În principiu, nu vor fi modificări „mari sau multe” la programul de guvernare, a anunţat luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, preşedintele PSD Liviu Dragnea. „Programul...
În condiţiile în care este de notorietate că Primăria Capitalei a refuzat în repetate rânduri să „autorizeze” protestele (deşi potrivit legii acestea trebuie doar notificate) pe...
Guvernul Dăncilă urmează să adopte, în prima sa şedinţă din 31 ianuarie, o ordonanţă prin care să amâne termenul de depunere a infamei Declaraţii 600, pentru...
„Datorită condiţiilor meteo (poate că au fost şi alte motive), numărul celor care au participat la manifestaţiile de sâmbătă a fost semnificativ mai mic. De aceea,...
„Atitudini ale unor ambasade la Bucureşti sau chiar ale unor oficiali străini se întâmplă pentru că ei vor merge atât de departe cât li se va...
Uniunea Salvaţi România a depus, luni, la Curtea Constituţională sesizările în privinţa proiectelor de modificare a legilor justiţiei, care subminează independenţa magistraţilor din România, reiese dintr-un...
Aflat în prezent la Rahova, pentru luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul „Lobby în Parlamentul European”, fostul europarlamentar Adrian Severin cere să fie...
Cu prilejul aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale, din Ploiești și județ,...
Sportiva s-a arătat foarte încrezătoare înaintea confruntării cu actuala lider mondial şi s-a bazat pe suprafaţa de joc pe care se va disputa meciul. Pliskova a...
În timp ce în Capitală şi în oraşele mari din toată ţara lumea a ieşit la proteste, social-democraţii au continuat discuţiile şi negocierile pe seama viitorului...