„SARBĂTORI TRADIȚIONALE, domnule primar!” In timp ce alesii locali caută soluții pentru a-și masca incompetența, ploieștenii se gândesc cu groază la sărbătorile care se apropie și...
Fostul ministru de Interne Cristian David a fost condamnat marţi, de magistraţii Curţii Supreme, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, condoleanţe membrilor Casei Regale la moartea Regelui Mihai şi a anunţat zile de doliu naţional. „Este o mare pierdere pentru...
Trupul neînsufleţit al fostului rege fi depus în holul de onoare al Palatului Peleş iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului la Palatul regal din...
In Ploiesti s-a pierdut o maimuta de soi, “zambet scremut”. Dupa o ultima aroganta (“parada”) s-a facut nevazuta producand rauri de lacrimi de la maimutele bocitoare....
Premierul Mihai Tudose l-a convocat miercuri, la Guvern, pe ministrul PSD al Sănătăţii, Florian Bodog, pentru discuţii cu privire la lipsa imunoglobulinei de pe piaţa medicamentelor...
PNL solicită votarea propunerii pe care a iniţiat-o de modificare a procedurii de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni, în plen, prim-vicepreşedintele...
Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale faţă de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, la data faptelor viceprimar, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase...
Senatorul USR Adrian Wiener şi deputata Oana Bîzgan au iniţiat un proiect de lege care prevede indexarea anuală cu rata inflaţiei a Indicatorului Social de Referinţă,...
Republikanews a avut dreptate! Sursele noastre, care îl dădeau ca sigur pe Silviu Baciu, favorit la conducerea SC Conpet SA, a fost în această seară numit...