Actualitate
„Astăzi, naţiunea noastră este în doliu”
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, condoleanţe membrilor Casei Regale la moartea Regelui Mihai şi a anunţat zile de doliu naţional.
„Este o mare pierdere pentru România, pentru români. Condoleanţe tuturor membrilor Casei Regale. România va organiza toate ceremoniile aşa cum se cuvine şi cu siguranţă vom avea şi zile de doliu naţional”, a declarat Iohannis după întâlnirea cu ambasadorii statelor membre UE, citat de Agerpres.
Şefului statului a transmis ulterior, pe pagina sa de socializare, că naţiunea română este astăzi în doliu.
„Astăzi, naţiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat şi un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere şi tristeţe vestea morţii Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Călătoria aproape seculară a ultimului Suveran al României se încheie aici. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai şi-a pus întreaga viaţă în slujba ţării noastre şi a servit-o cu demnitate şi responsabilitate până în ultima clipa. În aceste ore, vă îndemn pe toţi să avem puterea şi înţelepciunea să onorăm aşa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Iohannis.(Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



