Președintele Klaus Iohannis a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG prin care se înființează Institutul Național de Cercetare ‘Cantacuzino’, instituție publică de importanță...
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Ploiești a anunțat că deschiderea este condiționată de încălzirea apei din bazin. La Bazinul Vega au fost efectuate o serie de reparații...
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a încheiat, luni, acorduri-cadru cu editurile care au câştigat licitaţiile pentru achiziţia de manuale şcolare pentru clasa a V-a, pentru alte 10...
Un autoturism a explodat, luni, în centrul municipiului Braşov, din cauza unei defecţiuni la instalaţia GPL, şoferul fiind rănit. Pompierii au intervenit cu un echipaj de...
În ultima vreme tot mai mulți ploieșteni se plâng de faptul că în Ploiești se simte un miros foarte urât, de sulf, care deranjează. Fenomenul se...
15 tone puteau sări în aer Un camion încărcat cu 15 tone de nitrat de monometilamina, care venea de la Brașov și se ducea spre Călărași, s-a...
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca la o ceremonie religioasă la Biserica Centrală Reformată cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la...
Fostul premier, Victor Ponta, anunță că România, alături de Germania, Franța și Italia a intrat într-un război: Norocul meu ca citesc Deutsche Welle ca sa aflu...
Președintele Klaus Iohannis participă vineri la summit-ul UE pe tema economiei digitale, primul de acest fel, care urmărește să accelereze aplicarea noilor tehnologii în toate domeniile....
Sute de oameni au fost răniți în Catalonia, unde au avut loc ciocniri între alegători și poliția spaniolă care încerca să oprească referendumul legat de independențaprovinciei....