Connect with us

Actualitate

Anca Alexandrescu, amenințată cu MOARTEA! Moderatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel", declarație explozivă: S-a mers mult prea departe. Cine se află în spatele atacului

Publicat

pe

„Nu am mai multe amănunte. Aștept ca domnul Predoiu, care este ministru de Interne încă în funcție și care se lăuda că este un tip corect și echilibrat și nu este omul sistemului – dar văd că este, din comportamentul său – să aibă aceeași celeritate privind amenințările la adresa mea pe grupuri hashtagiste, la vedere, în care se spune clar <<Anca Alwexandrescu trebuie să fie omorâtă>> de persoane cu conturi asumate, cu nume și prenume. 

Ce să vedeți? Între timp am descoperit că acel grup de instigatori este și grupul unde s-a postat numele celui la care astăzi dimineață, la ora 6.45, a venit un desant să facă percheziții. Eu sunt în posesia filmărilor din momentul în care desantul de la Poliție – peste doi oameni, soț și soție, tineri, cu un copil mic în casă; care au pus întrebarea <<De ce ați venit?>>, <<Avem mandat de percheziție. O să vă spunem, o să vă spunem>>, <<Vă rugăm frumos să nu treziți copilul>>. Bineînțeles că au trezit și copilul mic. Este un abuz fără precedent.

Nu mă simt în nesiguranță pentru că nu îmi este frică. Mi-am asumat, dar este foarte clar că acest sistem manevrează în continuare statul român prin ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care poartă responsabilitatea exclusivă pentru această vendetă pe care o practică dupa data de 6 decembrie, când au fost anulate abuziv alegerile, la adresa celor care îl susțin pe Călin Georgescu.

Este, de data aceasta, extrem de grav ca o persoană publică, și anume eu, să fiu expusă pe rețelele de socializare, spunându-se <<Trebuie să fie omorâtă>>, scrie cu subiect și predicat. Aceste personaje care urlă cu toți rărunchii – oameni care au fost plătiți – acele fonduri USAID din zona lui George Soros – își doresc moartea celor care nu sunt de acord cu ei. S-a mers mult prea departe”, a declarat marți Anca Alexandrescu într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS. 

Ea a adăugat: „Aștept atât de la premierul Marcel Ciolacu, cât și de la toate autoritățile să ia de uregnță măsuri, să văd că îi chemă pe acești instigatori și aceste persoaneje care cer omorârea publică a unui moderator de televiziune, la poliție și să facă percheziții la aceste persoane care instigă public la ură, la violență, la moarte. 

Eu am încercat să postez acel link care dovedește această instigarea, Facebook-ul mi l-a șeters instant de două ori la câteva secunde. Am reușit apoi să postez o captură, însă este foarte clar că sistemul încă controlează în România întreg statul român. Nu mă simt în pericol. Voi continua să merg pe același drum. Știu că vă am pe toți alături de mine, inclusiv pe telespectatori, nu mă voi opri și voi continua în această seară să arăt adevărul și abuzurile pe care le face Ciolacu, dacă este de acord cu ceea ce face Cătălin Predoiu. I-am semnalat dl Ciolacu de mai multe ori ceea ce face Predoiu. Eu sper ca în calitate de prim-ministru să ia de uregnță măsuri. Dl Predoiu este preocupat să preia partidul de la un al om al sistemului, Ilie Bolojan. Lucururile acestea trebuie să se oprească, trebuie să rămânem uniți și să mergem mai departe fără violență, fără încurajare la astfel de comportamente cum practică aceste personaje, dar nu trebuie să ne oprim și nu trebuie să ne lăsăm intimidați.

Cer public tuturor autorităților să ia de urgență măsuri. Nu e vorba de Anca Alexandrescu, e vorba de toți cetățenii care îl susțin pe Călin georgescu. E indamisibil ca într-un stat democratic în anul 2025 să se întâmple așa ceva. Suntm mai rău ca pe vremea comuniștilor. Acest lucru trebuie să ia sfârșit și nu se va putea decât dacă rămânem uniți și nu ni se vor înmuia genunchii, așa cum am făcut și până acum. L-am dat jos pe Klaus Iohannis, acum trebuie să continuăm curățenia generală”. 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Diverse3 zile ago

Strategii eficiente pentru creșterea conversiilor online

Într-un mediu digital în care concurența este tot mai mare, creare site profesional reprezintă baza unei strategii eficiente de atragere...

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere
Actualitate3 zile ago

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania – criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea mestesugarilor pentru a-si valorifica mai...

casă casă
Diverse4 zile ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
Diverse5 zile ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse5 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse7 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized7 zile ago

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000...

Antonia Roman Antonia Roman
DiverseO săptămână ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
DiverseO săptămână ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

UncategorizedO săptămână ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

DiverseO săptămână ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

DiverseO săptămână ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

DiverseO săptămână ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

ActualitateO săptămână ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum îți poate salva un service laptopuri din Brașov timpul și bugetul

Laptopul face parte din viața ta de zi cu zi și probabil îl folosești pentru aproape orice activitate importantă. Lucrezi...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vacanțe în Bulgaria – sejururi potrivite pentru familii, cupluri și grupuri

Bulgaria rămâne o destinație practică pentru turiștii români care își doresc plaje întinse, hoteluri bine echipate și acces rapid cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

Top Stiri Comisarul