Decizie fără precedent a primarului Dobre. Sictirit și săturat până peste cap de faptul că la fiecare ședință de CL consilierii nu se înțeleg între ei...
Bucuria angajaților din Primăria Ploiești când au auzit că li se vor mări salariile a fost de scurtă durată. La nici două zile după ce visau...
Potrivit unor surse din Poliția Prahova, Gheorghe Vlăsceanu, șeful Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Prahova a ieșit la pensie! Astfel, postul său...
Firma UNIQUE CLOTHING SRL Găgeni, care deține croitoria devenită ”celebră” după ce “Observatorul prahovean” a publicat o înregistrare în care directorul Eleftherios Demetriou VANELLIS (cipriot cu cetăţenie britanică,...
De anul viitor, indemnizațiile persoanelor cu handicap – atât adulți, cât și copii – vor fi majorate, în două etape, au anunțat guvernanții. În Prahova, de...
C ea de-a 64-a ediție a Cursurilor de Vară „Nicolae Iorga“ a fost deschisă oficial, ieri, la Centrul Cultural din Vălenii de Munte, în prezența a...
Comuna Păulești a primit finanțare prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală pentru două investiții importante, anume pentru infrastructură și educație. Primul proiect, „Canalizare menajeră sat Găgeni...
I nspecția Muncii a sancționat cu 10.500 de lei firma de confecţii din Prahova, unde un director a fost filmat când înjura și umilea personalul, potrivit...
Ciprian Stătescu, fostul primar al orașului Băicoi a fost implicat într-un scandal în această seară, 10 august, la un restaurant din localitate. UPDATE. Se pare că...
Boxerul clubului CSM Ploieşti, Ştefan Panaitescu, se întoarce cu medalia de bronz de la Campionatul European de Box pentru cadeţi, ce se încheie astăzi, la Râmnicu...