Legislația rutieră în vigoare stabilește că toate autovehiculele trebuie să aibă ITP valabil pentru a circula pe drumurile publice. În funcție de vechimea mașinii, această inspecție...
„Nu putem avea discuţii fără implicarea Ucrainei. Este în joc pacea în Europa, de aceea noi, europenii, trebuie să fim implicaţi”, a declarat Baerbock într-un interviu...
Aceste energii aduc un ritm rapid, visător și romantic, ceea ce este o veste excelentă pentru cele cinci zodii de mai jos, mai ales dacă își...
Această schemă, cunoscută sub numele de „Vot pentru Daniela”, a început să atragă un număr semnificativ de victime, exploatând încrederea și dorința oamenilor de a susține...
„România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de destinația aleasă. (…)...
Liberalul consideră că e nevoie de cât mai multă transparenţă în cheltuirea banului public, indiferent de poziţiile sau de nivelul ierarhic. „Eu cred că, aşa cum...
Potrivit organizației sindicale, principalele revendicări ale protestatarilor vizează, printre altele, depolitizarea structurilor silvice de administrare a pădurilor și profesionalizarea acestora, exceptarea administrării pădurilor statului de la...
Dacă președintele american Donald Trump va reuși să aducă Ucraina și Rusia la masa negocierilor, ‘vom schimba un teritoriu cu altul’, a dat asigurări Zelenski într-un...
O seară de socializare cu final neașteptat Incidentul s-a petrecut pe 6 februarie în Yokohama, la sud de Tokyo, unde funcționarul participa la o ieșire cu...
90 până la 89 de secunde până la miezul nopții. Soneria ceasului apocaliptic semnalează că omenirea este mai aproape decât oricând de autodistrugere. Recent, a fost...