Connect with us

Actualitate

România susține la Tallinn impozitarea companiilor americane din domeniul internetului pe baza cifrei lor de afaceri. Subiectul rămâne controversat la nivelul Uniunii.

Publicat

pe

Președintele Klaus Iohannis participă vineri la summit-ul UE pe tema economiei digitale, primul de acest fel, care urmărește să accelereze aplicarea noilor tehnologii în toate domeniile. Există un decalaj destul de mare între țările UE în ce privește digitalizarea, România plasându-se pe ultimele locuri, mai ales în domeniul administrației publice.

Dar problema care va anima discuțiile va fi, în primul rând, decalajul uriaș al Europei față de Statele Unite și țările dezvoltate din Asia. Ce ar trebui să întreprindă țările europene pentru a face față competiției globale? Recent, la Sorbona, în discursul său despre Europa, președintele Macron a pus explicit această întrebare și a sugerat și câteva soluții: ”Nu putem accepta ca unii actori europeni ai economiei digitale să fie taxați și alți actori internaționali să nu fie”, a spus el fără să facă o trimitere precisă.

Dar nici nu era nevoie, căci se știe că e vorba mai ales de marile companii de peste ocean, Google, Apple, Facebook și Amazon. Emmanuel Macron a exprimat o opinie cu o răspândire mai largă în Europa, așa cum se știe din inițiativa de la începtul lunii septembrie semnată de miniștrii de finanțe din 4 țări europene (Franța, Germania, Spania și Italia) și care a fost adresată anume președinției estoniene în vederea dezbaterii ei la Tallin. Ulterior s-au alăturat acestei inițiative alte șase state (România, Bulgaria, Slovenia, Grecia, Portugalia și Austria ) care au semnat și ele documentul cu prilejul reuniunii Ecofin din 16 septembrie.

Semnatarii acestui proiect îndeamnă Consiliul să ceară Comisiei Europene elaborarea unei directive pentru taxarea giganților americani după cifra lor de afaceri și nu după profit, tocmai ca să nu le mai îngăduie așa numita optimizare fiscală. Francezii sunt cei mai ofensivi, cu siguranță și din cauza decalajului pe care îl au în domeniul digital nu doar față de SUA, dar și față de unele țări ale UE ca Danemarca, Finlanda Olanda și chiar Estonia, țara gazdă a actualului summit.

În subisidiar însă, am crede că asistăm deja la un razboi comercial soft cu Statele Unite. După declarațiile protecționiste ale președintelui Trump, iată că țările cu economii mari din Europa propun măsuri menite să le protejeze de concurența globală. Îl cităm din nou pe președintele Macron: ”Nu e admisibil ca unii actori ai noii economii să fie pasageri clandestini ai lumii contemporane, căci așa cum știm această economie nouă produce și inegalități, ea perturbă echilibrele și crează situații care pretind o compensatie și un ajutor din partea puterii publice.”

Prin urmare lumea digitalizată pare să provoace multe îngrijorări și tensiuni. Vechi întreprinderi se simt amenințate, lucrătorii se tem de șomaj, autorii din varii domenii se plâng că partea cea mai mare a profitului nu le revine lor, ci intermediarului digital. Digitalizarea, pretind ei, echivalează cu o subtilă expropriere și, chiar dacă nu a spus-o exact așa, președintele Macron pare să creada același lucru: ”Domeniul digital ar fi prin urmare singurul continent unde valoarea creată nu aparține celui care a creat-o cu adevărat, ci celui care o transportă.”

Dar ce contrast tulburător, căci dacă citim comunicatul de presă al reuniunii la nivel înalt de la Tallinn intrăm pe teritoriul unui science fiction infuzat de fericire: ”Știm cu totii că mometul acela va veni. Momentul în care tot sau aproape tot va fi putea descărcat de pe internet în câteva secunde, în care casa noastră inteligentă ne va ghici gândurile, în care vom străbate orașul într-o secundă fără să avem măcar habar dacă există șofer. Va fi momentul comunicațiiilor 5G în bandă largă. (…) Bun venit mașinilor autonome, realității virtuale, dronelor care ne livrează marfa și milioanelor de aparate conectate”.

Ce-i drept, tonul documentului pare cam exagerat dacă ne gândim că subiectele centrale ale summit-ului sunt legate de îngrijorări, fie că vorbim de concurența strivitoare a firmelor de peste ocean, fie că vorbim de securitate cibernetică, subiect la care s-a referit și președintele Iohannis în comunicatul său de presă. Dar adevărul este că domeniul digitalizării și în general al avansului tehnologic este însoțit permanent de această atitudine schizoidă: un entuziasm infantil dublat de o spaimă distopică. Lumea face mereu naveta între primele utopii tehnologice și Matrix. De altfel în același model se înscrie și așa numita polemică pe tema inteligenței artificiale dintre Mark Zuckerberg și Elon Musk, chiar dacă ea aduce mai mult cu o operațiune de marketing decât cu o dezbatere de idei.

În sfârșit ceea ce e de reținut este că nu toți participanții la summit împărtășesc aceeași perspectivă și că mai sunt destule țări care nu agrează ideea unui ”război” cu Google și Amazon, ca de exemplu Danemarca sau Cehia. În ciuda opozițiilor, măsura ar putea fi totuși aplicată pe baza așa numitei ”cooperări consolidate” care permite unor țări membre să aplice o măsură pe care altele o refuză. E, în orice caz, o decizie care ar putea reprezenta o piatră de hotar în relațiile dintre Europa și Statele Unite. (Horațiu Pepine – Deutsche Welle).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic15 ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized16 ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized3 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized3 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse3 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse5 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic6 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic6 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized6 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate6 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized6 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul