Fostul primar al Municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia. În acelaşi dosar, Cristian Borcea...
Până în vara acestui an, publicul larg va avea în faţă o surpriză uriaşă, la Banca Naţională. Surse politice şi din mediul financiar arată, pentru Capital,...
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus despre Comisia Europeană că este de acord ca România să adere la spaţiul Schengen, conform Antena3. „Mă bucur să...
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 anunţă că printre motivele pentru care ar trebui să-ţi schimbi buletinul înainte de termen se numără şi schimbări...
„A început reuniunea Coaliţiei globale anti-ISIL/Daesh, găzduită la Washington D.C., de către Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, la care invitat de onoare este Preşedintele...
Astfel, angajaţii Ministerului Finanţelor Publice, exceptându-i pe cei care ocupă funcţii de demnitate publică, vor primi, lunar, o indemnizaţie de hrană în valoare de 346,66 lei/lună,...
Liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, susţine că are informaţii conform cărora Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov au pus la cale o strategie prin care încearcă să...
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, joi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că o refuză din nou pe Lia Olguţa Vasilescu pentru funcţia de...
„Am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, se arată în scrisoare. ...
Prin aplicarea circumstanţei atenuante în privinţa infracţiunilor de corupţie sau asimilate se încurajează săvârşirea unor astfel de fapte, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea...