Greva medicilor de familie arată că sistemul sanitar este în colaps, astfel că premierul Mihai Tudose trebuie să ia atitudine şi să-l demită pe ministrul Florian...
Şefa de cabinet a lui Viorel Ilie ar fi pus umărul – la cererea şefului ei – la fraudarea unui concurs. Concret, ar fi dat unor...
Aflat în prezent sub control judiciar, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat de trafic...
Vicepreşedintele PSD Doina Pană şi-a înaintat demisia de la conducerea Ministerului Apelor şi Pădurilor, reiese dintr-un comunicat de presă remis miercuri de Guvern. „Prin prezenta, vă...
Autorităţile belgiene au capturat, la 30 decembrie, aproximativ şapte tone de cocaină în portul Anvers, din nord-vestul Belgiei, drogurile fiind ascunse în interiorul unui container plin...
Potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Equitas, din cadrul Penitenciarului de Femei de la Târgșor, pe lângă multele dificultăți cu care se confruntă angajații instituției...
Mii de bucureşteni parcă abia au aşteptat să se deschidă ghişeele după sărbători. Încă de dimineaţă au format cozi lungi ca să plătească impozite şi taxe...
Banca Naţională a României obligă PSD să raporteze plăţile sale externe, spre nemulţumirea social-democraţilor conduşi de Liviu Dragnea. Mişcarea vine în contextul în care presa a...
Anul 2018 vine cu schimbări nu doar în domeniul fiscalităţii ci şi în educaţie. Numărul materiilor opţionale ar urma să crească şi se va pune accent...
În prima zi din an, pe site-ul Senatului României a fost publicat un proiect de Declaraţie a Parlamentului României, la propunerea lui Călin Popescu-Tăriceanu, politician renumit...