Connect with us

Actualitate

Cine este tânără arestată pentru înșelătorie și furt prin metoda Electrica în Ploiești

Publicat

pe

Polițiștii ploieșteni au reușit vineri prinderea în flagrant a unei tinere în vârstă de 28 de ani care încerca să intre în locuința unei femei în vârstă de 88 de ani din Ploiești sub pretextul că este angajată a Electrica. 

Potrivit unor surse apropiate anchetei, tânără reținută și ulterior arestată preventiv se numește Ion Elena Florentina și în trecut a mai fost condamnată pentru fapte similare.

În 2016, într-un dosar instrumentat de Poliția Ploiești, Ion Elena Florentina a reușit să se împace cu toate victimele, mai puțin cu una dintre ele în vârstă de 90 de ani, care pe parcursul cercetărilor a decedat.

În baza acestei infracțiuni Ion Elena Florentina a fost trimisă în judecată și condamnată la șase luni de închisoare. În aprilie 2017 a fost eliberată din arest și, potrivit surselor noastre, din luna iunie a început din nou să înșele ploieștenii.

Cea în cauză mai este bănuită că, începând cu luna iunie a acestui an, ar mai fi săvârșit, în municipiul Ploiești, infracțiuni de furt din locuință în formă continuată (10 acte materiale), precum și înșelăciune în formă continuată (două acte materiale).

În urma cercetărilor, a rezultat că persoana bănuită s-ar fi prezentat ca fiind angajată la o societate de utilității publice. Astfel, aceasta, sub pretextul unei verificări a contorului de consum sau a instalației, ar fi solicitat accesul în locuință, în vederea sustragerii de sume bani.

De asemenea, una din metodele utilizate de aceasta ar face referire la faptul că victimelor  li s-ar fi solicitat o factură de consum a utilităților, spunându-li-se că au plătit mai mult și trebuie să li se returneze bani. Astfel, presupusa angajată înmâna acestora o bancnotă de valoare mare, solicitând rest, cu scopul de a depista locul unde victimele ș-ar putea ține banii.

Sumele cu care ar fi prejudiciat părțile vătămate se încadrează între 500 și 1.700 de lei.

Polițiștii au dispus reținerea persoanei în cauză pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu propunere se sesizare a instanței în vederea luării măsurii arestării preventive. Drept urmare, judecătorul e emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr. 2 Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și înșelăciune, ambele în formă continuată.(observatorulph.ro).

 

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized6 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized6 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse6 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized6 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse7 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
ActualitateO săptămână ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

UncategorizedO săptămână ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

DiverseO săptămână ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

DiverseO săptămână ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

UncategorizedO săptămână ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

UncategorizedO săptămână ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

ActualitateO săptămână ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

EconomicO săptămână ago

AI în marketing pentru IMM-uri: ce funcționează deja și ce e doar zgomot

Fiecare săptămână aduce o nouă aplicație care promite să „revoluționeze” marketingul. Pentru proprietarul unei firme cu zece angajați, care face...

DiverseO săptămână ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Economic2 săptămâni ago

Ședința de luni dimineața care costă o firmă 4.000 de lei pe lună

La o firmă de logistică din Cluj, șase manageri se strâng în fiecare luni la 9:00 în aceeași sală. Ordinea...

Uncategorized2 săptămâni ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

Economic2 săptămâni ago

Reinvestirea profitului sau dividende: cum decizi ce faci cu banii rămași la finalul anului

O firmă de transport din Arad încheie anul cu un profit net de 240.000 de lei (cifră ilustrativă). Asociatul unic...

Diverse2 săptămâni ago

Scalp sensibil: ce schimbări blânde merită încercate

Mâncărimea după spălare poate avea cauze diferite, inclusiv produse iritante sau o afecțiune a scalpului. Nu ai nevoie de un...

Top Stiri Comisarul