Această schemă, cunoscută sub numele de „Vot pentru Daniela”, a început să atragă un număr semnificativ de victime, exploatând încrederea și dorința oamenilor de a susține...
„România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de destinația aleasă. (…)...
Liberalul consideră că e nevoie de cât mai multă transparenţă în cheltuirea banului public, indiferent de poziţiile sau de nivelul ierarhic. „Eu cred că, aşa cum...
Potrivit organizației sindicale, principalele revendicări ale protestatarilor vizează, printre altele, depolitizarea structurilor silvice de administrare a pădurilor și profesionalizarea acestora, exceptarea administrării pădurilor statului de la...
Dacă președintele american Donald Trump va reuși să aducă Ucraina și Rusia la masa negocierilor, ‘vom schimba un teritoriu cu altul’, a dat asigurări Zelenski într-un...
O seară de socializare cu final neașteptat Incidentul s-a petrecut pe 6 februarie în Yokohama, la sud de Tokyo, unde funcționarul participa la o ieșire cu...
90 până la 89 de secunde până la miezul nopții. Soneria ceasului apocaliptic semnalează că omenirea este mai aproape decât oricând de autodistrugere. Recent, a fost...
„Nu am mai multe amănunte. Aștept ca domnul Predoiu, care este ministru de Interne încă în funcție și care se lăuda că este un tip corect...
Crimă în Sectorul 3 din Capitală. O tânără în vârstă de 27 de ani a fost ucisă de concubinul său. Cea care a dat alarma este...
Cum arată minora dispărută Semnalmente: Înălțime: 1,62 m Vârstă: 13 ani Vestimentație la momentul dispariției: hanorac (precizat în fotografie), blugi gri și adidași negri Familia și...