnice ale Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor”!

Iohannis, erai presedinte pe 07.12.2016?

Asa ca sa revenim ”la alta intrebare” : Klaus Iohannis era sau nu presedintele Romaniei pe 07.12.2016 si 08.12.2016 cand se semnau protocoalele intre SRI-ul condus de Eduard Hellvig si Parchetul General condus de Augustin Lazar? Era! Dar o fi stiut…? (Catalin Tache).

 

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
DiverseO săptămână ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul