Connect with us

Actualitate

Oricat de mult ar vrea el sa pozeze intr-un soi de Ceausescu, va ramane doar inchipuit

Publicat

pe

Presedintele isi schimba fata. Se recladeste. Se transforma. Se „revergoreaza” in speranta ca va convinge cu noua lui aura. Cred ca ar vrea sa semene cu un Ceausescu aplecat peste tara, dar nu-si da seama ca-i face umbra. Discuta lejer despre orice, pentru ca se pricepe. Ca si Ceausescu. De la autostrazi la spitale, de la fonduri europene si pana la justitie, de la cai ferate si pana la banii de pensii. Atata dibacie la rostogolit cuvinte de umplutura nu am mai intalnit decat la raposatul presedinte. Doar ala reusea sa vorbeasca patru ore, la un congres, fara sa spuna nimic.

Presedintele merge din poza in poza. Lumea, insa,  s-a prins si nu-i mai acorda credit

L-am auzit pe Iohannis vorbind la Pitesti. Apoi i-am recitit discursul, ca intotdeauna. M-am si ingrozit, dar am si ras copios. In proportie de peste 60 la suta, era sablonul epocii Ceausescu. Ca o shaorma cu de toate. Avea si un pic de clasa muncitoare, si dezvoltarea industriei, si  sanatate.

Aoleu, cata viziune!

Apoi, aidoma geniului Carpatilor, dar cu mult mai multa perversitate, incerca sa inmoaie tonul, dand-o pe un soi de glume proletare, la care nici  Marx nu ar fi zambit. Sau chiar ironii, la fel de proaste, de parca ar fi fost gandite de Ana Pauker si aprobate de Comitetul Central al PCR. “Din pacate, in domeniul infrastructurii planurile se gasesc acolo unde de obicei se gaseau la guvernantii nostri: pe hartie, frumos colorate, proiecte strategice si cu alte promisiuni. Eu cred ca, daca am aduna promisiunile de kilometri de autostrada facute de toti guvernantii in ultimii, hai sa zicem, 20 de ani, am avea autostrazi cat China. Evident ca nu avem. Nici macar 800 de km de autostrazi nu avem. Noroc ca pana aici vine una”. Aoleu, cata viziune!

Despre ce vorbim?

Autostrazi cat China sau ca in China? Nu mi-e clar. Calitate sau lungime? Nici aici nu e mai limpede. Suspendate sau cu opt benzi pe sens? A uitat sa zica. In astia 20 de ani ii luam in calcul si pe liberalii care au trecut pe la Ministerul Transporturilor ca prin Place de la Concorde, cu ochii dupa vreun fund mai fasnet? Si pe pedelistii lui Basescu, varsati la PNL ca la popota, cand ciorba de ieri se toarna peste supa de azi, sa iasa la cantitate? Nu ca ar fi fost PSD mai grozav, dar mie imi fuge gandul la Anca Boagiu, la Ramona Manescu si la Ludovic Orban, din partidul prezidential. Este foarte adevarat ca Ioan Rus a pictat un masterplan cu ulite, carari, drumuri din alea si din altele, de-ti rupeau ochii culorile de pe plansa, dar Guvernul Ciolos nici macar nu a reusit sa tunda iarba de pe potecile desenate si sa le dea in folosinta. Despre ce vorbim?

Dragnea e de vina

Cat de elegant a spus el ca a facut o atentionare publica la adresa Guvernului cu privire la atragerea de fonduri europene, pe care presa, numai din rautate – sunt sigur de asta – a tradus-o prin „Iohannis se lauda ca sta cu batul pe Guvern”. Si, vezi Doamne, imediat dupa ce el a a zis si a dres cu atentionarea, Guvernul doamnei aleia care nu vrea sa demisioneze a si depus cereri de rambursare de peste 400 de milioane de euro. Ba, a mai si facut public ca a aprobat construirea a trei autostrazi. Sunt cutremurat, sincer! Nu de promptitudine, drumurile alea oricum se construiau, ci de stilul pe care Iohannis l-a imprumutat de la Ceausescu. Cum ridica el batul, cum tara se misca bine. Cum da el din mana, cum se face ceva. Si, bineinteles, cand iese ceva bine, isi trage imediat spuza pe turta lui. Daca nu, Dragnea e de vina. Ceausescu, desi avea si el perversitatile lui, avea totusi bunul-simt de a baga in ecuatie clasa muncitoare. Acum, nu mai e cazul, pentru ca muncitorii au sters-o in paradis.

Nu se pupa lucrurile

Cred, in continuare, ca „revergorarea” lui Iohannis se bazeaza pe copierea imaginii lui Ceausescu. Un presedinte care bate tara in lung si-n lat, vorbeste cu oamenii, se arata binevoitor si sfatos, face bai de multime, da indicatii si tra-la-la si tot asa. Cunoasteti modelul. Doar ca, lui Ceausescu, imaginile astea i-au reusit pe deplin, chiar daca nu erau adevarate in totalitate. Lui Iohannis, insa, nu ii ies deloc, oricat ar zambi. Mai ales cea cu presedintele iubitor de romani. Oamenilor le cade greu si imaginea lui reala, dar si cea pe care vrea sa o arate acum. Poporul e din ce in ce mai nervos si-l cam injura. Nu se pupa lucrurile, oricat de mult ar vrea el sa pozeze intr-un soi de Ceausescu. Va ramane doar inchipuit. Si cam atat. ().

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul